Iureş, Caramitru, Rebengiuc & Co., scoşi la vânzare – „Dăruind vei dobândi”
https://www.ziarulmetropolis.ro/iures-caramitru-rebengiuc-co-scosi-la-vanzare-daruind-vei-dobandi/

Obiecte de artă aparţinând unor actori precum Marcel Iureş, Ion Caramitru, Victor Rebengiuc şi Maia Morgenstern vor fi scoase la vânzare sâmbătă, la licitaţia caritabilă „Dăruind vei dobândi” organizată de casa Artmark, iar sumele strânse vor fi donate unor artişti aflaţi în situaţii precare.

Un articol de Petre Ivan|28 octombrie 2014

Iureş, Caramitru, Rebengiuc & Co. / Pentru prima dată în decursul celor 24 de ediţii, Festivalul Naţional de Teatru (FNT, 24 octombrie – 2 noiembrie) îşi extinde agenda cu un eveniment caritabil, licitaţia „Dăruind vei dobândi”, care va avea loc la sediul Galeriilor Artmark, Palatul Cesianu-Racoviţă, sâmbătă, de la ora 12.00.

Licitaţia susţinută de mari actori ai scenei româneşti pentru colegi aflaţi în suferinţă este organizată de Uniunea Teatrală din România (UNITER) şi ArCuB, cu sprijinul Artmark. Nume mari ale teatrului românesc vor fi prezente în sala de licitaţii alături de personalităţi din mediul business, media şi politic.

Obiecte de artă, obiecte personale şi artefacte-mărturii ale activităţii teatrale, oferite de artişti de seamă şi de teatre importante, compun licitaţia „Dăruind vei dobândi”. Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Marcel Iureş, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Mihai Dinvale, Emilia Popescu, Alexandru Arşinel, Stela Popescu, RebengiucMargareta Pâslaru, Florina Cercel, Ion Caramitru, Mircea Diaconu, Mihai Mălaimare, Rodica Mandache sunt doar o parte dintre cei care au oferit obiecte personale încărcate de emoţii, de amintiri şi de poveşti.

De asemenea, aceştia vor susţine cauza şi din sala de licitaţie, fiind prezenţi la acest spectacol unic, inclusiv prin reuniunea celor mai mari nume ale teatru românesc pe aceeaşi scenă.

Atmosfera de spectacol va fi susţinută şi de interpretarea succesivă a rolului de comisar de licitaţie de actorii Mircea Diaconu, Florina Cercel, Diana Lupescu, Mihai Dinvale şi Carmen Tănase, alături de comisarul Artmark Adina Matei.

Sumele strânse în urma licitaţiei caritabile vor merge către artişti aflaţi în situaţii precare, semn că nu au fost uitaţi de public şi de colegi, şi vor fi încasate, precum şi distribuite de reprezentanţii UNITER.

Foto: Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc – cinemagia

11
/11
/13

Regizorul Andrei Gruzsniczki și actorii Ofelia Popii, Sorin Leoveanu și Florin Piersic Jr. vor lua parte la proiecția în premieră mondială a filmului „Quod Erat Demonstrandum” azi, la Festivalul Internațional de Film de la Roma (8 – 17 noiembrie).

11
/11
/13

Cea mai nouă producție a companiei independente de teatru și film Create.Act.Enjoy, din Cluj-Napoca, este un spectacol de teatru-dans, creat pentru spații alternative. ,,Lost in Transition” pornește de la ideea că societatea de astăzi se află într-un moment de răscruce: între comoditate și acțiune, între stagnare și reacție, între rutină și inovație.

11
/11
/13

Marți, 12 noiembrie, de la ora 19.00, la Institutul Francez, Sala Elvire Popesco, are loc lansarea albumului Sonoro Conac, care cuprinde lucrările fotografului Șerban Mestecăneanu și texte scrise de Luiza Zamora, cu un concept grafic semnat de Corina Duma.

11
/11
/13

CRONICĂ DE CONCERT „Un artist îşi asumă riscuri”, aşa s-ar putea sintetiza ceea ce pianista Valentina Lisitsa a împărtăşit cu jurnaliştii şi publicul bucureştean pe parcursul zilei de 5 noiembrie 2013, la Ateneul Român.

11
/11
/13

Timp de trei zile, între 14 și 16 noiembrie, la Sala Union („Paul Călinescu”) a Cinematecii Române, vor putea fi vizionate cele mai interesante și expresive scurtmetraje și mediu metraje ale studenților și absolvenților școlilor de film din București (promoțiile 2012, 2013).

11
/11
/13

CRONICĂ DE FILM Inspirat din nuvela cu acelaşi titlu a lui Mircea Eliade şi promovat ca primul horror românesc, „Domnişoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei, este un film de o platitudine regretabilă, care nu doar că nu produce fiorii scontaţi, dar frizează uneori şi ridicolul.