„Jocul de-a vacanța”, de la poveste de dragoste la experiment social
https://www.ziarulmetropolis.ro/jocul-de-a-vacanta-de-la-poveste-de-dragoste-la-experiment-social/

Spectacolul „Jocul de-a vacanţa”, o adaptare după Mihail Sebastian, în regia lui Dragoş Alexandru Muşoiu, va avea premiera la Teatrul de Comedie, pe 3 februarie, la ora 19.00.

Un articol de Liliana Matei|31 ianuarie 2016

Unul dintre proiectele câștigătoare la concursul COMEDIA ȚINE LA TINEri, ediția a VI-a, 2015, „Jocul de-a vacanța”, în această nouă interpretare scenică a lui Dragoș Alexandru Mușoiu, se dorește mai mult decât o poveste de iubire, așa cum a fost ea pusă în scenă până acum. „Pentru mine „Jocul de-a vacanța” nu este doar o poveste de iubire, nici o autobiografie camuflată a lui Mihail Sebastian”, explică regizorul. „Este o propunere curajoasă de experiment social, care vizează eliberarea de orice convenție socială prin înlocuirea unui joc vechi, cunoscut, bine implementat, cu unul nou, al non-convenției. Un experiment care eșuează, dar care devine valid tocmai prin acest eșec.”

„Jocul de-a vacanța” este primul text dramatic scris de Mihail Sebastian, în 1939. Povestea Corinei și a lui Ștefan Valeriu s-a născut dintr-o glumă, așa cum povestește actrița Leni Caler în jurnalul ei. Mihail, îndrăgostit de frumoasa actriță Leni Caler, intră intr-o zi într-un joc, din care se naște această capodoperă a dramaturgiei românești.

„Într-o seară – cât de bine îmi amintesc acea seară! – ne-am întâlnit, ca de obicei, după spectacol la bodega <Mircea>, bodegă frecventată mai ales de actori, pentru că era una dintre puținele deschise până noaptea târziu. În acea seară, remarcile lui, ironia ușor disprețuitoare cu care vorbea despre piese, despre teatru, m-au înfuriat mai mult decât oricând și, neputându-mă stăpâni, l-am înfruntat, l-am provocat:

-Dar este chiar atât de simplu să scrii piese, dacă a scrie teatru este, după părerea ta, treaba cea mai ușoară, apucă-te să scrii și tu una, să vedem dacă reușești, dacă ești în stare!

La care el mi-a răspuns prompt:

-Pariezi cu mine că în mai puțin de o lună îți aduc o piesă? O piesă în trei acte gata?

-Să te văd, i-am răspuns, dar nu cred.

-Pariezi cu mine?

-Sigur că pariez.

Ne-am despărțit. Eu, mulțumită și convinsă că Sebastian va pierde pariul. El, zâmbind ironic – cât mă înfuria acest zâmbet al lui! -, mi-a repetat la plecare: „Într-o lună îți aduc piesa”.

O bucată de vreme n-am mai auzit nimic despre el. Preocupată cum eram cu teatrul, cu repetițiile, cu viața mea plină, bogată de-atunci, am și uitat de pariul făcut cu Sebastian. De altfel, luasem toată povestea cu piesa, cu pariul, drept o glumă copilărească. După o lună de zile, mă cheamă Mihai la telefon și-mi spune: „Ai pierdut pariul. Piesa mea este gata, când vin să ți-o citesc?”

Continuam să cred că glumește, că vrea să mă necăjească. Mă întrebam: Cum putea cineva care n-a scris niciodată piese de teatru să scrie într-o lună o piesă? A doua zi însă, spre uimirea mea, îl văd venind cu manuscrisul la subțioară. Eu tot credeam într-o farsă. Mihai a pus manuscrisul pe masă, privindu-mă cu un ușor zâmbet, și a început să citească. Lectura piesei m-a entuziasmat, m-a cucerit, începând chiar de la titlu: „Jocul de-a vacanța”. Era în titlul ăsta și fericire, și nostalgie.” Așa scria actrița Leni Caler, amintindu-și acele zile din alt secol, în care Mihail Sebastian i-a dăruit minunatul rol al Corinei.

În acest început de 2016, Teatrul de Comedie propune varianta lui Dragoș Alexandru Mușoiu, cu o scenografie semnată de Adeline Andreea Bădescu. Distrubuția este alcătuită din: Florentina Năstase, Alexandru Bogdan, Florin Dobrovici, Smaranda Caragea, Dan Baltag, Vladimir Purdel, Ana Bianca Popescu.

FOTO: Andrei Gîndac

07
/06
/22

Teatrul de Comedie își continuă misiunea de descoperire a celor mai bune texte de comedie românești inedite prin intermediul Concursului de Comedie Românească. Acest concurs de tradiție al Teatrului de Comedie, care în 2020 ajunsese la 14 ediții consecutive a întâmpinat, ca și sectorul cultural căruia îi aparține, piedicile epidemiei de Covid-14, fiind nevoit să amâne momentul jurizării. Prin urmare, după 2 ani, Concursul de Comedie Românească, ediția a XV-a, revine acum cu rezultatul jurizării textelor înscrise.

