Jocurile Foamei va fi tranformată într-o piesă de teatru, la Londra
https://www.ziarulmetropolis.ro/jocurile-foamei-va-fi-tranformata-intr-o-piesa-de-teatru-la-londra/

Trilogia „Jocurile Foamei” va fi transformată într-o piesă de teatru, la Londra, urmând să fie jucată pe o scenă construită special lângă stadionul Wembley, începând din vara anului 2016.

Un articol de Petre Ivan|9 noiembrie 2014

Dramatizarea poveştii din „Jocurile Foamei” va fi realizată de Robin de Levita, care a montat şi o reprezentaţie teatrală în Olanda inspirată de „Jurnalul” Annei Frank.

Filmele realizate sub franciza „Jocurile Foamei – The Hunger Games” au obţinut 1,5 miliarde de dolari din încasări la nivel mondial.

Cea mai recentă ecranizare, „Jocurile foamei: Revolta – Partea I/ The Hunger Games: Mockingjay – Part 1” va avea premiera pe marile ecrane la finalul lunii noiembrie, notează Mediafax.

Bazate pe romanele lui Suzanne Collins, filmele prezintă o societate distopică, iar protagonista este Katniss Everdeen, personaj jucat de Jennifer Lawrence, care devine eroina unui reality-show.

Deocamdată nu se ştiu mai multe detalii despre viitoare producţie teatrală, dar piesa se va juca într-un teatru construit special pentru premiera care va avea loc în vara anului 2016, lângă stadionul Wembley din Londra.

Potrivit lui Tim Phelan, reprezentant al companiei de producţie Lionsgate, care a realizat filmele francizei „Jocurile Foamei”, echipa care va monta piesa de teatru „va oferi o experienţă unică, o imersiune totală a fanilor” în lumea lui Katniss Everdeen.

„Teatrul este o modalitate fantastică de a aduce la viaţă multiplele substraturi pline de înţelesuri ale scrierilor lui Suzanne Collins”, a declarat Robin de Levita.

Foto: Jocurile Foamei – cinemagia

13
/06
/23

Una dintre cele mai importante instituții ale cinematografiei, The International Cinema Technology Association (ICTA) și-a anunțat recent câștigătorii EMEA Awards. Premiul central a fost acordat multiplexului Cineplexx Ljubljana (Slovenia) la categoria „Cel mai bun cinematograf nou construit al anului".

10
/06
/23

200 de filme din 45 de țări, 380 de proiecții, peste 1000 de invitați – sunt doar câteva dintre cifrele ediției Festivalului International de Film Transilvania care și-a deschis porțile vineri, 9 iunie.

02
/06
/23

O oportunitate excelentă pentru actorii de teatru din România, programul 10 pentru FILM își continuă misiunea la TIFF.22. Astfel, alți 10 actori aflați la debut sau care au interpretat până acum roluri secundare în cinema vor veni la festival, unde vor intra într-un program de prezentare și formare, care include workshop-uri, dar și întâlniri esențiale cu profesioniști din industrie.