Joe Pesci, 76
https://www.ziarulmetropolis.ro/joe-pesci-76/

„Învigătorul uită că se află într-o cursă, lui îi place doar să alerge.” – Joe Pesci, „A funny guy”, Joe Pesci, laureat al premiilor Oscar, comediant şi interpret al unor personaje extrem de volatile, într-o varietate de genuri cinematografice, născut, la Newark, New Jersey a împlinit, ieri, 76 de ani.

Un articol de |10 februarie 2019

Celebritatea a câştigat-o în 1980, când a jucat, alături de Robert De Niro, în filmul lui Martin Scorsese, „Raging Bull” pentru care a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Mai târziu, avea să joace alături de De Niro şi în alte filme, precum „Once Upon A Time In America”, „Goodfellas” (în care a fost distins cu premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, potrivit imdb.com) şi „Casino”.
Pesci a jucat în „Home Alone” (1990), interpretând rolul unuia dintre cei doi spărgători, alături de prietenul său, Daniel Stern. A jucat şi în continuarea „Home Alone 2”, în 1992. A mai jucat în „JFK” şi „My Cousin Vinny”, în 1991 şi 1992, apoi a apărut în seria de filme „Lethal Weapon”.

Joe Pesci in „The Irishman

În 1998 a scos un album intitulat „Vincent LaGuardia Gambini Sings Just for You”. În 1999, Pesci şi-a anunţat retragerea din lumea filmului, pentru a se dedica muzicii, dar a revenit în 2006, pentru o scurtă apariţie în filmul lui De Niro, „The Good Shepherd”.

În 2010 a mai jucat în „Love Ranch”, iar în 2015 a reprezentat vocea unui personaj de desene animate din pelicula intitulată „A Warrior’s Tail”. În 2016 a apărut în documentarul musical „I Go Back Home: Jimmy Scott”.

În 2017 Joe Pesci anunța că revine pelatouri alături de Robert De Niro şi Martin Scorsese pentru filmările la „The Irishman”, filmul despre asasinarea lui Jimmy Hoffa.
Foto: Joe Pesci , Robert De Niro – facebook
28
/08
/22

PREVIEW Organizatorii Astra, festivalul internațional de cinema de non-ficțiune de la Sibiu, ajuns la a 29-a ediţie, anunţă că au pregătit un program variat, care include filme din toată lumea şi diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers.

26
/08
/22

Din această toamnă, Institutul Cervantes reia seria de proiecții lunare de filme difuzate cu acces liber pe platforma Vimeo, iar primul proiect din această serie îl reprezintă suita de filme online „Abycine Lanza” – un laborator de talente spaniole în devenire, difuzată grație colaborării inedite cu Abycine, unul dintre cele mai îndrăznețe festivaluri de film din peisajul spaniol contemporan. Filmele vor fi disponibile pe canalul Vimeo al Instituto Cervantes timp de 48 de ore, începând cu ora 21.00 (ora României), începând din ziua indicată (zilele de vineri ale fiecărei săptămâni).

26
/08
/22

Azi, 26 august, de la ora 19:45, debutează la Cinema Muzeul Țăranului din București cea de-a doua ediție a ABIFF - Animation Bucharest Internaţional Film Festival, prin proiecția animației "Călătorie în ȚaraTa" (Journey to Yourland, Cehia - Slovacia, 2022), în regia lui Peter Budinský, un proiect ambițios în ceea ce privește abordarea vizuală și narativă, destinat publicului de familie.

26
/08
/22

Programul de studiu intensiv dedicat cineastelor din România și Republica Moldova și-a desemnat finalistele. 10 artiste vor participa în perioada 29 August - 4 septembrie la cea de-a doua ediție Sisterhood of Young Animation Auteurs (SYAA). În cadrul workshop-ului organizat la București, creatoarele de film de animație vor întâlni experți din domeniu și vor parcurge etape importante în dezvoltarea propriilor proiecte.

25
/08
/22

Numeroși fani nerăbdători, artiști și creatori de conținut au ales să descopere marele final al poveștii de dragoste dintre Tessa și Hardin din cea de-a patra ecranizare a seriei After - “După ce am găsit fericirea” la Cineplexx Băneasa, odată cu avanpremiera Ladies Night de miercuri, 24 august.

25
/08
/22

Sunscreen Film & Arts Festival anunță programul complet al primei ediții, care va avea loc între 8 – 11 septembrie la Constanța. Invitatul special al evenimentului va fi actorul de origine sârbă Darko Perić, cunoscut publicului din România din serialul spaniol La Casa de Papel (Netflix), unde l-a jucat pe Helsinki. Perić va fi prezent la Constanța pentru a se întâlni cu fanii, dar și pentru proiecția scurtmetrajului Patria (r. Alejandro Lobo, 2017), inspirat din fapte reale, unde îl joacă pe Ioan Clămparu, un proxenet român căutat internațional.

23
/08
/22

O tradiție la TIFF Oradea, selecția dedicată noii cinematografii maghiare se întoarce într-o nouă formulă la ediția din 2022 a festivalului. Lista celor mai noi și mai apreciate filme produse în ultimul an în Ungaria, proiectate în premieră la Oradea, va fi completată, în această toamnă, de o retrospectivă de autor dedicată regizoarei Ildikó Enyedi – una dintre cele mai influente cineaste europene.

22
/08
/22

Cele mai noi producţii româneşti, premiate la festivalurile de la Cannes, Veneţia şi San Sebastian, vor putea fi văzute la a opta ediţie a evenimentului cinematografic de tradiţie Zilele Filmului Românesc la Chişinău, care va avea loc în perioada 22-25 septembrie.

22
/08
/22

Cinematograful itinerant Cinema în aer liber își continuă sezonul de pe Insula Artelor din Parcul Titan și între 23 – 28 august, cu un film istoric despre anii de tinerețe ai lui Ernesto „Che” Guevara, un film românesc lansat anul acesta , o comedie franțuzească bine primită de public și trei filme cu aventuri care mai de care mai fantastice. Proiecțiile de film încep la ora 20:30, intrarea este liberă iar programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/.

22
/08
/22

Prima ediție Sunscreen Film & Arts Festival va avea loc între 8 și 11 septembrie la Constanța și va aduce în fața publicului de la malul mării cele mai așteptate producții cinematografice românești ale anului, alături de regizori și actori, dar și filme internaționale precum Ticket to Paradise, noua comedie romantică cu Julia Roberts și George Clooney.

21
/08
/22

PREVIEW Ziarul Metropolis vă propune 12 citate - unul pentru fiecare capitol - dintr-o biografie neconvenţională a maestrului suspansului, "Cele douăsprezece vieţi ale lui Alfred Hitchcock", scrisă de Edward White şi apărută în acest an în limba română la Editura Lebăda Neagră din Iaşi.