Joshua Bell – muzică și teatru la pachet
https://www.ziarulmetropolis.ro/joshua-bell-muzica-si-teatru-la-pachet/

Și a venit a doua zi de festival. Și a venit Joshua Bell la Bucureşti. Fostul copil-minune al viorii, ajuns acum la 50 de ani, devenit între timp şi dirijor, şi director muzical al Academy of St. Martin in the Fields (din 2011), e cunoscut nu doar pentru calitatea intepretărilor sale, ci şi pentru apetenţa pentru joacă şi pentru explorare.

Un articol de Adina Scorţescu|5 septembrie 2017

În 2007, s-a jucat de-a intepretul-cerșetor, care cântă pentru câțiva dolari, într-o stație de metrou din Washington. Întâmplarea a stat la baza unui articol în Washington Post care a câștigat premiul Pulitzer și a născut discuții intense despre frumusețe și despre (in)compatibilitatea ei cu stilul de viață al americanului contemporan, orientat spre muncă și maximizarea profitului. Într-o reprezentație de 45 de minute, Bell a strâns puțin peste 30 de dolari și a fost recunoscut de un singur trecător. Ca fapt divers, peste doi ani, ziarul România Liberă avea să repete experimentul și la noi, în stația Piața Victoriei, cu “localnicul” Alexandru Tomescu, care a strâns peste 90 de dolari, în jumătate de oră.

Deci a ajuns la Ateneul Român Joshua Bell, cu Stradivarius-ul lui vechi de peste 300 de ani și cu același zâmbet albastru, copilăros, pe care îl vezi pe copertele CD-urilor (și pe care bucureștenii au avut ocazia să-l observe și în ediția din 2009 a Festivalului Enescu).

În program: uvertura Egmont a lui Beethoven, concertul nr. 1 de Bruch (pe care un alt superstar al viorii, David Garrett, l-a cântat tot pe scena Ateneului, la ediția anterioară a festivalului) și Simfonia a V-a a lui Beethoven.

Și s-a terminat uvertura și a început concertul. Iar spectacolul a devenit total. Bell, când cu fața la public, când cu spatele (ca să dirijeze orchestra), se unduiește, se încruntă, ridică sprâncenele, împunge cu ochii partida de suflători, concentrează vioara a 2-a în mâna stângă, ca apoi să se întoarcă din nou către public, pe care-l va “fenta” din nou peste câteva minute. Înainte de finalul primei părți, în iureșul muzicii, cu broboane de sudoare la tâmplă, lovește cu arcușul călușul (bucata de lemn care ține întinse coardele); se aude un zdroc scurt, după care notele continuă. Peste câteva secunde, Stradivarius-ul ajunge în mâinile concertmaestrului, care-și dă la schimb propria vioară, printr-un gest simplu, ca între doi prieteni care mănâncă împreună și dau sarea de la unul la altul. Fără pauză, fără cuvinte.

Concertul capătă – cel puțin pentru spectatorii din prima parte a sălii – valențe de roman polițist. În cât timp poate fi “vindecat”, live, un Stradivarius? (Probabil nu ăsta era momentul la care se gândise Bell când a declarat, într-un interviu recent, că – pe scenă – el este un povestitor.) Muzica lui Bruch continuă. Bell cântă, Bell dirijează, Bell umple sala Ateneului cu o muzică ce pare că devine palpabilă. În stânga lui, concertmaestrul, cu Stradivarius-ul strâns între pulpe, fixează călușul și strânge coardele, după care își coboară urechea până la ele, ca și cum n-ar vrea să lase noile sunete, imperfecte, să pătrundă și în urechile vecinilor. Câteva atingeri ale coardelor, apoi o reajustare. Și încă una. Îi dă vioara lui Bell după prima parte a concertului; cu același aer nonșalant, de parcă chiar asta trebuia să se întâmple, de parcă exersaseră schimbul de viori de sute de ori înainte.

Când se termină concertul, unul dintre fotografii festivalului are ochii în lacrimi. Orchestra aplaudă și ea. Iar o doamnă cu părul alb, din rândul întâi, șoptește satisfăcută: “Numai pentru concertul de azi și pentru Oedip-ul de aseară, și tot au meritat banii de abonament.” Ceva mai încolo se aude: “Cam prea multe teatralisme, puteau să angajeze și ei un dirijor…” Un lucru e sigur: pentru iubitorii și de muzică, și de teatru, Joshua Bell a livrat pachetul complet.

Foto: Cătălina Filip

 



16
/04
/21

SoNoRo Interferenţe, programul educativ al Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo, ajunge în 2021 la 15 ani de existență. Anul acesta vor fi acordate în premieră burse pentru cursuri de canto, muzica de cameră cu voce fiind una dintre perlele repetoriului muzical clasic. Astfel, elevii și studenții la canto vor avea șansa de a participa la acest program, alături de colegii care studiază un instrument.

16
/04
/21

Anul 2021 stă sub semnul intersectării destinelor unora dintre cei mai importanți compozitori din istoria muzicii. Aniversările și comemorările din acest an realizează o panoplie componistică extraordinară, întinsă pe mai bine de două secole, din baroc până în zilele noastre. Astfel, comemorarea celor 280 de ani de la moartea lui Antonio Vivaldi la Viena, devine punctul de referință al turneului internațional online JAZZT Vivaldi., orașul nașterii lui Vivaldi – Veneția și cel al dispariției sale – Viena, fiind incluse în această incursiune în evoluția creației sale.

16
/04
/21

Spectacolul va fi transmis online duminică, 18 aprilie, începând cu orele 19:00. Biletele se pot achiziționa de pe https://tickets.operanb.ro/ până miercuri, 21 aprilie, orele 19:00. Înregistrarea va fi disponibilă spre vizionare timp de 72 de ore, începând de duminică, 18 aprilie, orele 19:00.

06
/04
/21

Sâmbătă, 10 aprilie 2021, de la ora 18.30, Opera Brașov vă invită să vizionați online, în transmisiune directă, spectacolul cu opera bufă „La Cenerentola” de Gioachino Rossini.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

01
/04
/21

Opera bucureșteană sărbătorește astăzi, 1 aprilie 2021, un moment important din istoria sa: chiar dacă existența unei Companii de Operă găzduite de Teatrul Național de pe Calea Victoriei datează încă din 1885, la 1 aprilie 1921 are loc instituționalizarea acesteia sub titulatura Opera Română din București, printr-un decret guvernamental care îl avea printre semnatari pe Ministrul Culturii din acea vreme, poetul Octavian Goga.