Jocurile foamei: Sfidarea – lider în box office-ul nord-american
https://www.ziarulmetropolis.ro/jocurile-foamei-sfidarea-lider-in-box-office-ul-nord-american/

Filmul SF Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire, al doilea din saga „Jocurile foamei”, este lider pentru a doua săptămână consecutiv în box office-ul nord-american, cu încasări de 74,5 milioane de dolari.

Un articol de Andrada Văsii|2 decembrie 2013

Filmul SF Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire, al doilea din saga „Jocurile foamei”, este lider pentru a doua săptămână consecutiv în box office-ul nord-american, cu încasări de 74,5 milioane de dolari.

Filmul SF Jocurile foamei: Sfidarea, în regia lui Francis Lawrence, cu Woody Harrelson, Elizabeth Banks, Stanley Tucci şi Lenny Kravitz, urmăreşte noile aventuri ale tinerei Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence) din Panem, o societate autoritară dominată de oligarhii din Capitoliu, care domnesc prin teroare în cele 12 districte în care trăieşte majoritatea populaţiei, informează boxofficemojo.com.

Katniss şi Peeta (Josh Hutcherson) au câştigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima dată în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniţi în Districtul 12, speră să trăiască în pace. După toate obstacolele peste care au trecut, au câştigat o viaţă sigură şi decentă pentru familiile lor.

Dar, în timp ce Katniss şi Peeta sunt forţaţi să facă Turul Învingătorilor, apar zvonuri cu privire la o revoltă printre locuitorii districtelor. În ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Dacă nu vor reuşi să convingă naţiunea Panemului că sunt în continuare îndrăgostiţi, consecinţele ar putea fi dezastruoase.

66,7 miliarde de dolari pentru competitorul filmului Jocurile foamei 

Filmul de animaţie „Frozen/ Regatul de gheaţă” intră în clasament direct pe locul al doilea, cu încasări de 66,7 milioane de dolari în primul weekend de proiecţii în cinematografele nord-americane.

Când o profeţie malefică scufundă un întreg regat într-o iarnă veşnică, tânăra Anna va trebui să facă echipă cu Kristoff, un alpinist plin de curaj, pentru a porni în căutarea Crăiesei Zăpezii, singura care ar putea pune capăt blestemului.

Citiţi şi: Jocurile foamei – lansare cu mesaj politic pentru tânăra generaţie

Călătoria le va scoate în cale troli, un amuzant om de zăpadă pe nume Olaf, fiinţe magice, dar şi o mulţime de pericole. Vocile personajelor principale din film sunt asigurate de Kristen Bell, Idina Menzel şi Josh Gad.

Filmul „Thor: Întunericul” coboară o poziţie şi se situează pe locul al treilea, cu încasări de 11,1 milioane de dolari. Filmul fantasy, regizat de Alan Taylor (,,Urzeala tronurilor”, 2011), este continuarea lungmetrajului ,,Thor” din 2011, care prezintă aventurile fiului regelui Odin, inspirate din revistele de benzi desenate din seria Marvel Comics. După evenimentele din ,,Thor”, zeul luptă pentru a reinstaura ordinea în cosmos, însă o străveche rasă, în frunte cu răzbunătorul Malekith, se întoarce pentru a trimite Universul înapoi în întuneric.

Jocurile foamei- Thor: Intunericul

Chris Hemsworth, filmul Thor

Filmul de acţiune ,,Homefront/ Oraşul fără legi”, cu James Franco, Jason Statham, Kate Bosworth şi Winona Ryder, ocupă locul al cincilea în box office, în primul weekend de la lansarea în America de Nord, cu încasări de 6,9 milioane de dolari.

Jason Statham este Phil Broker, un fost agent de la divizia antidrog şi, în acelaşi timp, un tip dedicat familiei. Pentru a scăpa de trecutul violent, Broker se mută împreună cu fetiţa lui într-un orăşel aparent liniştit, în care legea este dictată după bunul plac al unui cartel de traficanţi de droguri. Când viaţa fiicei lui este pusă în pericol, Broker este constrâns să intre în acţiune şi să ia măsuri pentru a-l opri pe şeful grupării mafiote, Gator Bodine (James Franco), un bărbat fără scrupule şi cu vicii periculoase.

Comedia ,,Tată fără număr/ Delivery Man”, cu Vince Vaughn şi Chris Pratt, ocupă locul al şaselea, cu încasări de 6,9 milioane de dolari. Filmul spune povestea lui David Wozniak (Vince Vaughn), un bărbat obişnuit a cărui viaţă este dată peste cap când află că, în urma unei greşeli la clinica de fertilizare cu care a „colaborat” în studenţie, este tatăl a 533 de copii. Dator unor mafioţi şi respins de iubita sa însărcinată, lucrurile păreau că nu pot sta mai prost pentru David, dar iată că 142 dintre copiii săi necunoscuţi vor să-i afle identitatea în urma unui proces.

