Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare
https://www.ziarulmetropolis.ro/iurie-darie-a-fost-inmormantat-cu-onoruri-militare/

Actorul Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, în jurul orei 16.00, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva zeci de apropiaţi, printre care numeroşi colegi actori şi regizori, precum Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Sebastian Papaiani.   Actorul Iurie Darie a murit vineri noapte, la vârsta de […]

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2012

Actorul Iurie Darie a fost înmormântat cu onoruri militare, duminică, în jurul orei 16.00, la cimitirul Sfânta Vineri din Capitală, în prezenţa familiei, dar şi a câtorva zeci de apropiaţi, printre care numeroşi colegi actori şi regizori, precum Sergiu Nicolaescu, Florin Piersic, Sebastian Papaiani.

 

Actorul Iurie Darie a murit vineri noapte, la vârsta de 83 de ani, după o lungă suferinţă.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Iurie Darie a fost depus, sâmbătă, în jurul orei 16.00, la Sala Studio a Teatrului de Comedie din Bucureşti, unde prietenii şi admiratorii i-au putut aduce un ultim omagiu.

Printre cei care au venit să-l vadă pentru ultima dată pe actorul Iurie Darie, sâmbătă după amiază şi duminică dimineaţă, s-au numărat Emilia Popescu, Monica Ghiuţă, Marius Florea Vizante, Marius Marinescu, Gelu Colceag, Marian Râlea, Ecaterina Andronescu, Marin Moraru, Daniela Nane, George Ivaşcu, Alice Barb, George Mihăiţă şi Magda Catone.

 Coroane de flori au fost depuse din partea fiului actorului, regizorul Alexandru Darie, care este directorul Teatrului Bulandra, din partea colegilor de la Teatrul de Comedie, unde a jucat regretatul artist, din partea actorului Victor Rebengiuc, a Teatrului Odeon, a Teatrului Nottara, a lui George Ivaşcu, a preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Victor Ponta, a primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, şi din partea senatorului Marius Marinescu, dar şi a unor prieteni şi admiratori.

Duminică, în jurul orei 13.45, cortegiul funerar cu sicriul în care se afla trupul neînsufleţit al actorului Iurie Darie a plecat spre cimitirul Sfânta Vineri, în aplauzele celor prezenţi.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de cinci preoţi, în faţa capelei cimitirului Sfânta Vineri, în prezenţa a câteva sute de persoane, familie, colegi şi admiratori.

Regizorul Sergiu Nicolaescu a rostit un cuvânt de adio la căpătâiul actorului: „La revedere, bunul meu prieten, nicio grijă, nu eşti singur. Dumnezeu să te aibă în pază”.

Sicriul a fost purtat de militari din Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul”, care au şi tras cele trei salve, la coborârea sicriului în mormânt, în aplauzele celor prezenţi.

La înmormântare au participat, printre alţi, Mihai Constantin, Rodica Popescu Bitănescu, Ion Dichiseanu, Geo Saizescu, Daniela Nane, George Ivaşcu, Alice Barb şi Magda Catone.

 

Sursa: Mediafax

19
/09
/14

În perioada 21 septembrie-5 octombrie, în fiecare week-end de la 19,00 la 21,00 Primăria Sectorului 3 şi Centrul Cultural Casa Artelor îi invită pe locuitorii Capitalei pe Bulevardul Unirii, în zona situată între Piața Alba Iulia, Piaţa Regiunilor, și Nerva Traian, la Expoziția în aer liber “ Bucureşti-555 de ani de istorie şi artă” şi la spectacole de teatru, dans, muzică, poezie şi arte plastice.

18
/09
/14

Continuă a IV a ediţie a Stagiunii “Sunetul muzicii” de la Castelul Peleş, eveniment organizat de ExcesMusic şi Muzeul Naţional Peleş. Sâmbătă 27 septembrie 2014, de la ora 16, la Sinaia, în sala de concerte a castelului, va evolua un ansamblu cameral românesc de mare valoare - Duo Atris.

18
/09
/14

În avanpremiera celei de-a șasea ediții a “Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj”, bucureștenii sunt așteptați la o proiecție specială, duminică, 28 septembrie de la ora 22:00 în Club Control.

18
/09
/14

Romanul Degete mici de Filip Florian va apărea în Turcia, în anul 2015, la Editura Altin Bilek. Este cea de-a 11 traducere a romanului, unul dintre bestsellerurile Polirom, după publicarea în limbile: engleză (Houghton Mifflin Harcourt, SUA, drepturile pentru întreaga lume), germană (Suhrkamp), maghiară (Magvető), polonă (Czarne), slovacă (Kalligram), slovenă (Didakta), spaniolă (Acantilado, Spania), italiană (Fazi), bulgară (Ciela), arabă (Animar).

18
/09
/14

“România face documentar” exprimă simplu și concis dorința de a educa prin intermediul cinematografiei, folosindu-se de ideea de unitate întru cultură prin mijloace artistice. Documentarul aduce povești reale din viață, nemodificate și spuse întru totul așa cum sunt. De aceea, poveștile filmate despre români, aparținând unor români participanți la festival, demonstrează că România poate și face documentar.

18
/09
/14

Doi dintre cei mai apreciați actori ai momentului în teatrul românesc, Ofelia Popii și Sorin Leoveanu, se întâlnesc pentru prima dată într-o producție – nu una de teatru, ci una de film: „Q.E.D.”, în regia lui Andrei Gruzsniczki. Filmul intră în cinematografe din 10 octombrie, după ce a circulat prin marile festivaluri și a adunat câteva premii importante.

18
/09
/14

În perioada 16 octombrie – 4 decembrie, poți afla mai multe despre mecanismele din spatele industriei de cinema și poți să înveți să scrii informat și competent despre ele. Asociația Culturală Control N lansează un nou atelier, de data aceasta dedicat jurnalismului de film. 

17
/09
/14

Juriul de specialitate a decis concurenţii calificaţi pentru Finala Concursului Enescu, Secțiunea Vioară: Roudine Fedor (Franța), Bae Wonhee (Coreea de Sud) și Ștefan Tarara (Germania). Ultimul dintre aceștia, Ștefan Tarara (28 de ani), este un violonist de origine română stabilit în Germania.

17
/09
/14

Scriitorul Matei Vişniec va fi prezent la Sibiu duminică, 21 septembrie pentru a asista la avanpremiera spectacolului „De ce Hecuba?!”, pus în scenă la Teatrul Naţional Radu Stanca pe un text care îi aparţine. La ora 18:30, cu 30 de minute înainte de începerea spectacolului, va avea loc lansarea cărţii "Omul din care a fost extras rǎul", care cuprinde şi textul piesei „De ce Hecuba”.

17
/09
/14

Activă atât în teatrul de stat, cât și în cel independent, actrița Nicoleta Lefter vorbeşte despre cum se îmbogățește sufletește datorită meseriei sale și despre exigențele pe care trebuie să le aibă un regizor atunci când lucrează cu ea.