Julio Iglesias, alături de români, după tragedia din Colectiv
https://www.ziarulmetropolis.ro/julio-iglesias-alaturi-de-romani-dupa-tragedia-din-colectiv/

Julio Iglesias transmite condoleanţe românilor în urma incendiului din clubul Colectiv, precizând că România a fost întotdeauna în inima sa şi, de aceea, este îndurerat de această tragedie. Faimosul cântăreţ spaniol a susţinut mai multe concerte sold-out în România. În această vară, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate, motiv pentru care ultimul său concert din Bucureşti a fost amânat.

Un articol de Petre Ivan|9 noiembrie 2015

“Pentru toţi prietenii mei români, inima mea este cu voi, vă sunt alături şi vă transmit cele mai profunde condoleanţe pentru victimele şi suferinţa datorată tragediei de săptămâna trecută de la Colectiv. România a fost întotdeauna în inima mea şi de aceea simt durere în aceste momente dificile. Julio ‪#‎colectiv”, spune Julio Iglesias, într-un mesaj publicat duminică, în limba română, pe contul său oficial de Facebook.

Bilanţul persoanelor decedate în tragedia din clubul Colectiv a ajuns la 45, după ce duminică au murit alţi patru răniţi internaţi în spitale din Bucureşti, iar alţi nouă au decedat sâmbătă, şapte în clinici din Capitală şi doi în Olanda, unde au fost transferaţi.

Faimosul cântăreţ spaniol a susţinut mai multe concerte sold-out în România. În această vară, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate, motiv pentru care concertul său din Bucureşti, programat pe 2 iulie, a fost amânat.

Julio Iglesias, în vârstă de 72 de ani, a vândut peste 300 de milioane de exemplare ale celor 80 de albume lansate în întreaga lume, devenind astfel cel mai bine vândut artist latino al tuturor timpurilor.

În cei peste 45 de ani de carieră, Julio Iglesias a primit 2.600 de discuri de aur şi platină şi a susţinut peste 5.000 de concerte în 600 de oraşe din întreaga lume, pentru peste 60 de milioane de spectatori.

Foto:

04
/04
/13

Filarmonica „George Enescu” deschide marţi, 9 aprilie, ora 19, în Sala Mare a Ateneului Român, seria concertelor organizate cu ocazia Paștelui.

03
/04
/13

Regizorul de film şi muzicianul Hanno Höfer vorbeşte despre întâlnirile lui cu o Românie necivilizată; în rubrica „Cu respect“, a emisiunii Bonton, duminică, de la ora 17.30, pe postul Digi 24.

01
/04
/13

Începând cu data de 15 aprilie 2013, de la ora 10, aproximativ 40.000 de bilete vor fi puse în vânzare pentru Festivalul Internațional George Enescu, pe site-ul www.eventim.ro, prin punctele de vânzare ale Eventim, prin librăriile Humanitas și Cărturești. Prețurile variază între 20 si 80 de lei.

25
/03
/13

Răspundeţi la întrebarea „Care este titlul celui mai recent proiect muzical al lui AG Weinberger?“ şi sunteţi înscrişi automat la tragerea la sorţi pentru două invitaţii a câte două locuri fiecare. Rezultatele vor fi anunţate luni, 1 aprilie, pe www.ziarulmetropolis.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Metropolis.

Pagina 150 din 151« Prima...102030...147148149150151