JINA: între legendă și cer
https://www.ziarulmetropolis.ro/jina-intre-legenda-si-cer/

Proiecţia filmului JINA, în regia lui Dumitru Budrala, va avea loc sâmbătă, 29 iulie 2017, de la ora 22 în cadrul Festivalului ”Sus pe muntele din Jina”. Filmul va fi proiectat pe un ecran imens, în aer liber, în Șesul Jinarilor, în prezenţa a zeci de mii de oameni şi a regizorului Dumitru Budrala.

Un articol de Petre Ivan|25 iulie 2017

”Filmul Jina este, în egală masură, o cronică a Jinei şi un tablou în culori vii al vieţii de la munte, construită în jurul oieritului, cu tradiţiile şi regulile ei, pastrate de la inceputuri şi până în prezent. Publicul cinefil are sâmbată oportunitatea de a viziona filmul, în aer liber, intr-un cadru special”, a declarat Dumitru Budrala, regizor și director fondator Astra Film Sibiu.

Filmul este un amestec sinestezic bine temperat de legendă, muzică, etimologie, imagine, geografie, istorie personală si colectivă ce va fi proiectat în premieră la Jina.

Situată istoric pe graniţa militară a Transilvaniei, Jina e ‘satul celor şapte coline’, filmate aerian în deplina lor maiestate, un loc-hotar cu o privelişte a lumii până departe prin ţări şi imperii, cu cele mai bune păşuni alpine ale străbunei Europe, dar şi cu ‘cele mai bune şcoli poporale din patrie’, cu moşi şi moşii, cu oameni şi păduri integre.

Filmul porneşte de la  fascinația regizorului pentru realismul magic al existenţei de păstor, pentru povestea pe care o spun munţii, râurile, fluierele ciobanilor şi tălăngile oilor.

Dumitru Budrala creează o experiență audio-vizuală remarcabilă; cadrele aeriene panoramice ale satului sunt completate de muzică de fluier şi  de cântece tradiţionale iar filmul ne invită la o călătorie fabuloasă prin istoria şi mitologia unei localităţi vechi din mărginime.

Dumitru Budrala este cunoscut pentru filmele Blestemul ariciului, Drumul regeluiTransalpina şi La drum. Filmele au avut un circuit festivalier impresionant, fiind selecționat în festivaluri de prestigiu din Europa, America de Nord și de Sud, Asia și Africa.

Foto: JINA – facebook

11
/09
/23

Din ce în ce mai curajoase în abordarea stilurilor de animație, ancorate în realitatea zilelor noastre sau desprinse dintr-o lume a fanteziei, cele 15 filme incluse în Competiția Românească la cea de-a 18-a ediție Animest conturează o imagine optimistă asupra viitorului animației autohtone.

11
/09
/23

Ajuns la a șaptea ediție, DokStation Music Documentary Film Festival – singurul festival din țară dedicat documentarelor muzicale – revine, în perioada 20-24 septembrie, cu o selecție de filme, majoritatea în premieră națională, ce vor fi proiectate în mai multe spații din București: Sala Luceafărul, Cinema Elvire Popesco, Expirat, Control Club și Grădina cu Filme.

11
/09
/23

Cea de-a 14-a ediție a Nopții Albe ale Filmului Românesc va aduce în seara de 15 septembrie în sălile de cinema din București un număr record de filme în avanpremieră, dar și cele mai îndrăgite producții românești ale anului.

08
/09
/23

Legenda comediei franţuzeşti se dezvăluie drept omul modest şi sensibil Louis de Funès, în documentarul difuzat în premieră la TVR 1 sâmbătă, 9, respectiv 16 septembrie, de la ora 15.30. În aceleaşi zile, de la ora 21.00, telespectatorii TVR 1 urmăresc filmele „Hibernatus” şi „Omul-orchestră”, din colecţia Louis de Funès.