Judith State. Actorie versus dans
https://www.ziarulmetropolis.ro/judith-state-actorie-versus-dans/

Judith State este Sandra din filmul „Sieranevada”, în regia lui Cristi Puiu, fapt care îi aduce o nominalizare la Premiile Gopo pentru „Cea mai bună actriţă într-un rol secundar”. Însă Judith State nu este actriţă, ea vine din zona dansului. Cum se împacă, aşadar, filmul şi dansul contemporan?

Un articol de Alina Vîlcan|15 martie 2017

Ce înseamnă pentru tine această nominalizare la Premiile Gopo?   

Nu am mai fost nominalizată până acum pentru niciun premiu, deci asta înseamnă: prima dată când sunt nominalizată pentru un premiu. M-a surprins când mi-am citit numele acolo, pe listă.

Venind din zona dansului, cum ai resimțit această experiență – Sieranevada?

Foarte fizic, organic, visceral. Gândindu-mă retrospectiv, primele senzații care-mi vin în minte țin de un soi de vibrație constantă pe sub piele, de parcă aș fi fost continuu străbătută de curent electric. Aveam simțurile activate la maxim. Deși totul era foarte nou, trăiam acest nou, în mod paradoxal, ca pe o redescoperire. De parcă aș fi accesat, cu memoria ștearsă, o zonă existentă în mine. A fost foarte intens pe absolut toate planurile. Și nu am încetat să fiu dansator pe platou. Adică exercițiile de relaxare sau momentele în care corpul meu avea planul lui și începeam să mă învârt, să mă mișc, nu au fost puse deoparte, ci integrate în această experiență.

Cum ai colaborat cu regizorul Cristi Puiu și cum a arătat pentru voi o zi de filmare?

Colaborarea cu Cristi Puiu este una dintre cele mai fericite întâlniri de care am avut parte, o prețuiesc și mă bucur de ea enorm! Mi-ar plăcea foarte tare să am norocul de a lucra așa și cu un coregraf, să dau peste cineva care și în dans să îmi resusciteze simțurile, să-mi zdruncine zdravăn și să-mi reseteze toate structurile, așa cum a făcut-o Cristi.

Absolut fiecare zi de casting, de repetiții și de filmare a fost o bucurie pentru mine, o cablare puternică la prezent și, în general, așa, un belșug de informație, de hrană pentru minte și suflet. Și nu mi s-a mai întâmplat să am atâta încredere în omul din fața mea! La fel cum nu mi s-a întâmplat nici să lucrez cu cineva care să aibă așa o claritate, atâta forță, răbdare și generozitate. Am învățat foarte multe de la el și o fac în continuare. Sunt norocoasă.

Ce a urmat pentru tine după ce filmul a apărut în cinematografe? Te recunoștea lumea pe stradă, cum reacționau prietenii tăi, familia etc.?

Îmi amintesc că mi-a fost frică de momentul apariției filmului pe ecran. M-au încercat tot felul de sentimente și gânduri destul de posesive, de teritorialitate. Îl simțeam atât de aproape, experiența a fost atât de intensă încât nu prea voiam să mai dau și altcuiva. Și-n plus, mă făcea să simt cumva că e cu punct, că odată ce apare, se încheie drumul. Dar nu a fost așa și mă bucur că redescopăr asta în fiecare zi, că port cu mine această experiență și bogăția ei în cam tot ce fac.

Imediat după premieră am plecat prin țară în turneul de promovare. Mi-a plăcut mult dialogul cu publicul la sesiunile de întrebări și răspunsuri și a fost emoționant să fiu părtașă la felul în care oamenii interpretau și trăiau experiența filmului.

Ce îți place cel mai mult atunci când faci dans, ce ți-a plăcut cel mai mult făcând film?

Îmi place foarte mult munca fizică, epuizarea; punctul în care muzica și mișcarea se întâlnesc într-un moment perfect de sincronizare, ca un sărut care te ia prin surprindere; sentimentul de libertate și abandon care uneori mă copleșește.

Această libertate am trăit-o și pe platoul de filmare și m-a surprins intensitatea și continuitatea stării de prezență din care se năștea. Mi-a plăcut mult că în relația cu ceilalți (actori) nu aveam de ales, nu exista altă opțiune în afara adevărului, a sincerității și eram cumva forțată să fiu eu, acolo, „dezbrăcată”. Lucru pe care în realitate nu îl prea fac.

Te tentează să mai joci? Te-a prins acest „microb” al cinematografiei?

A fost o mare bucurie să lucrez la film, mai mare decât pot cuprinde în câteva cuvinte și da, mi-ar plăcea să mai joc. Și aș repeta experiența lucrului cu Cristi Puiu oricând.

Ce ți s-a părut cel mai interesant la personajul tău – Sandra? Ai avut o replică preferată?

Titlul de „personajul Sandra” mă pune cumva la distanță, ca și când aș vorbi despre o altă persoană și nu pot spune că simt asta. Nu ma raportez la Sandra ca la ceva exterior mie, către care am făcut un drum spre a o descoperi, ci mai degrabă ca la o unealtă prin intermediul căreia, închizându-mi ochiul vigilent auto-observator și critic, am reușit să mă apropii de mine. Una dintre replicile care-mi plăceau cel mai mult a picat la montaj: „Milupa, Aptamil, Hipp. Altceva nu iei!”.

Judith State1

Judith State, în „Sieranevada” (regia: Cristi Puiu)

Dincolo de acest film, unde mai poți fi văzută?

