Jocurile copilăriei la Teatrul Evreiesc
https://www.ziarulmetropolis.ro/jocurile-copilariei-la-teatrul-evreiesc/

Teatrul Evreiesc de Stat inaugurează, începând cu 15 martie, de la ora 11.00, un nou proiect cultural, intitulat „Jocurile copilăriei”. Proiectul va fi organizat în foaierul Teatrului Evreiesc de Stat.

Un articol de Liliana Matei|3 martie 2020

El se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani. Evenimentele vor fi organizate de două ori pe lună, duminica, timp de o oră și vor fi coordonate de actrița trupei TES – Cristina Cîrcei.

În cadrul proiectului se vor desfășura jocuri ce înveseleau și stârneau, odinioară, dorința de a fi împreună, a generației „cu cheia de gât” și cea care îi determina să spună zilnic: „Mamă, mă duc afară să mă joc!”.

Propunerea noastră ar fi, acum: „Mamă, mă duc la teatru să mă joc!”

Evenimentele ce se vor desfășura în cadrul acestui proiect sunt cu atât mai importante, cu cât prezentul, dominat din ce în ce mai mult de tehnologie, este unul în care copiii se joacă din ce în ce mai puțin împreună.

În măsura în care veți considera propunerea noastră interesantă, sperăm că vom putea crea și dezvolta acest proiect, oferind copiilor un program nu doar cultural, ci și distractiv.

La evenimentele organizate în cadrul proiectului „Jocurile copilăriei”, accesul copiilor (maxim 20 / ediție), însoțiți de părinții lor, este gratuit.

Participarea trebuie confirmată la adresa de email [email protected], până cel târziu vineri, 13 martie, ora 16.00!

02
/11
/14

INTERVIU Adolf Hitler și Joseph Goebbels erau fani ai filmului de animație, ai lui Walt Disney și ai lui Mickey Mouse, afirmă, într-un interviu pentru Ziarul Metropolis, Ulrich Wegenast, director artistic şi programator al Festivalului de Film de Animaţie de la Stuttgart și invitat special al celei de-a patra ediții a Anim’est Chișinău.

31
/10
/14

Cartea de teatru, fie ea tiparită sau online, are un rol esențial în fenomenul teatral actual și viitor. De aceea, a doua ediție a Festivalului Național de Teatru Independent propune o serie de evenimente de carte, sub titulatura „Citesc Teatru!”.

31
/10
/14

În perioada 4 – 6 decembrie, la Teatrul Sică Alexandrescu din Brașov, va avea loc a doua ediție a festivalului Brașov Jazz & Blues Festival. Pe parcursul celor 3 zile ale festivalului vor avea loc 7 concerte, printre care cel al celebrului grup de artiști scoțieni Hidden Orchestra, a căror muzică este difuzată de radiourile din întreaga lume.

31
/10
/14

Puține filme ar fi fost mai potrivite pentru a deschide noua ediție Anim’est Chișinău decât simpaticul „Minuscule - La Vallée des fourmis perdues” („Minuscule: Valea furnicilor pierdute”), o producție franceză din 2013 realizată de Thomas Szabo și Hélène Giraud.

30
/10
/14

Invitatul emisiunii Nocturne de vineri, 31 octombrie, este regizorul de film şi scenaristul Radu Mihăileanu. Discuţia dintre Marina Constantinescu şi Radu Mihăileanu este un regal de spiritualitate, filosofie şi umanitate, chiar la ore târzii, emisiunea fiind programată la TVR 1, TVR HD şi TVR+, de la ora 24.00.