07
/06
/22

10 pentru FILM, programul care intermediază întâlnirea între actori români de teatru și lumea cinematografiei, a ajuns la cea de-a 11 ediție. O rampă de lansare pentru peste 100 de artiști talentați de pe scenele teatrelor din România, 10 pentru FILM își continuă misiunea și în 2022, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 - 26 iunie 2022). Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la TIFF, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.

07
/06
/22

După doi ani de pauză, Curtea Veche Publishing și-a dat întâlnire cu cititorii la Salonul Internațional de Carte Bookfest, ediția a XV-a, în perioada 1-5 iunie 2022. Publicul a părut foarte dornic să cunoască din nou autorii preferați, să afle despre noutăți și să își facă rezerva de carte pentru sezonul de vară. Așadar, nu au lipsit lansările, sesiuni de autografe și reducerile, care au fost anul acesta între 25-70% în standul editurii.

07
/06
/22

Zeci de mii de vizitatori au venit în standul editurii Corint la Salonul Internațional De Carte Bookfest, între 1 și 5 iunie 2022. Vânzările au atins cote record după doi ani în care publicul a fost privat de întâlnirile cu autorii și editorii.

07
/06
/22

Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, prin Centrul de Creație și Cercetare Teatrală „Ion Sava”, se alătură campaniei umanitare Artiști români pentru artiști ucraineni, inițiată de UNITER în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore, o campanie la care participă numeroase instituții culturale de stat și independente din România și Republica Moldova, în scopul strângerii de fonduri pentru artiștii ucraineni.

06
/06
/22

A avut loc, la Sibiu, conferința de presă organizată cu ocazia celei de a 29-a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Evenimentul a fost organizat în format hibrid: live, în Sala Mare a TNRS, cu prezența fizică a jurnaliștilor, și transmis online, pe pagina de Facebook a Festivalului și pe contul FITS de YouTube.

06
/06
/22

Primul festival BukFeszt se va desfășura în perioada 6-13 iunie 2022 și este organizat de către Asociaţia Uniunea Teatrelor Maghiare – MASZIN, în parteneriat cu UNITER, şi găzduit de Teatrul Odeon şi de Opera Naţională Română din Capitală. Şirul evenimentelor va fi deschis de superproducția Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely, Tragedia omului, al celebrului regizor Silviu Purcărete, unul dintre cei mai admirați creatori de teatru contemporani.

06
/06
/22

Târgu Jiu Magic Fest – festival de pop, jazz, blues şi crossover – aduce în premieră între 10 şi 12 iunie 2022, ora 20.30, în Parcul Coloanei fără sfârșit, trei voci feminine remarcabile ale muzicii româneşti, Nadia Trohin - 10 iunie, Paula Seling - 11 iunie, Monica Anghel - 12 iunie, care vor evolua acompaniate în fiecare seară pe scenă de Big Band-ul Radio, dirijor Ionel Tudor. Intrarea este liberă

06
/06
/22

În 2001, cunoscutul violonist român REMUS AZOIȚEI a fost numit profesor de vioară al Academiei Regale de Muzică din Londra, la acel moment fiind cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 ani a instituției. În 2019, a susținut concerte la Carnegie Hall - New York și la Kennedy Center - Washington DC, pe lângă multe alte apariții europene, și în 2021 a fost solistul Orchestrei de Cameră din Viena în cadrul Festivalului Enescu.

06
/06
/22

Joi, 9 și vineri, 10 iunie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”  va fi condusă de Radu Popa, în două concerte cu public, desfășurate de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. În prima parte, vor fi interprate Concertul în fa major pentru două piane şi orchestră, KV242 de Wolfgang Amadeus Mozart și Concertul în re minor pentru două piane şi orchestră, FP61 de Francis Poulenc, cu soliștii Alon Goldstein și Andrei Licareț. Vor urma, în program, Passacaglia, BWV582 de Johann Sebastian Bach/ Ottorino Respighi și Pinii din Roma de Ottorino Respighi. 

06
/06
/22

Chef-ul Adi Hădean vine la Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022 pentru o zi specială: Ukrainian Street Food Day. Acesta va pregăti, alături de bucătari din Ucraina, preparate tradiționale din țara vecină, pe care clujenii sunt invitați să le încerce pe 20 iunie la un eveniment special, care va fi organizat pe strada Potaissa din centrul orașului. Toate fondurile strânse în urma acestui eveniment vor fi donate inițiativei #SolidarSocial, care livrează mese calde refugiaților.

06
/06
/22

Finalul de stagiune aduce la Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București, sub egida și în organizarea Centrului de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, întâlniri artistice importante, în forma unor ateliere și workshopuri. Astfel, artiști tineri și nu numai, din diverse zone ale teatrului, angajați în teatrele din România sau independenți, vor putea explora și experimenta idei, teme, tehnici teatrale sub îndrumarea unor profesioniști desăvârșiți.