În studio, la cursurile de dans contemporan pentru începători și intermediari, dansând în filmul „6,9 pe scara Richter” al lui Nae Caranfil, la Teatrul Odeon în spectacolul „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită”, în muzicalul „My Fair Lady”, în următorul spectacol al coregrafului Cosmin Manolescu – „Dans#Wanderer” și, în curând, în proiectul video „The Poetry Project”.

Acelora care ar vrea să știe mai multe despre actrița care o interpretează pe Sandra, în cel mai nou film de Cristi Puiu, ce le-ai spune?

Că îi aștept la cursurile mele de dans contemporan, să ne cunoaștem, să dansăm împreună.

Cea de-a XI-a ediţie a Premiilor Gopo va avea loc marţi, 21 martie 2017, în Sala Mare a Teatrului Naţional „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, și va fi transmisă în direct pe TVR 2.

Colaborarea cu Cristi Puiu este una dintre cele mai fericite întâlniri de care am avut parte! Mi-ar plăcea să am norocul de a lucra așa și cu un coregraf, să dau peste cineva care și în dans să îmi resusciteze simțurile, să-mi zdruncine zdravăn și să-mi reseteze toate structurile, așa cum a făcut-o Cristi.

Foto: Liviu Ștefan

01
/11
/18

Această imagine, în care Elvis Presley discută cu un puști de 11 ani - Kurt Russell, viitorul mare actor de la Hollywood - este extrasă din filmul "It Happened at the World's Fair", al 12-lea film al lui Elvis, realizat în anul 1963. 

01
/11
/18

CRONICĂ DE FILM În noul său film-eseu, „Le livre d'image” (2018), pentru care juriul de la Cannes a inventat un Palme d'Or special, legendarul cineast franco-elvețian Jean-Luc Godard aruncă în aer logica narativă a imaginilor cinematografice, pentru o mai bună reconfigurare a lor ca reflecție asupra violenței lumii moderne.

01
/11
/18

În cea de-a doua săptămână din cadrul programelor Documentary Mondays şi Fiction Tuesdays de la Centrul Ceh, călătorim în timp, aşa că luni, 5 noiembrie, de la ora 20:00, vom cunoaşte oamenii şi ideile din spatele curentului hippie din Uniuniea Sovietică, iar marţi, 6 noiembrie, tot de la ora 20:00, explorăm lumea fantastică a filmelor western cehoslovace. 

31
/10
/18

Bohemian Rhapsody, unul dintre cele mai așteptate titluri ale toamnei, cu șanse reale de a prinde un Oscar, grație interpretării de excepție reușite de Rami Malek, a avut deja premiera europeană. Filmul despre povestea trupei Queen va avea premiera în România vineri, 2 noiembrie.

31
/10
/18

În săptămâna 6-11 noiembrie, București Docuart Fest va găzdui zeci de proiecții de documentar românesc, o serie de dezbateri, sesiuni de masterclass și două expoziții de fotografie. Festivalul se deschide marți, 6 noiembrie, printr-o gală ce urmează să aibă loc la Teatrul Național București, Sala Mică, începând cu ora 19:30.

29
/10
/18

"Nu-l costă nimic pe un om să fie blând cu un animal" - Joaquin Phoenix. Nominalizat de trei ori la Oscar pentru rolurile din Gladiator (2001), Walk the Line (2006) și The Master (2013), actorul născut în Puerto Rico a împlinit, ieri, 44 de ani. Joaquin Phoenix, cunoscut drept un activist fervent al drepturilor animalelor, este vegetarian de la vârsta de trei ani.

29
/10
/18

CRONICĂ DE FILM La fel ca în „Son of Saul” (2015), regizorul maghiar László Nemes folosește și în „Sunset” (premiul criticii la Veneția în 2018) același dispozitiv - camera de filmat urmărește îndeaproape un personaj central, pentru a crea senzația de imersiune. De această dată, suntem în Budapesta anului 1913.

28
/10
/18

CRONICĂ DE FILM „Lemonade”, debutul în lungmetraj al regizoarei Ioana Uricaru, este o dramă solidă, dar nu și inovatoare, despre cum visul american se poate transforma într-un coșmar, prin prisma întâmplărilor unei asistente medicale din România care ajunge în SUA în încercarea de a-și face un viitor.

28
/10
/18

Am văzut în sfârșit, în premieră în România la „Les Films de Cannes a Bucarest”, noul film al regizorului francez de origine tunisiană Abdellatif Kechiche, controversatul „Mektoub, My Love: Canto Uno” (2017), de aproape 3 ore. Un film erotic.

27
/10
/18

Laura (Ada Galeș) este o tânără care vrea să-și trăiască liniștită povestea alături de bărbatul pe care îl iubește. Medic, viitoare mamă și soție, e gata de o nouă etapă și de mutarea la București. Ar putea fi orice femeie.

26
/10
/18

Șapte zile de Les Films de Cannes à Bucarest au adus pe marile ecrane, în peste 60 de proiecții cu săli pline, filme premiate la Cannes, avanpremiere românești, focusuri de țară. Invitați speciali ca Asghar Farhadi, Carlos Reygadas, Manuel Claro, Gaspar Noé, Marin Karmitz, Natalia López, Zsófia Szilágyi, Jean-Bernard Marlin sau Guillaume Nicloux au putut fi întâlniți și ascultați la Q&A-uri și masterclassuri.