Jazzappella concertează la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/jazzappella-concerteaza-la-sala-radio/

După ce au fost invitaţii serii Radio România Muzical în cadrul evenimentelor din Festivalul Internaţional „George Enescu” 2013, membrii grupului Jazzappella vor cânta pe scena Sălii Radio luni, 21 octombrie (19.00), în cadrul seriei de evenimente „Jazz pe româneşte”.

Un articol de Andrada Văsii|15 octombrie 2013

După ce au fost invitaţii serii Radio România Muzical în cadrul evenimentelor din Festivalul Internaţional „George Enescu” 2013, membrii grupului Jazzappella vor cânta pe scena Sălii Radio luni, 21 octombrie (19.00), în cadrul seriei de evenimente „Jazz pe româneşte”.

Ce-ar fi dacă ne-am gândi la una dintre melodiile noastre preferate şi apoi am scoate, unul câte unul, instrumentele muzicale sau orice efect special şi am păstra doar vocea umană ? Şi nu una singură, ci şase voci cu un timbru deosebit, minunat armonizate, care interpretează melodii de jazz sau şlagăre pop-rock extrem de cunoscute şi îndrăgite: Jazzappella.

Altfel spus, un sextet vocal mixt a cappella de jazz, înfiinţat în Bucureşti în 2011. Trei fete şi trei băieţi – Raluca Stoica, Elena Moroşanu, Ana-Cristina Leonte, András Zoltán, Mircea Mutulescu,  Bogdan Tudor – cântă partituri din repertoriul internaţional, fără nici un acompaniament muzical, redând doar vocal sonoritatea instrumentelor.

Parte dintre componenţii grupului sunt cunoscuţi publicului şi din alte proiecte muzicale, Zoltán András, de exemplu, cântând şi în formaţia Sarmalele Reci.

Diversitate muzicală alături de Jazzappella

Proiectul a fost iniţiat în 2005 de Radio România Cultural şi prezentat de Florian Lungu. Concertul va fi susţinut de Big Band-ul Radio, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor şi îi va avea aşadar ca solişti pe membrii trupei Jazzappella.

Citiţi şi: Gala Verdi 200 – regal muzical alături de Orchestra Naţională Radio 

Repertoriul ansamblului Jazzappella include standarde de jazz în aranjament propriu, compoziţii proprii – swing, bossa-nova etc. şi aranjamente originale, speciale pentru genul a cappella, ale unor şlagăre pop-rock.

Pentru concertul de la Sala Radio, Jazzappella a ales teme muzicale din filme de desene animate, aranjamente a cappella după piesele formaţiei Queen, dar şi compoziţii originale semnate de Zoltán András.

Jazzappella afis

Afişul evenimentului cu Jazzappella, de la Sala Radio

Big Band-ul Radio a susţinut concerte, a colaborat la emisiuni de televiziune şi a participat la festivaluri – mai cu seamă cele de la Mamaia şi Braşov. Format din instrumentişti de mare valoare, Big Band-ul Radio, a creat o adevărată şcoală de interpretare, de improvizaţie şi orchestraţie.

Printre renumiţii săi artiştii se regăsesc: la saxofon – Dan Mândrilă, Bebe Prisada, Miki Ampoitan, Peter Wertheimer, M. Ştefănescu, Alin Constanţiu, Dan Ioniţa, Cristian Soleanu, Cristian Teodorescu; la trompetă – Nelu Marinescu, Petre Căplescu, Ion Păun, A. Iliescu, Emil Bâzgă; la trombon – Corneliu Meraru, Nicu Farcas; la pian – G. Koffler, Sile Dinicu, George Natsis, Ionel Tudor, Mircea Tiberian; la chitară – Sandu Avramovici, Florin Ochescu; la bas – Dan Dimitriu, Gabi Popescu, C. Stângaciu, Eugen Tegu; la  percuţie  – Doru Danciu, Ion Cristinoiu, Marian Toroimac, Tudy Zaharescu.

Info: 

Biletele sunt disponibile  în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Foto credit: Virgil Oprina,  Jazzappella

 

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.

26
/09
/22

A XVII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată Orient Express, va avea loc în Cluj-Napoca, în perioada 26 septembrie – 2 octombrie 2022. Festivalul a început în București, în data de 16 septembrie, și va continua în Cluj cu opt concerte inedite.

21
/09
/22

Cel mai renumit festival de jazz din România a ajuns la a 50-a ediție. Sibiu Jazz Festival reprezintă o întâlnire cu istoria, cu capitole scrise pe note înșirate peste jumătate de secol. În perioada 25-30 octombrie (începând de marți până duminică) jazzul va suna în inima Sibiului, în spațiile deja consacrate și cunoscute precum: Filarmonica de Stat Sibiu, Teatrul Național ‘Radu Stanca’, Biblioteca Județeană ASTRA, Biserica Evanghelică ‘Sfânta Maria’ și Centrul Istoric (parada de jazz).

20
/09
/22

Yasmin Levy, legenda muzicii iudeo-spaniole, revine în decembrie în România după 10 ani de la primul concert. Prima sa apariție artistică în România a avut loc în 2011 în cadrul Festivalului Internațional George Enescu de la București. Artista din Israel va susține un concert pe 11 decembrie la Sala Palatului din Capitală alături de chitaristul său și Orchestra Metropolitană București formată din peste 80 de artiști, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

20
/09
/22

Dulce Pontes, regina muzicii fado, revine în România într-un spectacol extraordinar pe 10 decembrie la Sala Palatului din București. Celebra cântăreață portugheză a mai încântat și în 2015 spectatorii români, promițând atunci că va reveni.