Julian Barnes în dialog cu Cătălin Ștefănescu la Humanitas Cișmigiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/julian-barnes-in-dialog-cu-catalin-stefanescu-la-humanitas-cismigiu/

Cel mai recent roman al lui Julian Barnes, „Zgomotul timpului” o biografie ficţională a compozitorului Dmitri Șostacovici va prilejui un dialog între celebrul scriitor şi realizatorul Tv Cătălin Ștefănescu prin FaceTime.

Un articol de Liliana Matei|8 noiembrie 2016

Evenimentul dedicat autorului britanic și noului roman va avea loc luni, 28 noiembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu. Julian Barnes va purta un dialog cu realizatorul TV Cătălin Ștefănescu prin FaceTime.

Accesul la eveniment este gratuit dar se face pe baza unei rezervări prealabile prin eventbook.ro.

„Zgomotul timpului” – o biografie ficțională – se concentrează pe viața compozitorului Dmitri Șostacovici, care se află în postura ingrată a celor mai mulți dintre intelectualii și artiștii din blocul sovietic: aceea de a colabora cu un regim opresiv sau de a fi o victimă a lui. Proza lui Barnes îmbină detaliile biografice cotidiene cu situații și observații care ridică probleme universale: raportul artă-putere politică, limitele curajului în fața opresiunii sau exigențele morale uneori fatal de mari.

Julian Barnes prezintă cu lumini și umbre destinul unui mare muzician, dar și drumul parcurs de Uniunea Sovietică, într-o strălucită explorare a sensului și a locului artei în societate. Este anul 1935 și tânărul compozitor Șostacovici se teme pentru viața sa, căci Stalin e brusc interesat de muzica lui. Artistul e sigur că va sfârși în Siberia și privește în urmă la propria viață. Totuși, are noroc și nu devine o victimă. Însă prețul e mare: capitularea în fața regimului.

„O ambițioasă alegorie orwelliană despre dificultățile întâmpinate de artiști în societățile totalitare și o parabolă kafkiană despre eforturile unui om fricos de a se lupta cu o realitate suprarealistă“ scrie The New York Times.

Volumul se va lansa în cadrul Gaudeamus, la standul editurii Nemira, sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 13.00.

22
/07
/13

Cei mai cunoscuţi scriitori români contemporani, printre care Andrei Codrescu, Dan Lungu şi Ştefan Agopian, vorbesc despre literatura ca mijloc de supravieţuire şi ca sursă de fericire, în cartea „Ce-a vrut să spună autorul“.