Filmul ,,The Book Thief”, cu Geoffrey Rush şi Emily Watson, debutează pe locul al şaptelea în clasament, cu încasări de 4,8 milioane de dolari. Bazat pe bestsellerul omonim scris de Markus Zusak, filmul explorează aventurile lui Liesel (Sophie Nélisse), o fetiţă de nouă ani adoptată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Faptul că trebuie să se acomodeze în căminul noilor părinţi adoptivi pare iniţial să fie doar o povară în plus pe umerii fetiţei, dar, în curând, Hans (Geoffrey Rush) şi Rosa (Emily Watson) ajung să-i câştige încrederea. La acest lucru contribuie şi faptul că Hans o învaţă pe Liesel să citească, deschizându-i accesul spre lumea magică a cărţilor, într-o perioadă în care naziştii ard capodoperele literaturii universale în pieţe.

Filmul ,,Black Nativity”, cu Angela Bassett, Forest Whitaker şi Jennifer Hudson, intră în clasament pe locul al optulea, cu încasări în primul weekend de la lansare de 3,8 milioane de dolari. Acest film de Crăciun spune povestea lui Langston, un adolescent crescut de o mamă singură în Baltimore, notează Mediafax.

Acesta va călători la New York de Crăciun, pentru a petrece sărbătorile alături de rudele sale. În timpul acestei călătorii îşi va face noi prieteni şi va descoperi adevărata semnificaţie a familiei şi a iertării.

Foto credit: Cinemagia, Jocurile foamei

20
/08
/14

Filmele scurte care au avut cel mai mare impact la public în 2013 și 2014 se reunesc sâmbătă, pe 30 august, la Teatrul de Vară Herăstrău. ShortsUP În Parc aduce sub cerul liber o colecție de scurtmetraje ce a strâns un număr record de emoții, aplauze și hohote de râs pe parcursul ultimilor doi ani.

19
/08
/14

Actriţa americană Diane Keaton va primi, în această toamnă, premiul Golden Icon pentru întreaga carieră, la cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Zurich, Elveţia (25 septembrie - 5 octombrie).

19
/08
/14

Prima ediţie a Festivalului de film inspiraţional din România, va avea loc în perioada 25-28 septembrie 2014, în Bucureşti, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Invitatul special al acestei prime ediţii este Maia Morgenstern.

18
/08
/14

Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie. În deschidere va rula animația The Boxtrolls, proiectat în premieră în Europa de Sud-Est.

18
/08
/14

Lungmetrajul "Remote Control", de Byamba Sakhya, a câştigat marele trofeu la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Independent Anonimul, care s-a desfăşurat între 12 şi 17 august, în Bucureşti, la arena Verde Stop şi Cinema Studio.

17
/08
/14

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Realizat într-o libertate mult mai mare pentru televiziunea iugoslavă în 1978, „Salonul nr. 6”, după scrierea omonimă a lui Anton Cehov, este denunţarea directă a sistemului totalitar pe care Lucian Pintilie nu a putut-o pune în practică în România.

15
/08
/14

Lungmetrajul "O vară de neuitat", de Lucian Pintilie, va fi proiectat la cea de-a cincea ediţie a Divanului Degustătorilor de Film şi Artă Culinară, din localitatea Cetate din judeţul Dolj, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la realizarea coproducţiei româno-franceze. Regizorul filmului, unul dintre invitaţii speciali ai festivalului, va fi prezent la eveniment.

14
/08
/14

În această seară, de la ora 22.40, Ana Ularu va putea fi văzută, la Arena Verde Stop din Bucureşti, în scurtmetrajul L1-L5, în cadrul Festivalului de Film Anonimul (intrarea liberă).

14
/08
/14

Razvan Vasilescu s-a nascut pe 14 august 1954, la Ploiesti. Actor de film, teatru şi televiziune, Vasilescu s-a apucat de actorie după ce l-a vazut pe Jean Gabin la televizor: „Aveam vreo 7-8 ani, priveam la televizor si l-am vazut pe Jean Gabin. Si-atunci am zis: Vreau sa ma fac ca asta! Artist de cinema!"

14
/08
/14

Cainele japonez, debutul în regia de lungmetraj al lui Tudor Cristian Jurgiu, este propunerea României la ediţia din 2015 a premiilor Oscar, la categoria "cel mai bun film străin". „Este un film bun şi fără să fie premiat la Oscar”, glumeşte Victor Rebengiuc.

13
/08
/14

"Minuni/ Le meraviglie", filmul recompensat cu marele premiu al juriului la Festivalul de la Cannes 2014 şi în care rolul principal este interpretat de românca Alexandra Lungu, a deschis, marţi seară, Festivalul Internaţional de Film Independent Anonimul de la Bucureşti.