„Ivana cea Groaznică” în deschiderea Ceau, Cinema!
https://www.ziarulmetropolis.ro/ivana-cea-groaznica-in-deschiderea-ceau-cinema/

Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică” va deschide săptămâna viitoare cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, proiecţie ce va fi susţinută de Conceptual Lab by Theo Nissim.

Un articol de Liliana Matei|7 iulie 2020

Adaptat la noua situaţie sanitară, festivalul va avea loc între 16 şi 19 iulie, într-o ediţie limitată, exclusiv în aer liber, la Grădina de Vară „Capitol” şi în fostul cinematograf Arta, cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie impuse de autorităţi.

„E o reală bucurie pentru Conceptual Lab să susțină și în acest an cel mai important festival de film de la Timișoara. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne menținem sănătoși atât fizic, cât și mental, iar faptul că festivalul Ceau, Cinema! se întâmplă într-o ediție limitată, coordonată responsabil pentru siguranța publicului cinefil, e o doză necesară de good vibe și optimism! Sărbătorim deschiderea festivalului cu un film care a făcut deja înconjurul lumii, prezentat în premieră la Timișoara și ne bucurăm să susținem din nou cinematografia românească”, declară Theo Nissim fondatorul Conceptual Lab.

Filmul care va deschide ediţia din acest an este „Ivana cea Groaznică”, producție România-Serbia regizată de Ivana Mladenović, care joacă şi rolul principal şi care va participa la o discuţie cu publicul.

După ce a fost recompensat cu premiul special al juriului secţiunii „Cineasti del Presente” din cadrul Festivalului de Film de la Locarno 2019, lungmetrajul a fost prezentat în mai multe festivaluri internaţionale, printre care cele de la Zagreb, Angers, Trieste, Belgrad sau Göteborg.

„Ivana cea Groaznică” este o poveste neconvenţională despre oameni şi locuri, despre apartenenţă şi dor, spusă cu umor şi tandreţe.

Actriţa sârbă Ivana, jucată de însăşi Ivana Mladenović, lucrează şi trăieşte în România, însă după o serie de probleme de sănătate decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, oraşul natal.

Familia şi prietenii regizoarei sunt invitaţi să aducă pe ecran propriile emoţii şi să se interpreteze pe ei înşişi într-o poveste cinematografică despre o femeie care nu îşi poate găsi locul pe niciunul dintre cele două maluri ale Dunării.

Ajuns la ediţia a şaptea, Ceau, Cinema! este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală.

Conceptual Lab are ca misiune principală susținerea industriilor creative și promovarea proiectelor culturale relevante pentru public. Festivalul Internațional de Film Transilvania – TIFF, Festivalul Tânăr de la Sibiu, Ceau Cinema Timișoara, Bucharest International Dance Film Festival sunt câteva din evenimentele în care Conceptual Lab s-a implicat activ în ultimii ani.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

15
/12
/23

OPINIE Ne-am obişnuit să ne plângem. Lumea nu prea mai merge la cinema, şi cu atât mai puţin la filmele de artă. Nu mai avem săli pentru cinematografia non-mainstream. Presa generalistă a renunţat la jurnalismul de cinema. 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

01
/12
/23

Cu ocazia apariţiei "Fallen Leaves" (2023), ales deja de critici cel mai bun film al anului şi lansat şi la noi cu titlul "Frunze căzătoare", platforma MUBI a pregătit o amplă retrospectivă dedicată marelului regizor finlandez Aki Kaurismäki.