Julio Iglesias, Enrique Iglesias şi Julio Iglesias Jr, în concert la Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/julio-iglesias-enrique-iglesias-si-julio-iglesias-jr-in-concert-la-bucuresti/

Julio Iglesias revine în România cu un concert pe care îl va susţine, pe 18 mai, la Sala Palatului din Bucureşti, în deschiderea speactacolului urmând să cânte fiul acestuia Julio Iglesias Jr.

Un articol de Petre Ivan|25 ianuarie 2016

Artistul latin se află într-un turneu mondial de promovare a noului său album „Mexico”, iar România se află pe lista ţărilor privilegiate de prezenţa cântăreţului, informează organizatorul concertului.

Julio Iglesias ar fi trebuit să susţină un concert, la Bucureşti, pe 2 iulie 2015, care a fost însă reprogramat din cauză că artistul a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate şi a avut nevoie de o perioadă de recuperare.

La rândul său, cântăreţul Enrique Iglesias, un alt fiu al lui Julio Iglesias, vine la Bucureşti. Cu o săptămână înaintea tatălui său, pe 12 mai, în pavilionul central al Romexpo, evenimentul făcând parte din turneul „Sex and Love”.

Julio Iglesias a vândut peste 300 de milioane de exemplare ale celor 80 de albume lansate în întreaga lume, incluzând versiunile originale în mai multe limbi, compilaţii şi materiale discografice live, devenind astfel cel mai bine vândut artist latino al tuturor timpurilor.

În cei peste 45 ani de carieră, Julio Iglesias a primit 2.600 de discuri de aur şi platină. A susţinut peste 5.000 de concerte în 600 de oraşe din întreaga lume, pentru peste 60 de milioane de spectatori.

Foto: Julio Iglesias – facebook

20
/08
/20

OAMENII MUZICII Recitalurile de pian ale unor VIP-uri precum Elton John, Tori Amos, Keith Jarrett și alții, ce fac publicul să vibreze în extaz? Se datorează în bună parte pianistului și compozitorului de geniu Franz Liszt. A fost o personalitate cosmopolită, scriitor, profesor de pian și dirijor, dar mai ales „creatorul” pianistul-vedetă și al recitalurilor pianistice de tip show.

20
/08
/20

Zoltán András, solistul formației Sarmalele Reci, povestește cum a luat naștere un proiect muzical curajos, puțin neobișnuit pentru publicul din România, intitulat Jazzappella, cu care va participa la Sibiu Jazz Festival vineri, pe 21 august.

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.