Jose Carreras, Ştefan Bănică, Scorpions şi Morcheeba – concertele lunii decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/jose-carreras-stefan-banica-scorpions-si-morcheeba-concertele-lunii-decembrie/

Tenorul Jose Carreras revine la Bucureşti în luna decembrie, cu un spectacol dedicat Crăciunului, iar Ştefan Bănică continuă tradiţia concertelor extraordinare de sărbători.

Un articol de Andrada Văsii|2 decembrie 2013

Tenorul Jose Carreras revine la Bucureşti în luna decembrie, cu un spectacol dedicat Crăciunului, iar Ştefan Bănică continuă tradiţia concertelor extraordinare de sărbători.Show-urile trupelor Scorpions şi Morcheeba completează seria de evenimente care vor avea loc, în această lună, în Capitală.

Tenorul Jose Carreras revine la Bucureşti, cu un spectacol dedicat Crăciunului, care va avea loc în Pavilionul Central de la Romexpo, pe 15 decembrie. Celebrul tenor va transforma Pavilionul Central de la Romexpo în „casa lui Moş Crăciun”, oferind cadouri muzicale unice.

Ştefan Bănică continuă tradiţia concertelor extraordinare de Crăciun, pentru al doisprezecelea an consecutiv, şi va susţine o serie de spectacole intitulate ,,Alerg printre stele” pe 13, 14 şi 15 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti.

Scorpions, cea mai cunoscută trupă hard rock/ heavy metal din Germania, revine în România şi va susţine un concert la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti, pe 14 decembrie, în cadrul unui nou turneu, „Rock’n Roll Forever”, început în septembrie. Turneul trupei Scorpions cuprinde ţări precum Rusia, Ucraina, Lituania, Estonia, Finlanda şi România.

Regal muzical cu Jose Carreras

După ce, anul trecut, Sala Palatului a fost neîncăpătoare pentru toţi fanii care au dorit să îl asculte live pe Jose Carreras, anul acesta, maestrul revine să susţină o adevărată gală de Crăciun pentru toţi românii iubitori de tradiţie şi muzică de calitate.

Natalia Ushakova se va afla, în decembrie, pe scena de la Romexpo, alături de tenorul José Carreras, celebrul nepot al acestuia – dirijorul David Gimenéz, Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio, notează Mediafax.

Citiţi şi: Jose Carreras va cânta la Bucureşti sub bagheta propriului nepot

La concert, publicul va asculta piese specifice sărbătorilor de iarnă, precum ,,Ave Maria”, “White Christmas”, ,,Have Yourself a Merry Little Christmas”, dar şi bucăţi muzicale celebre, precum ,,The impossible dream” din ,,Man of La Mancha”, ,,Traviata”, ,,Roso – pel teu amor”, ,,Passione” şi multe altele.

Jose Carreras

Jose Carreras la World Economic Forum

Trupa Morcheeba revine la Bucureşti, cu un concert de promovare a noului ei album, ,,Head Up High”, care va avea loc pe 11 decembrie, la Arenele Romane (în cort). Albumul va fi lansat oficial pe 14 octombrie, dată care marchează şi lansarea primului extras pe single, ,,Gimme Your Love”.

De asemenea, Demis Roussos revine la Bucureşti anul acesta, pe 5 decembrie, pentru a susţine un concert pe scena Sălii Palatului, unde vor putea fi auzite atât piese specifice sărbătorilor de iarnă, colinde, cât şi hiturile sale.

Lista concertelor lunii decembrie în Bucureşti:

5 decembrie Demis Roussos – Sala Palatului (20.00);

7 decembrie Marcel Pavel – Sala Palatului (19.30); Benga – Atelierul de producţie (22.00);

11 decembrie Morcheeba – Arenele Romane – în cort (20.00);

13, 14 şi 15 decembrie Ştefan Bănică – Sala Palatului (19.30);

14 decembrie Scorpions – Pavilionul Central Romexpo;

15 decembrie José Carreras- Pavilionul Central Romexpo; Corul Madrigal – Ateneul Român (16.00, 20.00); Celelalte cuvinte – Hard Rock Cafe (21.00);

16 decembrie Aurelian Temişan şi The Funk Society – Sala Palatului (19.30); Mike Terrana şi formaţia Trooper – Silver Church; Paula Seling – Sala Radio (19.00);

17 decembrie Trei Parale – ArCuB (19.00); Vama – Sala Palatului (20.00);

18 decembrie ,,Regal Vienez”, cu Eastern Royal Orchestra din Sankt Petersburg – Palatul Naţional al Copiilor;

19 decembrie Trupa Direcţia 5 – Cinematograful Patria (19.00);

20 decembrie ,,Vienna Classic Christmas”, cu Strauss Festival Orchestra Vienna – Sala Palatului;

21 decembrie Johann Strauss Ensemble – Sala Palatului (19.30);

24 decembrie Divna – Ateneul Român (18.00).

26 decembrie Grigore Leşe – Ateneul Român.

Foto credit: Jose Carreras

04
/04
/20

OAMENII MUZICII Pe 3 aprilie 1897, la Viena se încheia viața (dar nu și celebritatea) unuia dintre marii romantici, considerat un clasicist conservator și „urmașul lui Beethoven” dar totodată și un compozitor proto-modern. O personalitate enigmatică, țepos și generos deopotrivă, și creatorul unor muzici pe cât de complexe pe atât de fascinante. 

24
/03
/20

OAMENII MUZICII Unul dintre cei mai importanţi compozitori ai secolului trecut, Béla Bartók s-a născut pe 25 martie 1881 la Sânnicolau Mare (azi în Banat, pe atunci în Imperiul Austro-Ungar). Pianist virtuoz, compozitor inovator, mare culegător și cercetător de folclor, el a redefinit muzica clasică în secolul XX.

20
/03
/20

Primul festival boutique din România, AWAKE, a decis să anuleze cea de-a patra ediţie a evenimentului. Aceasta era programată între 14 şi 16 august 2020, pe spectaculosul domeniu Teleki din Gorneşti, Mureş, cu un line-up impresionant ce propunea ca headlineri artişti precum JP Cooper, Asaf Avidan, White Lies, Dubioza Kolektiv, Viţa de Vie “În Corzi”, Asian Dub Foundation, Dimension, Camo & Krooked. AWAKE va anula toate concertele stabilite pentru ediţia de anul acesta a festivalului.

20
/03
/20

Radio România Cultural sporește semnificativ difuzarea artiștilor români a căror activitate este puternic afectată de epidemia de coronavirus. Începând de astăzi, postul va promova și difuza cu prioritate creații muzicale interpretate de artiștii români, oferind astfel publicului șansa de a se întâlni cu interpreții preferați, în contextul anulării tuturor evenimentelor culturale. Întregul format muzical al postului se va axa preponderent pe muzica sau interpretarea românească.

20
/03
/20

Dat fiind contextul global, echipa #TAMTAMFestival, organizatorul evenimentului cu același nume, decis să își regândească activitatea, aceea de antreprenor cultural, lansând inițiativa #ScenaVirtualaTamTam începand cu 20.03.2020.

18
/03
/20

Organizatorii au făcut anunțul oficial în urmă cu puțin timp: concursul din luna mai, de la Rotterdam, nu se va mai organiza în contextul actualei pandemii COVID-19. În conformitate cu precizările făcute de aceștia, au fost evaluate o multitudine de alternative, însă incertitudinea generată de situația curentă, precum și restricțiile implementate de guvernele țărilor participante au făcut imposibilă continuarea pregătirilor pentru acest eveniment de amploare.