Johnny Depp va concerta, în premieră, în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/johnny-depp-va-concerta-in-premiera-in-romania/

The Hollywood Vampires, grupul care a făcut senzaţie la Premiile Grammy 2016, format din actorul Johnny Depp, rockerul Alice Cooper şi chitaristul trupei Aerosmith, Joe Perry, va cânta, în premieră în România, pe 6 iunie.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2016

Fanii lui Johnny Depp vor putea să îl vadă pe acesta în carne şi oase, deşi nu în calitate de actor, ci doar ca… „superstar” de muzică rock. Concertul lui Johnny Depp &  Co va avea loc  la Bucureşti, la Romexpo.

The Hollywood Vampires, formaţia în care s-au perindat nume grele ale rock-ului, a fost înfiinţat de către legendarul Alice Cooper în 1970.

Grupul The Hollywood Vampires, în această componenţă, a fost înfiinţat în 2015, când Alice Cooper i-a cooptat pe Johnny Depp şi Joe Perry (Aerosmith) pentru a susţine un concert la Festivalul Rock în Rio, din Brazilia.

După succesul răsunător, aceştia au decis să pornească un turneu începând cu data de 24 mai 2016.

Alice Cooper a hotarat ca noul super-grup să poarte acelaşi nume, The Hollywood Vampires, cu trupa înfiinţată de el în anii 1970 alături de alţi rockeri celebri, mari consumatori de alcool la acea vreme, precum John Lennon, Ringo Starr, Bernie Taupiun, Harry Nilsson, Micky Dolenz şi Keith Moon.

Actorul Johnny Depp este şi un chitarist foarte talentat, care a cântat şi a înregistrat mai multe piese alături de muzicieni şi trupe rock de prim rang, precum Oasis, Bob Dylan şi Marilyn Manson. A colaborat şi cu Ryan Adams, cu care a lansat în februarie 2015 un nou single, intitulat „No Shadow”.

Biletele se pot achiziţiona în aceste zile, la toate categoriile, la pret promotional, in reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.

Foto: Johnny Depp, The Hollywood Vampires – facebook

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.