Într-o vreme în care simţeam din plin, epidermic, eşecul sistemului comunist, Jack London mi-a făcut cunoştinţă cu văile şi piscurile sistemului capitalist.
Un articol de Dan Nicolaie (Dedes)|12 ianuarie 2016
Am înțeles de fapt ce înseamnă țara „tuturor posibilităților” și că de cele mai multe ori „posibilitățile” duc în jos, foarte jos, până dincolo de limitele „muntelui de pietate”, locul unde ultimul bun al ultimului om se poate transforma într-o bucată de pâine, care îi permite să spere că și mâine va mai fi o zi.
Recitind, acum, „Martin Eden” am decriptat totul cu alte chei și m-am împrietenit și mai mult cu marinarul plin de talent și visuri, care dorea totul, când nu avea nimic și nu a mai vrut nimic atunci când avea totul.
Revenind la vremea primelor lecturi, după ce am citit „Colț alb” mi-am iubit și mai mult câinele, cunoscut în tot satul sub numele de Cocoloș, pe care, în ciuda taliei lui – un maidanez mic, dar butucănos, extrem de încăpățânat și agresiv – și a nepriceperii mele de a asambla un ham, am reușit să-l învăț cum să tragă o sanie ca un veritabil husky. Grație paginilor semnate de Jack London, am mutat un colț din Alaska în câmpia Argeșului, oferindu-i un moment de glorie lui Cocoloș.
Ori de câte ori văd puțină zăpadă și un câine primul lucru care îmi vine în minte, ca o „chemare a străbunilor”, este numele lui Jack London.
Foto: Jack London, omul cu care am adus Alaska la Petrești – facebook
