„Ivana cea Groaznică”. Joaca de-a autoficţiunea ★★★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/ivana-cea-groaznica-joaca-de-a-autofictiunea-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM Cu cel mai nou film al său, „Ivana cea Groaznică” (2019), tânăra regizoare sârbo-română Ivana Mladenović consfinţeşte, spectaculos, cea mai proaspătă schimbare din cinema-ul românesc al ultimilor ani. Este o direcţie caracterizată, formal, printr-un amestec inspirat de ficţiune şi documentar şi, tematic, printr-un intimism accentuat.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 Septembrie 2019

În 2017, Ivana Mladenović, plecată din Serbia pentru a studia regia şi pentru a face filme în România, lansa „Soldaţii. Poveste din Ferentari”. Filmul este inspirat din autoficţiunea de succes, cu acelaşi titlu, a scriitorului Adrian Schiop, autor al scenariul împreună cu regizoarea şi deținătorul rolului principal.

Este vorba de un antropolog pe nume Adi care, după ce e părăsit de iubită, se mută în Ferentari pentru a documenta un doctorat despre manele, perioadă în care începe o relaţie homosexuală dificilă cu Alberto, un rom sărac, fost puşcăriaş.

Lungmetrajul a fost turnat în Ferentari, personajul Alberto (Vasile Pavel) şi alte personaje secundare din cartier sunt jucate de neprofesionişti, iar multe secvenţe sunt mizanscenate pentru a lua aspectul unui documentar. Miza este de a investiga un mediu social şi câteva tematici cvasi-tabu, într-un stil vivace, lipsit de morgă, pe alocuri insolent fără emfază.

Ivana Mladenović păstrează multe dintre aceste principii şi în noul ei film, „Ivana cea Groaznică” (2019).

Dar aduce şi câteva surprize care transformă lungmetrajul în cel mai stimulant film românesc apărut în 2019 (în festivaluri şi/sau cinematografe). Deşi scenariul este scris tot împreună cu Adrian Schiop, de această dată avem de-a face cu un film care se inspiră din viaţa regizoarei. Însă cât de puternică este această sursă rămâne marea ambiguitate a filmului, a cărei deslușire, de fapt, nici nu contează.

Ivana Mladenović joacă o actriţă sârbă pe nume Ivana Milenković care și-a făcut o carieră în Bucureşti şi care, pe fondul unor presupuse probleme de sănătate, decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, orașul natal, alături de familie. În rolurile tatălui, mamei, fratelui şi bunicii (de origine vlahă şi vorbitoare de română) sunt distribuiţi chiar membrii reali ai familiei regizoarei, care par a se juca pe ei înşişi.

Referinţa la meseria de actriţă a protagonistei este parţial adevărată (Ivana Mladenović a interpretat-o pe Solange în filmul „Inimi cicatrizate” al lui Radu Jude), parţial un camuflaj, o ficţiune. În acest amestec misterios este învăluit, de altfel, întregul film. Odată întoarsă acasă, ea este luată deseori peste picior, inclusiv pe subiectul meseriei şi pretinsei sale celebrităţi („Ce fel de actriţă eşti?” este întrebată la un moment dat, mai în glumă, mai în serios).

În acelaşi timp, pentru a se lăuda cu reuşita în străinătate a unei localnice, primarul îi propune să se implice în cel mai important eveniment local, un festival de muzică menit a celebra vechea prietenie sârbo-română (sugerată inclusiv prin imagini de arhivă cu Ceauşescu vizitând podul peste Dunăre dintre cele două ţări), iar ea acceptă. Pentru asta, Ivana îşi cheamă doi prieteni din România, muzicieni excentrici, un fost iubit (Andrei Dinescu) şi actuala iubită a acestuia (jucată de regretata cântăreaţă Anca Pop).

La fel ca „Soldaţii…”, şi „Ivana cea Groaznică” înaintează prin mici scene semi-autonome, cu o regie liberă, care o au în centru pe Ivana şi care se înlănţuie în final într-un triplu portret.

