Jurnal de coordonator/actor
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-coordonatoractor/

Eu mi-am dorit să fiu de meserie actor şi nimic altceva. Sunt conştient că timpurile pe care le trăiesc presupun ca acest fapt să nu poată rămâne unul singular şi nici recomandabil.

Un articol de Mihai Munteniţă|12 martie 2013

Eu mi-am dorit să fiu de meserie actor şi nimic altceva. Sunt conştient că timpurile pe care le trăiesc presupun ca acest fapt să nu poată rămâne unul singular şi nici recomandabil.

Astfel, sunt câţiva ani de când mă ocup cu coordonarea activităţii teatrului studenţesc „Podul“, aflat la ultimul etaj al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

Acest teatru atipic pentru genul său şi-a creat o nişă în spaţiul cultural al capitalei, în sensul că, pe lângă activitatea pe care o presupune un teatru (repetiţii, spectacole, turnee), acesta s-a ocupat, sub îndrumarea lui Cătălin Naum, de formarea de actori. „Podul“ a fost o pepinieră pentru viitorii actori. Un fel de şcoală pregătitoare pentru Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografie. Puţin ştiu însă, că la Pod nu s-au format numai actori, ci de aici au plecat şi realizatori de emisiuni televizate, regizori de teatru sau film, scenografi, teatrologi, producători, arhitecţi, ingineri, oameni politici, Podul reprezentând o etapă însemnată în devenirea lor.

Cu o istorie de 45 de ani, „Podul“ reprezintă de acum o instituţie despre care majoritatea oamenilor ştie prea puţine. Specific „Podului“ este felul în care cei care vin aici în urma preselecţiilor semestriale sunt puşi, pe lângă interpretarea diferitelor roluri în spectacole, să fie cei care organizează şi administrează spaţiul (fiind luminiştii propriilor spectacole, cei care se ocupă de curăţenia spaţiului, manufacturierii costumelor şi ai decorurilor).

Iată deci, că pentru cel care vine să ducă mai departe moştenirea şi să o reinventeze, piatra de încercare este una destul de grea. Nu puteam să nu fiu conştient de sacrificiul pe care cel de dinaintea mea îl făcuse şi nu puteam să nu îi înregistrez succesele, dar şi eşecurile. În căutarea unei formule de funcţionare care să mi se potrivească am luat în calcul următoarele variante:
a. să renunţ la datorie, pregătirea mea ca actor nefiindu-mi suficientă;
b. să fiu un regizor coordonator şi să o iau de la zero cu şcoala de regie de teatru;
c. să încerc formula unui manager care să aducă în spaţiu diferite trupe de tineri care să joace în cadrul unei stagiuni permanente de spectacole studenţeşti;
c. să încerc să pun în aplicare metodele de lucru ale regizorilor sub îndrumarea cărora am lucrat ca actor – să fiu deci coordonator de spectacole – şi, în acelaşi timp, să fiu actor în propriile mele spectacole.

Toate variantele de sus aveau un preţ. Pe de o parte abandonul, cel mai simplu de realizat, era şi cel mai reprobabil. A lua o altă şcoală de la început reprezenta o variantă salutară, dar mi-ar fi luat prea mult timp – alţi trei ani pentru ceva de care nu sunt sigur. A fi manager, aşa cum văd eu lucrurile, ar fi presupus o distrugere a conceptului de spaţiu teatral-şcoală care să fie asumat de tineri, cei care ar fi urmat să vină neştiind în ce spaţiu intră l-ar fi tratat ca pe oricare altul. Am optat pentru varianta în care să-mi pot menţine instrumentele de actor operative, dar în acelaşi timp să coordonez o echipă de tineri în spectacole de scurtă durată, încercând să păstrez spiritul „Podului“ şi să îl predau celor care au venit după mine. Toate acestea fără sacrificiul pe care îl presupune „ARTA“, dorindu-mi o viaţă particulară proprie care să nu interfereze cu „Podul“ – aşa cum s-a obişnuit.

