Johnny Depp va concerta, în premieră, în România
https://www.ziarulmetropolis.ro/johnny-depp-va-concerta-in-premiera-in-romania/

The Hollywood Vampires, grupul care a făcut senzaţie la Premiile Grammy 2016, format din actorul Johnny Depp, rockerul Alice Cooper şi chitaristul trupei Aerosmith, Joe Perry, va cânta, în premieră în România, pe 6 iunie.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2016

Fanii lui Johnny Depp vor putea să îl vadă pe acesta în carne şi oase, deşi nu în calitate de actor, ci doar ca… “superstar” de muzică rock. Concertul lui Johnny Depp &  Co va avea loc  la Bucureşti, la Romexpo.

The Hollywood Vampires, formaţia în care s-au perindat nume grele ale rock-ului, a fost înfiinţat de către legendarul Alice Cooper în 1970.

Grupul The Hollywood Vampires, în această componenţă, a fost înfiinţat în 2015, când Alice Cooper i-a cooptat pe Johnny Depp şi Joe Perry (Aerosmith) pentru a susţine un concert la Festivalul Rock în Rio, din Brazilia.

După succesul răsunător, aceştia au decis să pornească un turneu începând cu data de 24 mai 2016.

Alice Cooper a hotarat ca noul super-grup să poarte acelaşi nume, The Hollywood Vampires, cu trupa înfiinţată de el în anii 1970 alături de alţi rockeri celebri, mari consumatori de alcool la acea vreme, precum John Lennon, Ringo Starr, Bernie Taupiun, Harry Nilsson, Micky Dolenz şi Keith Moon.

Actorul Johnny Depp este şi un chitarist foarte talentat, care a cântat şi a înregistrat mai multe piese alături de muzicieni şi trupe rock de prim rang, precum Oasis, Bob Dylan şi Marilyn Manson. A colaborat şi cu Ryan Adams, cu care a lansat în februarie 2015 un nou single, intitulat “No Shadow”.

Biletele se pot achiziţiona în aceste zile, la toate categoriile, la pret promotional, in reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro.

Foto: Johnny Depp, The Hollywood Vampires – facebook

12
/04
/20

Agenția de management, booking și PR muzical Overground Music lansează OVERGROUND SHOWROOM, o bibliotecă video on demand dedicată concertelor, ce propune un serviciu similar altor platforme de streaming video (cum ar fi Netflix). Catalogul va conține concerte live ale artiștilor din România, filmate full HD și cu sunet de înaltă calitate. Concertele vor fi disponibile pentru streaming 24/7, iar veniturile generate de platformă vor fi direcționate către artiști.

04
/04
/20

OAMENII MUZICII Pe 3 aprilie 1897, la Viena se încheia viața (dar nu și celebritatea) unuia dintre marii romantici, considerat un clasicist conservator și „urmașul lui Beethoven” dar totodată și un compozitor proto-modern. O personalitate enigmatică, țepos și generos deopotrivă, și creatorul unor muzici pe cât de complexe pe atât de fascinante. 

24
/03
/20

OAMENII MUZICII Unul dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului trecut, Béla Bartók s-a născut pe 25 martie 1881 la Sânnicolau Mare (azi în Banat, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar). Pianist virtuoz, compozitor inovator, mare culegător și cercetător de folclor, el a redefinit muzica clasică în secolul XX.

20
/03
/20

Primul festival boutique din România, AWAKE, a decis să anuleze cea de-a patra ediţie a evenimentului. Aceasta era programată între 14 şi 16 august 2020, pe spectaculosul domeniu Teleki din Gorneşti, Mureş, cu un line-up impresionant ce propunea ca headlineri artişti precum JP Cooper, Asaf Avidan, White Lies, Dubioza Kolektiv, Viţa de Vie “În Corzi”, Asian Dub Foundation, Dimension, Camo & Krooked. AWAKE va anula toate concertele stabilite pentru ediţia de anul acesta a festivalului.

20
/03
/20

Radio România Cultural sporește semnificativ difuzarea artiștilor români a căror activitate este puternic afectată de epidemia de coronavirus. Începând de astăzi, postul va promova și difuza cu prioritate creații muzicale interpretate de artiștii români, oferind astfel publicului șansa de a se întâlni cu interpreții preferați, în contextul anulării tuturor evenimentelor culturale. Întregul format muzical al postului se va axa preponderent pe muzica sau interpretarea românească.