„Jocul de-a vacanța”, de la poveste de dragoste la experiment social
https://www.ziarulmetropolis.ro/jocul-de-a-vacanta-de-la-poveste-de-dragoste-la-experiment-social/

Spectacolul „Jocul de-a vacanţa”, o adaptare după Mihail Sebastian, în regia lui Dragoş Alexandru Muşoiu, va avea premiera la Teatrul de Comedie, pe 3 februarie, la ora 19.00.

Un articol de Liliana Matei|31 ianuarie 2016

Unul dintre proiectele câștigătoare la concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri, ediția a VI-a, 2015, „Jocul de-a vacanța”, în această nouă interpretare scenică a lui Dragoș Alexandru Mușoiu, se dorește mai mult decât o poveste de iubire, așa cum a fost ea pusă în scenă până acum. „Pentru mine „Jocul de-a vacanța” nu este doar o poveste de iubire, nici o autobiografie camuflată a lui Mihail Sebastian”, explică regizorul. „Este o propunere curajoasă de experiment social, care vizează eliberarea de orice convenție socială prin înlocuirea unui joc vechi, cunoscut, bine implementat, cu unul nou, al non-convenției. Un experiment care eșuează, dar care devine valid tocmai prin acest eșec.”

„Jocul de-a vacanța” este primul text dramatic scris de Mihail Sebastian, în 1939. Povestea Corinei și a lui Ștefan Valeriu s-a născut dintr-o glumă, așa cum povestește actrița Leni Caler în jurnalul ei. Mihail, îndrăgostit de frumoasa actriță Leni Caler, intră intr-o zi într-un joc, din care se naște această capodoperă a dramaturgiei românești.

„Într-o seară – cât de bine îmi amintesc acea seară! – ne-am întâlnit, ca de obicei, după spectacol la bodega <Mircea>, bodegă frecventată mai ales de actori, pentru că era una dintre puținele deschise până noaptea târziu. În acea seară, remarcile lui, ironia ușor disprețuitoare cu care vorbea despre piese, despre teatru, m-au înfuriat mai mult decât oricând și, neputându-mă stăpâni, l-am înfruntat, l-am provocat:

-Dar este chiar atât de simplu să scrii piese, dacă a scrie teatru este, după părerea ta, treaba cea mai ușoară, apucă-te să scrii și tu una, să vedem dacă reușești, dacă ești în stare!

La care el mi-a răspuns prompt:

-Pariezi cu mine că în mai puțin de o lună îți aduc o piesă? O piesă în trei acte gata?

-Să te văd, i-am răspuns, dar nu cred.

-Pariezi cu mine?

-Sigur că pariez.

Ne-am despărțit. Eu, mulțumită și convinsă că Sebastian va pierde pariul. El, zâmbind ironic – cât mă înfuria acest zâmbet al lui! -, mi-a repetat la plecare: „Într-o lună îți aduc piesa”.

O bucată de vreme n-am mai auzit nimic despre el. Preocupată cum eram cu teatrul, cu repetițiile, cu viața mea plină, bogată de-atunci, am și uitat de pariul făcut cu Sebastian. De altfel, luasem toată povestea cu piesa, cu pariul, drept o glumă copilărească. După o lună de zile, mă cheamă Mihai la telefon și-mi spune: „Ai pierdut pariul. Piesa mea este gata, când vin să ți-o citesc?”

Continuam să cred că glumește, că vrea să mă necăjească. Mă întrebam: Cum putea cineva care n-a scris niciodată piese de teatru să scrie într-o lună o piesă? A doua zi însă, spre uimirea mea, îl văd venind cu manuscrisul la subțioară. Eu tot credeam într-o farsă. Mihai a pus manuscrisul pe masă, privindu-mă cu un ușor zâmbet, și a început să citească. Lectura piesei m-a entuziasmat, m-a cucerit, începând chiar de la titlu: „Jocul de-a vacanța”. Era în titlul ăsta și fericire, și nostalgie.” Așa scria actrița Leni Caler, amintindu-și acele zile din alt secol, în care Mihail Sebastian i-a dăruit minunatul rol al Corinei.

În acest început de 2016, Teatrul de Comedie propune varianta lui Dragoș Alexandru Mușoiu, cu o scenografie semnată de Adeline Andreea Bădescu. Distrubuția este alcătuită din: Florentina Năstase, Alexandru Bogdan, Florin Dobrovici, Smaranda Caragea, Dan Baltag, Vladimir Purdel, Ana Bianca Popescu.

FOTO: Andrei Gîndac

02
/02
/24

„Apropo de poveste” este despre poveste, poveștile în care credem cu toții și pe care ne place să le ascultăm. Dar povești reale, din socialul imediat. Proiectul propune un laborator de teatru dedicat tinerilor absolvenți, care combină ateliere pe estetici teatrale neconvenționale (măști, teatru-dans, teatru de animație) cu tematici sociale pentru a produce două producții noi de teatru, inovatoare.

31
/01
/24

RECOMANDĂRI Ziarul Metropolis vă recomandă, în prima lună din an, o întoarcere în fabuloasa lume a cărților. Biblioteci, obsesii, mistere, personaje și o pasiune salvatoare, în 3 cărți despre cărți, care fac deliciul oricărui iubitor de literatură.

31
/01
/24

Povestea din Ivona, Principesa Burgundiei de Witold Gombrowicz, cel mai mare dramaturg polonez, este adusă în contemporaneitate de Andrei și Andreea Grosu, la Teatrul Nottara, într-o montare inedită, tulburătoare, care îi va oferi spectatorului ocazia să se privească într-o oglindă a adevărului frust, neîndulcit. Premiera oficială are loc pe 9 februarie, la Sala „George Constantin”, de la ora 19:30.

31
/01
/24

În februarie, pe HBO Max ai conținut nou de urmărit în fiecare zi a lunii! Cu 29 de titluri noi, este la alegerea ta dacă vrei să urmărești cele mai noi filme, seriale, documentare, animații de pe HBO Max sau, de ce nu, să te pui la curent cu altele dintre sutele de titluri care sunt deja pe platformă.

30
/01
/24

În luna februarie, „Noaptea Albă a Filmului Românesc” este dedicată unui apreciat cineast, reprezentant al Noului Val în cinematografie: Cătălin Mitulescu regizor, scenarist şi producător. TVR Cultural, TVR Internațional și TVR Moldova invită telespectatorii în noaptea de sâmbătă, 3 spre 4 februarie, la un maraton cinematografic alături cele mai reprezentative şi premiate creaţii semnate de Cătălin Mitulescu.

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.