Mai întâi, unul deloc complezent, ba chiar caustic, şi oscilând între comic şi gravitate al unei tinere aflate într-un moment de criză (amplificată de suspiciunea unei boli, deși ar putea fi la fel de bine vorba de ipohondrie) şi care e când nesuferită, când plăcută; când nonconformistă, când temătoare. O tânără a cărei viaţă împărţită între două locuri, două ţări, două limbi, pare să îi dea şi un sentiment de anxietate și disconfort.

Apoi, este portretul tandru al unei familii, iar dialogurile dintre Ivana şi tatăl, mama, bunica şi fratele său, cu care vorbeşte, evident, în sârbă, sunt cele mai savuroase din film şi relevă relaţii profunde, în care afecţiunea nu exclude uneori ciocnirile şi un fel direct de adresare.

În acelaşi timp, este şi portretul viu al unui oraş, al unei comunităţi (nu lipsesc nici referiri la istorie, fie ea glorioasă sau sângeroasă) şi, extrapolând, al societăţii sârbe, care ne este prezentată ca fiind una mai tradiţionalistă decât cea din România (deși o secvență de la început, din tren, în România, o arată pe Ivana iritată de atitudinea unor femei) sau cel puţin decât mediul în care trăieşte Ivana la Bucureşti.

O dovedeşte teama Ivanei că familia şi cunoştinţele ar putea afla de relaţia ei, inclusiv sexuală, cu un băiat din oraş de doar 21 de ani, adică mai tânăr cu 12 ani. Însă această îngrijorare a protagonistei este imediat dinamitată prin umor: este arătată mai degrabă ca fiind exagerată, din moment ce lumea pare oricum să ştie, dar nu prea pare să îi pese (nu mai mult decât zvonul pe care i-l împărtăşeşte o prietenă, care l-a auzit în discuţii în oraş, şi anume că Ivanei îi place ca iubitul ei ascuns să îi ejaculeze pe faţă).

Într-o notă comică sunt tratate şi sugestia pe care Ivana o primeşte de la unul sau altul cum că ar fi timpul să facă şi ea copii (de preferință vreo trei-patru) și să aibă o casă (fratele chiar își construiește una). Dar și aparentul libertinaj al cântăreţei venite de la Bucureşti, care, la o masă cu primarul şi cu alţi oficiali locali, vorbeşte despre un pretins festival al clitorisului la care ea ar participa în fiecare an în România.

Nimic nu este luat foarte în serios, nimic nu este, în fond, dramatic, nimic nu este tranşat și definitiv în această lume pestriţă şi vioaie din care Ivana-actriţa vrea să plece şi în care se întoarce totuşi mereu şi în care Ivana-regizoarea ne invită cu generozitate și umor.

E multă dezinvoltură în film, de la titlul ironic (şi cu rezonanţă cinefilă) şi până la prezenţa celebrilor poeţi Mircea Dinescu şi Adam Puslojić, în propriile roluri, într-o secvență ce simulează documentarul. Trecând prin detalii ca melodiile sârbeşti jucăușe puse pe cele două generice animate şi menţiunea că „regizoarea a fost regizată de Ana Szel şi Andrei Rus”, prima – cineastă, al doilea – critic de film, prieteni ai Ivanei Mladenović care primesc şi roluri de figuraţie.

Prin comicul, prospeţimea şi libertatea sa, inclusiv formală, „Ivana cea Groaznică” se dovedeşte unul dintre cele mai ofertante şi revigorante filme româneşti ale acestor ani.

“Ivana cea Groaznică” a avut premiera mondială în cadrul secțiunii Cineasti del Presente a Festivalului de Film de la Locarno, unde a câştigat premiul special al juriului, şi va fi lansat în cinematografe în 2020.

19
/08
/19

Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică”, regizat de Ivana Mladenović, a câștigat premiul special al juriului secțiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno, care s-a încheiat sâmbătă. Premio speciale della giuria CINÉ+ constă într-o campanie de promovare în valoare de 25.000 de franci elvețieni acordați de canalul francez de televiziune pentru lansarea filmului câștigător în cinematografele din Franța.

