Jacques Audiard, la premiera românească cu The Sisters Brothers, în deschiderea American Independent Film Festival
https://www.ziarulmetropolis.ro/jacques-audiard-la-premiera-romaneasca-cu-the-sisters-brothers-in-deschiderea-american-independent-film-festival/

Cea de-a 3-a ediţie a American Independent Film Festival şi-a anunţat astăzi programul complet. Filme premiate sau selectate la festivaluri prestigioase de film ca Sundance, Toronto, Cannes, Veneţia sau Telluride vor putea fi văzute în premieră în Bucureşti între 12 si 18 aprilie, la Cinema PRO şi Cinema Muzeul Țăranului din Bucureşti, si la Iaşi, la Cinema Ateneu.

Un articol de Petre Ivan|5 aprilie 2019

Recunoscut în lumea cinematografică pentru o filmografie diversă, originală și atrăgătoare, regizorul Jacques Audiard va fi prezent în deschiderea celei de-a 3-a ediții a American Independent Film Festival pentru premiera celui mai recent filmul al său, The Sisters Brothers – vineri, 12 aprilie, la Cinema PRO, de la ora 20:00.

Programul complet al proiecțiilor este accesibil de astăzi pe site-ul filmedefestival.ro, iar biletele pot fi achiziționate prin Eventbook.ro.

 Western-ul The Sisters Brothers cu John C. Reilly, Joaquin Phoenix, Jake Gyllenhaal, Riz Ahmed și Rutger Hauer, a fost turnat parțial în România în vara anului 2017 – dupa ce Audiard a văzut potențialul de filmare al țării noastre, descoperit cu ocazia primei sale vizite în Romania, în cadrul Les Films de Cannes a Bucarest, cu cel mai recent film al său Dheepan (Palme d’Or, în 2015).

 The Sisters Brothers a devenit unul din filmele străine cu cel mai mare budget turnat în România, doar pentru decoruri, costume și cai, producția alocând un buget de peste 5 milioane de euro. Audiard va fi totodată prezent și la a doua proiecție a filmului în cadrul festivalului, sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 16:30, la Cinema Muzeul Țăranului, urmând să aibă sesiuni de întrebări și răspunsuri cu publicul.

Pentru The Sisters Brothers, Audiard și co-scenaristul său Thomas Bidegain, au ecranizat romanul cu același nume al lui Patrick de Witt, un hit de vânzări pe piața nord-americană (tradus și în România la Polirom), ale cărui drepturi de ecranizare au fost cumpărate de actorul John C Reilly, care apoi le-a oferit lui Audiard, al cărui fan necondiționat s-a declarat întotodeauna.

Costumele filmului au fost realizate de către creatoarea italo-americană Milena Canonero, cvadruplă câștigătoare de premii Oscar pentru costume pentru Chariots of Fire (H. Hudson), Barry Lindon (S. Kubrick), Maria Antoaneta (S. Coppola) și Grand Budapest Hotel (W Anderson). The Sisters Brothers a fost prezentat în premieră absolută anul trecut la festivalul de film de la Veneția unde a și luat Leul de Argint pentru cea mai bună regie.

Cariera lui Jacques Audiard ca regizor a început atunci când a devenit asistent de regie pentru Roman Polanski la The Tenant, în 1976. 18 ani mai târziu îi distribuie pe Mathieu Kassovitz și Jean-Louis Trintignant în road-movie-ul Regarde les hommes tomber, primul său lungmetraj ce avea să deschidă drumul multiplelor premii la Cannes, César, BAFTA și Lumiere.

Din anii 70 încoace, a scris peste 20 de scenarii pentru filme și seria

Jacques Audiard

le TV, a regizat videoclipuri, și a avut câteva apariții ca actor, continuându-și munca de regizor cu alte 7 lungmetraje premiate internațional, dintre care amintim De battre mon cœur s’est arrêté (2006, 8 premii César, Premiul BAFTA pentru Cel mai bun film străin), Un profet (2009, Marele Premiu la Cannes și 9 trofee César, nominalizat la Oscar și Globurile de Aur, premiat cu BAFTA), De rouille et d’os (2012), cu Marion Cotillard.

The Sisters Brothers va fi distribuit în România de Voodoo Films începând din 19 aprilie în 45 de cinematografe din 26 de orașe din țară.

Proiecțiile au loc între 12 și 18 aprilie la Cinema PRO și Cinema Muzeul Țăranului.

Informații despre bilete și achiziționarea lor sunt disponibile pe site: https://bit.ly/2FSuTS4

Foto: Jacques Audiard – facebook

10
/09
/15

Joi, 10 septembrie, de la ora 20.00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru 38), va avea loc proiecția filmului Aferim!, în regia lui Radu Jude. La eveniment va fi prezentă producătoarea Ada Solomon. Proiecția are loc în cadrul celei de-a doua ediții a BUCHAREST PHOTO WEEK festival.

09
/09
/15

Publicul prezent la cea de-a 10-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est e invitat să își ascută, încă o dată, atenția și creioanele: 39 de scurtmetraje de animație delicioase vor fi proiectate, anul acesta, în cadrul secțiunii speciale Animash. Prezentate și premiate la festivaluri de film importante din lume, animațiile scurte ce compun această secțiune a festivalului intră în competiție pentru tradiționalul vot al spectatorilor bucureșteni.

09
/09
/15

Animația lui Genndy Tartakovsky, Hotel Transilvania 2 va rula în deschiderea celei de-a treia ediție a DRACULA FILM FESTIVAL. Evenimentul va avea loc în perioada 7 – 11 octombrie la Teatrul Sică Alexandrescu, Cinema One, Cinemateca Patria și Centrul Cultural Reduta din Brașov.

08
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Doi prieteni săraci furând sicriul lui Chaplin pentru bani ar fi putut fi subiectul unui film de ţinut minte. Cu „Preţul gloriei”, regizorul francez Xavier Beauvois ratează însă atât în a oferi o comedie sănătoasă, cât şi în a-l omagia pe marele comic.

04
/09
/15

Unul dintre cele mai așteptate filme din selecția Festivalului de la Cannes, ,,Dheepan”, în regia lui Jacques Audiard, distins cu Palme d’Or și elogiat de presa internațională, va fi proiectat în premieră în România, la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.

03
/09
/15

CRONICĂ DE FILM „Secretul nasturelui de sidef”, cel mai nou documentar, extrem de ambiţios, al regizorului chilian Patricio Guzmán este un film-eseu în care traume ale trecutului sunt puse într-un dialog neaşteptat ce chestionează însăşi sănătatea civilizaţiei moderne.