“Jack si Vrejul de Fasole”, la Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/jack-si-vrejul-de-fasole-la-opera-comica-pentru-copii/

Luna aprilie aduce un nou titlu în repertoriul Operei Comice pentru Copii, baletul “Jack şi Vrejul de Fasole”, un spectacol semnat de Corina Dumitrescu. Premiera are loc sâmbătă, pe 16 aprilie, de la ora 17:00, şi duminică, pe 17 aprilie, de la ora 11:00, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii (Calea Giuleşti, nr. 16).

Un articol de Petre Ivan|13 aprilie 2016

Elementele de inovație regizorală aduse firului narativ sunt susținute de scenografia Bogdanei Pascal, de coloana sonoră selectată de Antonel Oprescu, precum și de proiecțiile video asigurate de Robert Voiculescu.

Personaj iconic al istoriilor pentru copii, Jack crește odată cu povestea noastră: din micul ghiduș, aflat la sfârșitul copilăriei, pe măsură ce înaintează pe Jack si Vrejul de Fasoledrumul său și întâlnește binele, răul, minciuna și prietenia, se transformă într-un tânăr care refuză să se lase manipulat și acționează ghidat numai de principiile sale. Acest al treilea titlu pe care l-am creat pentru Opera Comică pentru Copii sper să aducă micilor spectatori aceeași bucurie ca <<Fetița cu Chibrituri>> și <<Cenușăreasa>> și să-i îndrume în găsirea înțelepciunii de a distinge binele de rău.-  Corina Dumitrescu, regizorul și coregraful spectacolului.

Până la finalul stagiunii, Opera Comică pentru Copii pregătește o nouă ediție a celor două festivaluri destinate celor mici: Festivalul “Hänsel și Gretel” (organizat cu ocazia Săptămânii “Școala Altfel”, în perioada 15-24 aprilie) și Festivalul “Opera Copiilor” (organizat în luna iunie, în Parcul Herăstrău).

Biletele se pot achiziționa prin rețeaua bilete.ro și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – între orele 10.00-14.00, în zilele de luni, marți, miercuri, vineri și duminică, între orele 10-20 sâmbăta, joia fiind închis.

Foto: Jack si Vrejul de Fasole – Opera Comică pentru Copii

30
/05
/23

Formația post-punk britanică Dry Cleaning va concerta pentru prima dată la București – miercuri, 31 mai, după ora 20, la Control Club. Cunoscută pentru stilul unic bazat pe spoken word, trupa se află într-un turneu european pentru promovarea celui mai recent release, ”Swampy”.

29
/05
/23

Cea de-a doua ediție a Bucharest Opera Festival aduce pe scena Operei Naționale București producţii de pe două importante scene europene : „Manon Lescaut” de G. Puccini, coproducţie Teatrul Național din Belgrad – Opera Madlenianum (17 iunie) şi „Pelleas și Melisande” de Debussy,  producţie a Operei Maghiare de Stat din Budapesta (23 iunie). 

26
/05
/23

Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” dirijat de Cezar Verlan, invită publicul la primul concert dedicat celor mai mici spectatori - bebelușilor (0-12 luni) și femeilor însărcinate. Concertul „Madrigal for Babies” este organizat cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, și are loc sâmbătă, 3 iunie 2023, începând cu ora 11:00, la Circul Metropolitan București.

25
/05
/23

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România anunță lansarea celei de-a zecea ediții a concursului pentru acordarea Burselor UNIMIR, destinate tinerilor muzicieni, interpreți de muzică vocală și instrumentală, inclusiv folclor, precum și dirijorilor cu vârste cuprinse între 12 și 26 de ani, care manifestă o înzestrare artistică de excepție.

24
/05
/23

Șapte trupe și trei DJ alcătuiesc valul 3 de artiști anunțați la Rocanotherworld 2023: Subcarpați, The Mono Jacks, byron, Grimus, Hvnds, Ottis Coeur, Coven Clash, Ufe, Bully și K-lu se alătură pe scenele Rocanotherworld 2023, ce va avea loc la Iași în perioada 22-25 iunie 2023.