Juan Gabriel Vásquez, cel mai important scriitor columbian al momentului, deschide serile literaturii FILTM 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/juan-gabriel-vasquez-cel-mai-important-scriitor-columbian-al-momentului-deschide-serile-literaturii-filtm-2018/

Juan Gabriel Vásquez, un scriitor care îşi împarte viaţa între douăcontinente, multipremiat şi tradus cu succes la edituri prestigioase din întreaga lume, deschideserile dedicate literaturii la ediţia din acestan a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara. „Vásquez este una dintre cele mai originale voci ale literaturii latino-americane contemporane!” (Mario Vargas Llosa). 

Un articol de Petre Ivan|22 octombrie 2018

Miercuri, 24 octombrie, începând cu ora 18.00, în Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, Juan Gabriel Vásquez va citi un fragment din cea mai recentă carte a sa tradusă anul acesta în limba română, romanul Forma ruinelor, apoi va intra în dialog cu jurnalistul și scriitorul Marius Constantinescu.

Juan Gabriel Vásquez s-a născut în 1973, la Bogotá. După ce și-a încheiat studiile de Drept la Universidad de Rosario din oraşul natal, a plecat la Paris, unde a obţinut un doctorat în literatură latino-americană la Sorbona. A trăit în Belgia şi la Barcelona înainte de a se întoarce în Columbia.

A publicat până în prezent şapte romane: Persona (1997), Alina suplicante (1999), Los informantes (2004), Historia secreta de Costaguana (2007), El ruido de las cosas al caer (2011), distins în același an cu Premia Alfaguara Novela și în 2014 cu International IMPAC Dublin Literary Award, devenind astfel primul scriitor sud-americanlaureat al acestui premiu.

În 2013 îi apare Reputaciones, iar în 2015, La forma de las ruinas. A mai publicat un volum de proză scurtă, Los amantes de Todos los Santos (2001), o biografie, Joseph Conrad: el hombre de ninguna parte (2004), şi volumul de eseuri El arte de la distorsión (2009).

A tradus din operele lui John Hersey, John Dos Passos, Victor Hugo şi E.M. Forster şi este editorialist al cotidianului columbian „El Espectador”.

Juan Gabriel Vásquez

Juan Gabriel Vásquez este cunoscut cititorilor români datorită celor două romane apărute în traducerea lui Marin Mălaicu-Hondrari, la Editura Polirom: Zgomotul lucrurilor în cădere(2015) și Forma ruinelor (2017).

Prezența lui Juan Gabriel Vásquez în România ne oferă ocazia de a privispațiul european prin ochii unui european de adopție. Este, în egalămăsură, un exercițiu de adâncire în istoria recentă a unei țări pe care noi o asimilăm cel mai adesea unei părți de lume, „America de Sud”. O țarădecimată de războaie între carteluri și afaceri cu droguri, a căreiistorierecentă a născut frică. Columbia, dincolo de realismul magic al lui Márquez: despre familii și prieteniifrânte de capriciulistoriei, despre neputința de a-țitrăi viața simplu, despre fugă și nevoia unei țări de adopție.

*

„Odată cu romanele lui Juan Gabriel Vásquez, magia a ieșit din realismulsud-american și a făcut loc istoriei, cu toată sila, teroarea și fascinația pe care ni le provoacă. Vásquez e un prozator a căruiliteratură nu contenește să meditezeasupra unei eredități a Răului ce străbate istoria unei națiuni și se disipează în celulele tuturor ființelor care-i trăiesccoșmarul.” – Bogdan-Alexandru Stănescu – scriitor, critic literar, editorul român al autorului

„Realismul magic e istorie, dar literaturasud-americană continuă să fie la fel de surprinzătoare, iar columbianul Juan Gabriel Vásquez e reprezentantulei de frunte.” –

