Josef Koudelka – „Invazie 68 Praga” la MNAC, București
https://www.ziarulmetropolis.ro/josef-koudelka-invazie-68-praga-la-mnac-bucuresti/

Săptămâna trecută a avut loc vernisajul expoziţiei ,,Invazie 68 Praga”, în prezenţa autorului Josef Koudelka, la Anexa Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|21 octombrie 2013

Săptămâna trecută a avut loc vernisajul expoziţiei „Invazie 68 Praga”, în prezenţa autorului Josef Koudelka, la Anexa Muzeului Național de Artă Contemporană din București.

Anul acesta s-au împlinit 45 de ani de la invazia asupra Pragăi din 21 august 1968, când forțele militare din Uniunea Sovietică, împreună cu aliații săi din Pactul de la Varșovia, cu excepția României, au invadat Cehoslovacia.

Cu această ocazie, Centrul Ceh București împreună cu Institutul Francez din România, au organizat în premieră o expoziție dedicată unuia dintre cei mai importanți fotografi contemporani:  „Josef Koudelka – Invazie 68 Praga”. Vernisajul a avut loc loc în prezența artistului, la Anexa Muzeului Național de Artă din București.

Invazia l-a prins pe Josef Koudelka în Praga

Josef Koudelka, pe atunci în vârstă de 30 de ani, și-a petrecut cele șapte zile de teroare fotografiind. El a emigrat ulterior în Franța, reușind să scoată din țară lucrările sale, care au fost publicate de agenţia Magnum Photos în 1969, în numeroase reviste internaţionale, cu ocazia împlinirii unui an de la invazie, fără a menţiona numele autorului.

Josef Koudelka, unul dintre cei mai importanţi fotografi contemporani din lume, a fost recunoscut ca autorul fotografiilor abia în 1985, după moartea tatălui său, care a rămas în Cehoslovacia.

Josef Koudelka

Fotografii semnate de Josef Koudelka

„Mă bucur că această expoziţie unică va fi prezentată în România, o ţară ai cărei cetăţeni au demonstrat solidaritate cu Cehoslovacia în 1968. Invazia a determinat soarta unei întregi generaţii a naţiunii noastre şi poziţia României de atunci este bine ştiută în Republica Cehă”, a declarat ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti, Jiří Šitler.

Expoziția va fi însoțită de lansarea albumului de fotografie „Invazie 68 Praga”, publicat în România la Editura Art.

Aflându-se în Rusia cu ocazia expoziției, Josef Koudelka spunea: „Ştiu că această galerie înseamnă asumarea unui risc. Rusia este singura țară din Europa în care fotografiile mele despre invazie nu au fost încă publicate într-o articol complet într-o revistă; doar imagini răzlețe ici și colo. Dacă după această expoziție ele rămân nepublicate voi ști că Rusia nu este cu adevărat o țară liberă.”

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

Info:

Expoziția este deschisă pînă pe 2 februarie 2014.

Foto credit: Lucian Muntean, eveniment cu Josef Koudelka

02
/04
/13

Picanterii de Bucureşti revine cu o nouă ediţie în zilele de 5, 6 şi 7 aprilie, între orele 10 și 19, la Muzeul Municipiului Bucureşti. Vizitatorii se vor bucura de bunătățuri și accesorii realizate manual. Negustorii dichisiţi şi atelierele de creaţie artistică nu vor lipsi nici de această dată. Artizanii invitaţi le vor oferi vizitatorilor […]

29
/03
/13

Duminică, 31 martie, începând cu ora 13, la Caffé D`Arthé (Str. Popa Nan, nr. 7) poți participa la un atelier de flori textile. Bucățile de material se vor transforma în accesorii spectaculoase, ce vor da oricărei ținute o notă de unicitate.

11
/03
/13

Mobilă de artă a devenit un simbol al bunului gust, iar Fabrica de mobilă SIMEX se asigură că fiecare cumpărător poate lua un produs mobilier de artă în casa sa.