Începutul stagiunii la 1 octombrie 2012 a însemnat împlinirea a 45 de ani de activitate a Teatrului Studenţesc „Podul“, va să zică „Stagiunea 45“, ocazie cu care am încercat să repun în scenă câteva piese care s-au jucat de-a lungul celor 45 de ani. Am readus în discuţie spectacolul cu sonete de Shakespeare – primul spectacol al domnului Cătălin Naum. Brecht-ul „Cerşetorul sau câinele mort“ a fost o altă filă din spectacolele aniversare. Au urmat un spectacol cu texte de Eugen Ionescu („Pro şi Contra“) în noiembrie şi un spectacol de colinde şi zicători („Spaţiul Mioritic“) pe care l-am jucat în luna decembrie.

Premiera de pe 1 ianuarie cu „Vlaicu-Vodă“ mi-a dat curaj. Acesta a fost un spectacol, pornit de la piesa scrisă de Alexandru Davila, pe care l-am coordonat în întregime singur. Ideea spaţiului tot singur am gândit-o. Scenariul după piesă a pornit de la un text pe care l-am folosit în vara trecută la Gala Hop construit de Cătălin Naum şi pe care l-am îmbunătăţit. Ultima premieră pe care pot să o aduc în discuţie este reprezentată de „Poveste despre dragoste“.

Pornind de la romanul lui Erich Segal, cu un scenariu făcut de Liana Ceterchi, piesa s-a jucat prima în anul 1985 şi a fost jucată de Simona Măicănescu şi Dan Iacob. Spectacolul iniţial în regia lui Cătălin Naum era gândit sub forma unul flash-back continuu al personajului masculin. Eu am regândit puţin spectacolul şi l-am creat sub forma construirii unei poveşti despre dragoste „aici şi acum“.

Nu ştiu dacă tot ce mi-am propus mi-a şi reuşit. Nu ştiu dacă voi putea continua drumul început. Dar ştiu că încerc să menţin viu interesul tinerilor pentru teatru de bună calitate, aşa cum am învăţat de la cel pe lângă care am fost ucenic, domnul Cătălin Naum.

Credit foto: Augustin Bucur – Mihai Munteniţă în spectacolul „Două loturi“, Teatrul Naţional Bucureşti

23
/09
/20

OPINIE Prea puținele recompense juste acordate la Gala Premiilor Uniunii Cineaștilor din România, ediția 2020, nu pot șterge senzația generală că un astfel de eveniment este mai puțin despre recunoașterea valorii reale, cât mai ales despre a mulțumi pe cât mai mulți, în special dintre cei apropiați de UCIN.

09
/08
/20

"Tot amânam întâlnirea cu Dan Chişu. Recent am reuşit să ne vedem şi mai ales să-i văd ultimul film regizat – ”5 minute”. Ce pot spune despre film? Surpriza a fost neaşteptat de...". Citiţi un text pentru Ziarul Metropolis al scriitorului Vasile Ernu.

31
/01
/20

CORESPONDENȚĂ DIN BRUXELLES. La BOZAR, în Bruxelles, până acum în februarie 2020, puteți vizita (contra unei sume modice) o excepțională Expoziție Brâncuși. Este perla coroanei în prezența României la festivalul EUROPALIA, care în 2019 a fost dedicat țării noastre.

28
/01
/20

Îndeobște, afacerile premiilor literare din România sunt banale și jalnice reglări de conturi între găști, se desfășoară între oameni care ar intra toți într-o debara sau într-o cabină telefonică. Certuri mari, mize mici.

15
/11
/19

În ziua când am răspuns invitației onorante de a mă implica în bunul mers al festivalului arădean, ca director artistic, timp de aproape un deceniu, între 2002 și 2010, mi-am amintit de căldura cuvintelor regretatului meu frate, Victor Parhon, aflat în această ipostază până în anul trecerii sale în eternitate, cu privire la carsimaticul public de aici, la emoția sa neînchipuit de puternică, la trăirile  unor adevărați și fideli prieteni ai scenei și ai valorilor pe care aceasta le cultivă.

