Jaf la Castelul Corvinilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/jaf-la-castelul-corvinilor/

Casieria Castelului Corvinilor din Hunedoara a fost spartă de persoane rămase deocamdată, necunoscute, din primele estimări neoficiale paguba ridicându-se la peste 170.000 de lei, bani rezultaţi din vânzarea biletelor în zilele libere ale minivacanţei de 1 mai.

Un articol de Petre Ivan|3 Mai 2017

Poliția a fost sesizată, marți dimineața, de furtul sumei de bani de către un agent de pază, care a observat că geamul de la intrarea în casierie era spart și că s-a intrat în incinta casei de bilete.

“Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat și efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara în vederea identificării făptuitorilor și a recuperării prejudiciului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Nu este exclusă varianta ca hoțul să fi rămas peste noapte în incinta castelului. De asemenea, se verifică și măsurile de siguranță care există la castel, în condițiile în care în casieria de la intrare nu există un seif pentru depozitarea banilor.

Numit și Castelul Hunedoarei sau al Huniazilor, Castelul Corvinilor este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România.

Considerat unul dintre cele mai frumoase castele din lume, fiind situat în „top 10 destinații de basm din Europa”, edificiul este, totodată, cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) din România aflată încă “în picioare”.

Foto: Castelul Corvinilor – facebook

21
/04
/15

Peste un milion de persoane şi-au făcut rezervări pentru a vedea giulgiul din Torino, una dintre cele mai cunoscute şi mai controversate relicve ale creştinătăţii, care a fost expus, duminică, pentru prima dată după o pauză de cinci ani.

08
/04
/15

Ca urmare a hotărârii UNESCO, anul 2015 a fost proclamat în mod oficial Anul Internațional al Luminii, scopul acestei acțiuni fiind acela de a se promova o mai bună înțelegere la nivel public și politic a rolului central al luminii în cadrul lumii moderne.

07
/04
/15

Două staţii din Iași au fost transformate în staţii interactive, în cadrul unui proiect outdoor multimedia de comunicare urbană, realizat de WINK, agenţia Namogo și managementul pub-ului britanic The Trumpets.

24
/03
/15

Scriitorul Horia-Roman Patapievici, fost preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), va ocupa funcţia de preşedinte al grupului Artmark, platforma privată de promovare culturală formată din şapte entităţi, printre care şi casa de licitaţii Artmark şi Lavacow.

19
/03
/15

Proiectul "Memoria/ Explorarea/ Imaginarea Oraşului" lansează candidatura Bucureştiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii pentru 2021, el fiind structurat sub forma unei trilogii în care oraşul devine atât cadru de desfăşurare, cât şi protagonist, iar cetăţenii săi, generatori de conţinut.

16
/03
/15

O piesă valoroasă din fiecare instituţie muzeală va fi acoperită cu o pânză, pe 16 mai, la Noaptea Muzeelor, Virgil Niţulescu, preşedintele Reţelei Naţionale a Muzeelor, afirmând că prin acest protest se doreşte conştientizarea publicului faţă de situaţia gravă a spaţiilor expoziţionale.

Page 33 of 49« First...1020...3132333435...40...Last »