Jazz Night Out 2016
https://www.ziarulmetropolis.ro/jazz-night-out-2016/

Joshua Redman Trio deschide pe 24 martie seria concertelor Jazz Night Out 2016, organizate de Twin Arts.

Un articol de Liliana Matei|16 martie 2016

Titratul saxofonist va concerta în premieră în ţara noastră, alături de  Joe Sanders la contrabas și bateristul Gregory Hutchinson. După ce a împărţit scenele lumii cu Stevie Wonder, Chick Corea, The Rolling Stones, Herbie Hancock, Quincy Jones, sau B.B. King,  Joshua Redman se pregăteste de prima sa întâlnire cu publicul din România.

Luna mai îl readuce în Bucureşti pe iubitul artist tunisian Anouar Brahem. Quartetul său va concerta pe 12 mai la Jazz Night Out în cadrul turneului de promovare al discului Souvenance, în formula Anouar Brahem (oud), Franҫois Couturier (pian), Klaus Gesing (clarinet) şi Björn Meyer (bas).  Anouar Brahem este cel care a făcut faimos în întrega lume oud-ul, un instrument pe care l-a transformat într-unul de referinţă pentru muzică arabă. O experienţă aproape mistică, concertele Anouar Brahem pun într-o nouă lumină tradiţia şi moştenirea culturală ancestrală.

Pe 30 iunie Omar Sosa Quarteto Afro Cubano schimbă registrul cu un show în care ritmul şi pasiunea fac regula. De 7 ori nominalizat la Grammy, pianistul cubanez va susţine primul său concert în Bucureşti alături de Leandro Saint-Hill (saxofon și flaut), Childo Tomas (voce și bas) și Ernesto Simson (tobe). Rădăcinile africane ale muzicii cubaneze îşi găsesc drumul firesc în compoziţiile lui Omar Sosa, originalitatea cu care le îmbină fiind punctul său forte.

Chiar dacă toamna este un pic mai departe, nu putem să omitem vestea revenirii în Bucureşti a doi muzicieni foarte diferiţi, dar care au cel puţin un lucru în comun: concertele sold out la Jazz Night Out 2014.

Dhafer Youssef şi Victor Wooten se reîntorc cu noi proiecte pe scena Sălii Radio.

Pe 27 octombrie Dhafer Youssef, tunisianul a cărui voce se spune că ar putea opri războaie va susţine al doilea concert la Jazz Night Out. La fel ca Anouar Brahem, Youssef aduce în prim planul muzicii sale acelaşi instrument arhaic, oud-ul. Un concert în care cei care iubesc etno jazz-ul şi  world music vor păşi din nou în lumea de poveste a acestui artist mag.

Pe 10 noiembrie The Victor Wooten Band feat. Dennis Chambers & Bob Franceschini promit un show electrizant. Wooten, maestrul incontestabil al chitarei bas are în palmares nu mai puţin de 5 premii Grammy şi a cântat cu artişti precum Prince, Chick Corea, Bela Fleck, The Dave Matthews Band, Branford Marsalis, Mike Stern. La Jazz Night Out va fi însoţit de alţi doi muzicieni de calibru, bateristul Dennis Chambers şi saxofonistul Bob Franceschini. E suficient să amintim că Chambers a colaborat extensiv cu Carlos Santana sau că Franceschini a lucrat cu Paul Simon şi avem tabloul complet: Un Power Trio nărăvaş, care vă va ţine cu respiraţia tăiată.

Creată de Twin Arts , seria de concerte Jazz Night Out prezintă pe scenele din România cei mai bine cotaţi artişti internaţionali de jazz ai momentului.

Program

Concertele Jazz Night Out de la Sala Radio încep la ora 20’00. Accesul în sală se face de la ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertelor.

Bilete

Biletele pentru aceste evenimente pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online pe www.eventim.ro.

Detalii pe www.twinarts.ro şi paginile de Facebook Twin Arts şi Jazz Night Out.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

13
/03
/24

Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în prestigioase săli de concerte ale lumii, ca Auditorium-ul din Barcelona, Musikverein – Viena sau Sala Ceaikovski – Moscova, apreciatul violonist Alexandru Tomescu și vioara Stradivarius Elder-Voicu pe care are privilegiul de a interpreta, și un program dedicat integral lui Mozart definesc un eveniment de neratat la Sala Radio.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

27
/02
/24

Prima zi a primăverii aduce pe scena Sălii Radio un mărțișor muzical ! Vineri, 1 martie 2024 (de la 19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va interpreta Simfonia nr. 1 - Simfonia primăverii, semnată de ROBERT SCHUMANN, un tablou muzical al anotimpului revenirii la viață.