Julio Iglesias, alături de români, după tragedia din Colectiv
https://www.ziarulmetropolis.ro/julio-iglesias-alaturi-de-romani-dupa-tragedia-din-colectiv/

Julio Iglesias transmite condoleanţe românilor în urma incendiului din clubul Colectiv, precizând că România a fost întotdeauna în inima sa şi, de aceea, este îndurerat de această tragedie. Faimosul cântăreţ spaniol a susţinut mai multe concerte sold-out în România. În această vară, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate, motiv pentru care ultimul său concert din Bucureşti a fost amânat.

Un articol de Petre Ivan|9 noiembrie 2015

„Pentru toţi prietenii mei români, inima mea este cu voi, vă sunt alături şi vă transmit cele mai profunde condoleanţe pentru victimele şi suferinţa datorată tragediei de săptămâna trecută de la Colectiv. România a fost întotdeauna în inima mea şi de aceea simt durere în aceste momente dificile. Julio ‪#‎colectiv”, spune Julio Iglesias, într-un mesaj publicat duminică, în limba română, pe contul său oficial de Facebook.

Bilanţul persoanelor decedate în tragedia din clubul Colectiv a ajuns la 45, după ce duminică au murit alţi patru răniţi internaţi în spitale din Bucureşti, iar alţi nouă au decedat sâmbătă, şapte în clinici din Capitală şi doi în Olanda, unde au fost transferaţi.

Faimosul cântăreţ spaniol a susţinut mai multe concerte sold-out în România. În această vară, artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate, motiv pentru care concertul său din Bucureşti, programat pe 2 iulie, a fost amânat.

Julio Iglesias, în vârstă de 72 de ani, a vândut peste 300 de milioane de exemplare ale celor 80 de albume lansate în întreaga lume, devenind astfel cel mai bine vândut artist latino al tuturor timpurilor.

În cei peste 45 de ani de carieră, Julio Iglesias a primit 2.600 de discuri de aur şi platină şi a susţinut peste 5.000 de concerte în 600 de oraşe din întreaga lume, pentru peste 60 de milioane de spectatori.

Foto:

25
/10
/22

Ultima săptămână din luna octombrie aduce pe scena Operei Naționale București titluri celebre din repertoriul universal precum „La Bohème”, „Povestirile lui Hoffmann”, „Peer Gynt & Carmina Burana”, „La Traviata”, dar și „Podul”, o seară de operă româno-bulgară, dedicată împlinirii a celor 30 de ani de prietenie, cooperare și bună vecinătate între Republica Bulgaria și România.

24
/10
/22

Artiștii Filarmonicii „George Enescu” doresc să se prezinte în fața publicului în recitaluri și concerte tematice. Demersul se dorește și unul de popularizare a muzicii clasice în rândurile celor interesați să se apropie de un univers sonor fascinant.

24
/10
/22

Luni, 24 octombrie, de la ora 19,00, publicul român are întâlnire cu soprana Laura Tătulescu şi cu pianista şi compozitoarea Ana Giurgiu-Bondue la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Sala „George Enescu”. În deschidere: lansarea oficială a albumului „Silence”, reunind înregistrări realizate de cele două muziciene în studiourile Radio România, în luna august.

21
/10
/22

După reprezentații inedite, la sfarșit de octombrie, pe scena unor festivaluri de jazz cu tradiție, precum Sibiu Jazz Festival și Ploiești Jazz Festival, Orchestra Națională de Jazz a Franței, aflată într-un tuneu național in România, după o absență de aproape 30 de ani, va susține un concert extraordinar la Palatul Bragadiru din București.

20
/10
/22

În cadrul proiectului Musiques Créatives de France, între 27 octombrie și 1 noiembrie, Orchestra Națională de Jazz a Franței revine în România într-un tuneu la Ploiești (27 octombrie, Filarmonica „Paul Constantinescu”, la Ploiești Jazz Festival), Sibiu (28 octombrie, Filarmonica de Stat, la Sibiu Jazz Festival) și București (1 noiembrie, Palatul Bragadiru).

07
/10
/22

Soprana Diana Alexe este un artist cu un foarte frumos și promițător început de carieră. Invitată pentru prima oară în Stagiunea de marți seara, secondată de pianista Raluca Ouatu, artista va evolua pe scena Sălii mici a Ateneului Român, marți, 11 octombrie 2022, la ora 19.00, într-un program de lieduri și arii din operă.