Marin Mălaicu-Hondrari – scriitor, traducătorul român al autorului

„Dacă vă place literaturasud-americană, dar în acelaşi timp v-aţi plictisit de atîta realism magic, s-ar putea să faceţi o pasiune pentru romanele mult-premiatului şi mult-lăudatuluicolumbian Juan Gabriel Vásquez, pe care eu îl văd, de fapt, ca pe un Bolaño cu substrat socio-politic.” – Marius Chivu – scriitor, traducător, jurnalist cultural

„Juan Gabriel Vásquez este una dintre mariledescoperiri din ultimii ani; și, întrucât, pentru mine, literaturavreau să fie tot mai mult o (mare) plăcere, el este una dintre marilemelebucurii ale ultimilor ani.” – Cristian Pătrășconiu – scriitor, jurnalist

*

Cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara: 23-27 octombrie 2018, la Muzeul de Artă (Sala Barocă) și la Galeria Calpe

Programul complet al celor 5 seri de Festival, pe www.filtm.ro

Foto: Juan Gabriel Vásquez – facebook

30
/01
/14

Tinereţile lui Daniel Abagiu, de Cezar Paul-Badescu, un roman al formării cu un personaj unic în literatura română – un fel de Holden Caulfield al lui Salinger, va apărea în cursul lunii februarie în Italia, în traducerea Irinei Turcanu, la Ciesse Edizioni, cu titlul Le giovinezze di Daniel Abagiu.

29
/01
/14

Romanul Ordinea, de Alexandru Ecovoiu, apărut în colecţia „Fiction LTD” a Editurii Polirom, va fi publicat în acest an la Editiones del Subsuelo din Spania, în traducerea lui Joaquín Garrigós.

21
/01
/14

Editura Humanitas şi Institutul Cervantes din Bucureşti vă invită miercuri, 22 ianuarie, ora 19.00, în Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea volumului Eroul discret, primul roman publicat de Mario Vargas Llosa după acordarea Premiului Nobel pentru literatură în 2010.

21
/01
/14

Sîmbătă, 25 ianuarie, la ora 17.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Elisabeta, nr. 38), poeta Ioana Nicolaie va susţine o lectură publică din volumul Autoimun, apărut recent la Editura Cartea Românească, şi în ediţie digitală. Autoimun este volumul cu care Ioana Nicolaie revine la poezie după un lung ocol în roman şi în literatura […]

20
/01
/14

Marti, 21 ianuarie, ora 19.00 Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă invită la o seară dedicată scriitorului american F. Scott Fitzgerald şi romanelor Marele Gatsby şi Blândetea nopţii, capodoperele literaturii universale, recent apărute în ediţie de colecţie la Humanitas Fiction în traducerea lui Mircea Ivănescu.

12
/01
/14

Organizatorul şi iniţiatorul Galei Tinerilor Scriitori, Dan Mircea Cipariu, a declarat că premiul "Cartea de Poezie a anului 2013" nu se va mai decerna, după ce scriitorul Dan Sociu a confirmat că refuză să primească această distincţie.

09
/01
/14

Asociaţiile de bibliotecari din România protestează, printr-o scrisoare deschisă adresată Guvernului României, faţă de desfiintarea Bibliotecii Pedagogice Naţionale "I.C. Petrescu" din Bucureşti, care devine secţie a Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I", potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă.

06
/01
/14

Care este legătura dintre Seinfeld şi o tumoare pe creier? Adrian Novac ne invită să descoperim răspunsul în romanul său de debut, „Eu, Seinfeld şi tumoarea”, inspirat din propria sa întâlnire cu „apocalipsa medicală”.

03
/01
/14

"Istoria iubirii", de Simon May, cărţi de Orhan Pamuk, Norman Manea şi Julian Barnes, bestselleruri internaţionale, volume de medicină şi despre fotografie sunt doar câteva dintre cărţile lui 2014 - noutăţile editoriale de care cititorii români se vor bucura în acest an.

01
/01
/14

Poetul Traian T. Coşovei a murit miercuri dimineaţă, la ora 9.30, la Spitalul Carol Davila din Capitală, la vârsta de 59 de ani, din cauza unor probleme medicale, a declarat pentru Mediafax Dan Mircea Cipariu, preşedintele secţiei de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bucureşti.