27
/09
/19

OPINIE Rezultatele celui mai recent concurs de proiecte de film organizat de Centrul Național al Cinematografiei (CNC) au declanșat scandal. Se întâmplă aproape mereu. Motivul principal: finanțarea primită de unii regizori controversați și ocolirea unor regizori importanți. Însă de ce se ajunge aici? Și ce se poate face pe viitor?

22
/08
/19

CRONICĂ DE FILM Nu e o întâmplare că regizorul lui „Poliţist, adjectiv”, unul dintre filmele emblematice ale Noului Cinema Românesc, oferă cel mai neaşteptat lungmetraj al ultimilor ani, care poate aduce o schimbare de direcţie. „La Gomera” este o reconfirmare: Corneliu Porumboiu rămâne cel mai inventiv, surprinzător şi autoreflexiv cineast român.

23
/06
/19

OPINIE Proaspăt intrat și în cinematografele de la noi, un nou film șochează o parte a spectatorilor, care îl califică drept „scârbos” sau „odios”: „Mănușa de Aur”, cu care Fatih Akin a agitat puternic apele și la premiera mondială din competiția de la Berlin. Când am devenit atât de sensibili?

07
/05
/19

PREVIEW Cu „La Gomera”, Corneliu Porumboiu a ajuns în sfârșit acolo unde îi era locul: în Competiția de la Cannes, cel mai important festival de film. El concurează pentru Palme d`Or cu cineaști-cult ca Almodóvar, frații Dardenne, Jarmusch, Kechiche, Loach, Malick sau Tarantino. La ce să ne așteptăm?

20
/03
/19

OPINIE Pentru al doilea an consecutiv, trofeul Gopo pentru cel mai bun film ajunge la un lungmetraj care s-a remarcat în special prin succes la public, și mai puțin prin prezențe în festivaluri sau elogiile criticii. În acest caz, „Moromeții 2”, de Stere Gulea. Este reconfirmarea unei schimbări în receptarea filmului românesc.

15
/01
/19

După cum veți afla de pe această pagină, sunt un băiețel de doi ani, diagnosticat după Crăciun cu neuroblastom* (cancer – cu metastaze multiple). Știu că asta sună un pic înfricoșător, dar câtă vreme există speranțe, rămân încrezător. Iată, am reușit și o rimă, mi se mai întâmplă...

28
/12
/18

OPINIE Scris și regizat de Alfonso Cuarón, „Roma”va rămâne foarte probabil în istorie ca filmul despre care s-a discutat și s-a scris cel mai mult în 2018. Și asta chiar înainte de premiera mondială la Festivalul de la Veneția, unde a obținut, fără rezerve, Leul de Aur.

13
/12
/18

Vă mai amintiți scena finală din "Smoke" / "Fum de țigară" (1995), filmul regizat de Wayne Wang, după scenariul lui Paul Auster, faimosul scriitor new-yorkez? Aceea în care Auggie (Harvey Keitel) îi dăruiește prietenului său Paul Benjamin (William Hurt), scriitor, o minunată poveste de Crăciun. Întreaga scena este însoțită de melodia lui Tom Waits, "Innocent when you dream".

11
/12
/18

Au între 70 și 80 de ani. Sunt un cuplu. Ea vorbește, îl ghidează, îl ceartă și îl așează. El tace. Ea mă calcă de două ori pe picior, o dată se scuză, a doua oară consideră că noroiul mă prinde bine, așa că așteaptă să-i mulțumesc.

21
/11
/18

OPINIE Cum se explică succesul lui „Moromeții 2”, care pare de neoprit în drumul de a deveni cel mai vizionat film românesc cel puțin de după 2000? Am încercat să ofer cinci motive ale acestei primiri neașteptate pe care publicul român i-o oferă noului film al veteranului regizor Stere Gulea.