Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” (TNB) din Bucureşti a inaugurat noua sală în aer liber joi seară, cu secvenţe din spectacolul „Magic Naţional”. Printre invitaţi s-a aflat şi celebra actriţă Jacqueline Bisset.
Un articol de Petre Ivan|27 mai 2018
Cele aproape 300 de locuri ale spaţiului de pe acoperişul Teatrului Naţional au fost ocupate pentru prima dată, la show-ul care a inaugurat noua sală de spectacole a instituţiei bucureştene.
Numele noului spaţiu păstrează denumirea vechii săli dezafectate în urma reconstrucţiei TNB din perioada 2011-2015, Amfiteatru.
În stagiunea estivală Sala Amfiteatru, situată pe acoperişul Teatrului Naţional ”I.L.Caragiale”, la cea mai înaltă cotă a clădirii, deasupra terasei, va găzdui spectacole din repertoriul prezent şi de perspectivă al TNB, adaptate la condiţiile acesteia, şi reprezentaţii ale altor instituţii interesate de închirierea acestui spaţiu.
Teatrul în aer liber al TNB poate oferi un cadru unic unor manifestări artistice dintre cele mai diverse, potrivite sezonului cald, din mai până în octombrie: spectacole de teatru, recitaluri, concerte, prezentări de modă, seri de jazz, one woman şi one man show ş.a.
Cu o capacitate de 299 de locuri, dispuse pe gradene în trepte, noul Amfiteatru se află la cota +24.50 m/Corp A1. Spaţiul de joc are o pardoseală din imitaţie de lemn, practică din punct de vedere fonic şi mai adecvată pentru actul artistic, acoperită cu un covor de scenă. Nu există scenă supraînălţată, dar se pot instala practicabile. Spaţiul nu are pod şi nici culise: decorurile se pot fixa doar prin contra-greutăţi.
„Dorinţa noastră este ca acest spaţiu să fie la dispoziţia tuturor celor care vor să se exprime artistic în perioada caldă”, a mărturisit Ion Caramitru, directorul TNB, la inaugurare. În sală, printre invitaţi s-a aflat şi Jacqueline Bisset.
„Here I am in Bucharest having attended the opening evening of the open air amphitheater at the National Theatre on the roof. It was enjoyable with a mixed program of songs, dance and poetry under the stars. Well, not so many stars in fact!!”, a scris actrița engleză pe pagina sa de facebook
Foto: Jacqueline Bisset – facebook