Joe Pesci, 76
https://www.ziarulmetropolis.ro/joe-pesci-76/

“Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge.” – Joe Pesci, “A funny guy”, Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

Un articol de |10 februarie 2019

Celebritatea a câştigat-o în 1980, când a jucat, alături de Robert De Niro, în filmul lui Martin Scorsese, “Raging Bull” pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Mai târziu, avea să joace alături de De Niro şi în alte filme, precum “Once Upon A Time In America”, “Goodfellas” (în care a fost distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, potrivit imdb.com) şi “Casino”.
Pesci a jucat în “Home Alone” (1990), interpretând rolul unuia dintre cei doi spărgători, alături de prietenul său, Daniel Stern. A jucat şi în continuarea “Home Alone 2”, în 1992. A mai jucat în “JFK” şi “My Cousin Vinny”, în 1991 şi 1992, apoi a apărut în seria de filme “Lethal Weapon”.

Joe Pesci in “The Irishman

În 1998 a scos un album intitulat “Vincent LaGuardia Gambini Sings Just for You”. În 1999, Pesci şi-a anunţat retragerea din lumea filmului, pentru a se dedica muzicii, dar a revenit în 2006, pentru o scurtă apariţie în filmul lui De Niro, “The Good Shepherd”.

În 2010 a mai jucat în “Love Ranch”, iar în 2015 a reprezentat vocea unui personaj de desene animate din pelicula intitulată “A Warrior’s Tail”. În 2016 a apărut în documentarul musical “I Go Back Home: Jimmy Scott”.

În 2017 Joe Pesci anunța că revine pelatouri alături de Robert De Niro şi Martin Scorsese pentru filmările la “The Irishman”, filmul despre asasinarea lui Jimmy Hoffa.
Foto: Joe Pesci , Robert De Niro – facebook
08
/11
/19

„The Romanians: 30 Years of Cinema Revolution”, cel mai amplu program dedicat vreodată cinematografiei românești în Statele Unite ale Americii, care celebrează în 30 de filme trei decenii de cinema de după căderea regimului comunist, va avea loc la Film Forum din New York între 15 și 26 noiembrie 2019.

07
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Pentru spectatorul român, filmul "Maria, Regina României" (2019), de Alexis Sweet Cahill, vine ca o ciudăţenie. E egal diferit de Noul Val şi de fostele filme pretins istorice de tip Sergiu Nicolaescu şi arată mai degrabă ca o producţie britanică de televiziune, doar că se vorbeşte şi româneşte.

07
/11
/19

Proiecțiile de film continuă la Centrul Ceh, iar zilele de luni și marți, 11 și 12 noiembrie, nu fac excepție. Documentary Mondays aduce „Citizen Václav Havel Goes on Vacation”, pe când „My Sweet Little Village” se vede la Fiction Tuesdays.

07
/11
/19

ICON production anunță premiera în cinematografe a documentarului PALAT PENTRU POPOR regizat de Boris Missirkov și Georgi Bogdanov, ce va avea loc pe 15 noiembrie. Selectat în competiția oficială DOK Liepzig anul trecut, filmul spune poveștile a cinci dintre cele mai emblematice și mai reprezentative clădiri ale fostului bloc socialist.

06
/11
/19

CRONICĂ DE FILM În documentarul "Rebeli cu o cauză" (2019), de Dobrivoie Kerpenisan, prezentat în premieră la Astra, români de diferite categorii sociale vorbesc despre singurul lucru ce îi mai uneşte: Revoluţia la care au participat în decembrie 1989 în comuna lor bănăţeană, Sânpetru Mare, când au fost fotografiaţi de viitorul cineast.

04
/11
/19

Noiembrie este luna în care se decernează Premiul LUX al Parlamentului European. Se premiază cel mai bun film european, așa cum se vede el dinspre Bruxelles și Strasbourg. Anul acesta, finalistele sunt: „Cold Case Hammarskjöld”, „Dumnezeu există și numele Său este Petrunija” și „Jocuri de putere”.

04
/11
/19

Cele mai noi producții germane vin la București la cea de-a 14-a ediție a ZILELOR FILMULUI GERMAN. Organizat de Goethe-Institut, evenimentul va avea loc între 21 și 27 noiembrie la București și va fi găzduit, pentru al doilea an consecutiv, de Cinema Elvire Popesco din cadrul Institutului Francez.

03
/11
/19

CRONICĂ DE FILM Premiat cu Palme d`Or la Cannes, „Parasite” (2019), cel mai nou film al sud-coreeanului Bong Joon Ho, este o satiră de o virtuozitate scenaristică şi regizorală care transformă premisa simplă a inegalităţilor sociale într-un discurs deopotrivă comic şi perturbator, distractiv şi caustic, despre lumea de astăzi.

02
/11
/19

Cum era să practici skateboarding în Cehoslovacia anilor ‘80? Dar să recurgi la tertipuri neașteptate pentru a face rost de bani? Pe 4 și 5 noiembrie, Centrul Ceh vă așteaptă la două noi proiecții din cadrul Documentary Mondays și Fiction Tuesdays, cu „King Skate”, respectiv „Run, Waiter, Run!”.

01
/11
/19

CRONICĂ DE FILM La filmele unor regizori veterani ca Jean-Pierre & Luc Dardenne și Ken Loach, încoronați de-a lungul carierei cu câte două trofee Palme d`Or, nu te duci pentru a vedea dacă şi-au schimbat stilul. Le cauţi fiecare nou titlu tocmai pentru stilul realist consacrat, altădată în avangardă.

01
/11
/19

Cea de-a șasea ediție a UrbanEye Film Festival începe miercuri, 6 noiembrie, și se va desfășura la Cinema Elvire Popesco și ARCUB. Tema principală a festivalului de anul acesta este natura și orașul.

Pagina 20 din 271« Prima...10...1819202122...304050...Ultima »