16
/08
/19

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou film al său, „Once Upon in... Hollywood” (2019), Quentin Tarantino e interesat mai puţin să creeze suspans sau să ofere acţiune, şi mai mult să redea cu melancolie ceea ce se presupune a fi sfârşitul unei epoci în cinema-ul american - finalul anilor `60.

16
/08
/19

Din cele peste 1500 de producţii înscrise în cele trei secțiuni competiționale din cadrul Bucharest International Dance Film Festival 2019 au fost selectate 43 de scurtmetraje, din 18 țări de pe întreg mapamondul. Competiția internațională cu secțiunile  - Time Stand Witness, The Road not Taken și Acts of Rebellion -  cuprinde 30 de filme, din 15  țări. Bucharest International Dance Film Festival se va desfasura in perioada 4 - 8 septembrie 2019.

15
/08
/19

Sriitorul Vasile Ernu ("Născut în URSS", "Ultimii eretici ai Imperiului", (2009); "Bandiţii") a văzut aseară ultimul film scris, regizat şi jucat de Casey Affleck  și a scris despre el în această dimineață, pe pagina sa de facebook. Cinefilii care nu se tem de spoilere se pot bucura astfel de un text savuros. Din păcate, "Light of My Life" nu este încă disponibil în cinematografele din România.

15
/08
/19

Raoul Taburin este un geniu al bicicletelor. Poate depista orice defecțiune doar folosindu-și auzul. Puțini ar crede că Raoul ascunde un secret care îl bântuie și pe care a tot încercat să-l împărtășească: în ciuda experienței sale de mecanic, Raoul nu-și poate ține echilibrul pe două roți. SECRETUL LUI RAOUL TABURIN/ RAOUL TABURIN, o poveste fermecătoare despre biciclete și sindromul impostorului, imaginată de scenaristul filmului Amélie, va fi lansat în cinematografele din România pe 23 august.

14
/08
/19

Joi, 15 august, începând cu ora 19.00, are loc avanpremiera celei de-a patra ediții a DokStation Music Documentary Film Festival, la Fabrica Gastropub (Splaiul Unirii, 160). În Avanpremiera ediției a 4-a a DokStation, va fi proiectat, în premieră națională, filmul documentar Sting : A Free Man (2017, regia: Julie Veille), precedat de o selecție muzicală din discografia Sting și The Police. Intrare liberă.

13
/08
/19

Deja aclamat de critici și așteptat de cinefilii din lumea întreagă, cel de-al nouălea film al lui Quentin Tarantino, “Once Upon A Time In Hollywood” / “A fost odată la… Hollywood”, se lansează săptămâna aceasta în cinematografe. Cu o distribuție impresionantă, producția Sony Pictures va avea premiera pe marile ecrane din România vineri, 16 august 2019, și se anunță drept una dintre cele mai “fierbinți” lansări ale verii.

13
/08
/19

"Blondele sunt cele mai potrivite victime. Ele sunt asemeni zăpezii virgine în care ies la iveală urmele însângerate." - Alfred Hitchcock. Se împlinesc, astăzi, 120 de ani de la nașterea cineastului considerat „maestrul suspansului”. 

13
/08
/19

În luna august Happy Cinema București prezintă trei documentare din seria “Expoziții pe marele ecran”: din 16 august Van Gogh & Japan, din 23 august Young Picasso și din 30 august Goya: Visions of Flesh and Blood.

12
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Exponent al Generației `70 și probabil singurul în relații strânse cu Noul Cinema post-2000, regizorul Iosif Demian se destăinuie într-o necesară carte-interviu realizată de Laura Dumitrescu – „Iosif Demian. Note de autor”, recentă publicată, în ediție bilingvă (română și engleză), de iadasarecasa, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

Page 4 of 247« First...23456...102030...Last »