Christopher Plummer şi John Travolta vor juca împreună într-un film poliţist
https://www.ziarulmetropolis.ro/john-travolta-si-christopher-plummer-vor-juca-impreuna-intr-un-film-politist/

Christopher Plummer şi John Travolta vor juca împreună într-un film poliţist, în care vor interpreta rolul unui tată în vârstă, respectiv pe cel al fiului acestuia.

Un articol de Andrada Văsii|11 septembrie 2013

Christopher Plummer şi John Travolta vor juca împreună într-un film poliţist, în care vor interpreta rolul unui tată în vârstă, respectiv pe cel al fiului acestuia.

Filmul se intitulează ,,The Forger” şi va fi regizat de Philip Martin. Filmările vor debuta în luna octombrie, potrivit unei ştiri publicate de contactmusic.com.

În acest film, personajul jucat de Christopher Plummer se vede nevoit să colaboreze din nou cu foştii lui şefi mafioţi pentru a încerca să îl scoată din închisoare pe fiul său, interpretat de John Travolta.

În vârstă de 59 de ani, John Travolta a fost de două ori nominalizat la premiul Oscar şi are în palmares un Glob de Aur. John Travolta a devenit cunoscut graţie sitcomului TV din anii 1970 ,,Welcome Back Kotter” şi a devenit un star de cinema după prestaţiile sale din filmele ,,Saturday Night Fever”, ,,Grease” şi ,,Pulp Fiction”. Actorul american a fost nominalizat de două ori la premiile Oscar.

Christopher Plummer – de la teatru la fim

Christopher Plummer (foto sus), în vârstă de 83 de ani, este un actor canadian de teatru, film şi televiziune. A debutat în cinematografie cu un rol în filmul ,,Stage Struck” din 1958, iar printre filmele notabile din prima parte a carierei sale se numără pelicule precum ,,Căderea Imperiului Roman” (1964), ,,Noaptea generalilor” (1967), ,,Lock Up Your Daughters!” (1969), ,,Întoarcerea Panterei Roz” (1975), ,,Omul care voia să fie rege” (1975) şi ,,Iisus din Nazareth” (1977).

Christopher Plummer

Christopher Plummer în rolul din ,,Beginners”. Christopher Plummer şi John Travolta vor juca împreună într-un film poliţist.

Într-o carieră care se întinde pe durata a şapte decenii şi care a inclus roluri în fiecare ramură a artei dramatice, Christopher Plummer este probabil cel mai bine cunoscut de public pentru rolul căpitanului Georg Ludwig von Trapp din musicalul ,,Sunetul muzicii” (1967) în care a jucat alături de Julie Andrews.

Actorul canadian a jucat şi în numeroase seriale de televiziune, inclusiv în legendara miniserie TV ,,Pasărea Spin”.

Roluri legendare

Printre cele mai recente roluri ale sale din cinema se remarcă cele din filmele ,,Scandal în industria tutunului/ The Insider”, ,,Omul din interior/ Inside Man”, ,,Deasupra tuturor/ Up”, ,,Ultima staţie/ The Last Station”, ,,Dr. Parnassus/ The Imaginarium of Doctor Parnassus”, ,,Fata cu un dragon tatuat/ The Girl With The Dragon Tattoo” şi ,,Beginners/ Beginners”.

Christopher Plummer a câştigat numeroase premii, printre acestea numărându-se trofee prestigioase precum un premiu Oscar, două premii Emmy, două premii Tony, un Glob de Aur, un SAG Award şi un premiu BAFTA, notează Mediafax.

Graţie victoriei sale de la gala premiilor Oscar din 2012, la 82 de ani, pentru rolul din ,,Beginners”, Christopher Plummer a devenit cel mai în vârstă actor din lume care a câştigat un astfel de trofeu decernat de Academia de film americană.

Foto credit: Cinemagia

05
/03
/18

OPINIE Sincer, nu înțeleg snobismul multor cinefili sau prieteni cunoscători de cinema, exprimat în special pe Facebook, față de Oscaruri. Premiile Oscar sunt ceea ce sunt, și asta de mulți ani, dacă nu dintotdeauna.

05
/03
/18

Documentarul „Chipuri, locuri/ Faces Places/ Visages villages”, semnat de Agnès Varda şi JR, nominalizat la premiile Oscar 2018, va avea premiera în cinematografele româneşti pe 29 iunie. Filmul va putea fi vizionat în avanpremieră naţională la festivalul One World România, pe 18 martie, ora 15.30, la Cinema Pro, şi pe 25 martie, ora 21.00, la Cinemateca Eforie.

04
/03
/18

CRONICĂ DE FILM Premiat în 2017 la Cannes pentru cel mai bun scenariu și cel mai bun actor (Joaquin Phoenix), „N-ai fost niciodată aici”, scris și regizat de scoțiana Lynne Ramsay, este o demonstrație de stil care poate fura privirea, dar nu poate ascunde prețiozitatea și senzaționalismul regiei.

02
/03
/18

Proiecţia documentarelor „Chipuri, locuri/ Faces Places”, regizat de Agnès Varda, şi „Ultimii bărbaţi din Aleppo/ Last Men in Aleppo”, de Feras Fayyad, nominalizate la ediţia din acest an a premiilor Oscar, concertul suedezei Silvana şi lansarea volumului „Metaforă. Protest. Concept. Performance Art din România şi Moldova” se numără printre evenimentele care vor avea loc la festivalul One World Romania.

01
/03
/18

“6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil), “Breaking News” (r. Iulia Rugină), “Fixeur” (r. Adrian Sitaru), “Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor” (r. Emanuel Pârvu) și “Un pas în urma serafimilor” (r. Daniel Sandu) sunt cele cinci lungmetraje care intră anul acesta în cursa pentru trofeul Gopo, creația sculptorului Adrian Ilfoveanu, la categoria Cel mai bun film.

01
/03
/18

CRONICĂ DE FILM Documentar-eseu aparent simplu, dar subtil şi străbătut de un comic ingenios, „Fotbal infinit”, noul film al lui Corneliu Porumboiu, are în prim-plan un funcţionar din Vaslui, prieten al regizorului, şi ideile sale pretins revoluţionare de schimbare a regulilor din fotbal – de fapt, o adevărată filosofie de viaţă.

28
/02
/18

“Charleston”, debutul în lungmetraj al lui Andrei Creţulescu, va fi lansat în cinematografele din România pe 8 iunie 2018. “Charleston” e povestea dulce-amară a unui triunghi amoros absurd, „format” din doi bărbați și femeia pe care au pierdut-o amândoi, un love story neconvențional cu parfum retro.

24
/02
/18

CRONICĂ DE FILM Câștigător al Leului de la Aur la Festivalul de la Veneția și nominalizat la 13 Premii Oscar, „Forma apei”, cea mai nouă realizare a lui Guillermo del Toro, acum în cinematografe, oscilează indecis între un film de autor și un film (ultra)comercial.