Jurnal de culise – Sică Alexandrescu, Birlic şi Giugaru – ticuri şi emoţii
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnal-de-culise-sica-alexandrescu-birlic-si-giugaru-ticuri-si-emotii/

În anii `50, Teatrul Naţional a avut un turneu în URSS. Dincolo de relatările scorţoase din presă, care bifau un nou succes în planul de realizări, a existat şi un text conceput „altfel“, care îi umaniza pe zeii de pe scenă. Era scris chiar de unul dintre actori: de Ion Finteşteanu.

Un articol de Corina Vladov|20 noiembrie 2013

MEMORIA CULTURALĂ În anii `50, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“ a avut un turneu memorabil în Uniunea Sovietică. Dincolo de relatările scorţoase din presă, care bifau un nou succes în planul de realizări al teatrului, a existat şi un text conceput „altfel“ – un reportaj care îi umaniza pe zeii de pe scenă, scris chiar de unul dintre actori: de Ion Finteşteanu. Ziarul Metropolis vă prezintă acest text care arată o parte nevăzută a vieţii de actor în turneu.

„Radioul şi presa au adus la cunoştinţa publicului, cu lux de amănunte, succesul pe care l-a obţinut Teatrul Naţional «I. L. Caragiale» în turneul din Uniunea Sovietică (n.r. – actorii au prezentat, printre altele,  «O scrisoare pierdută», «Revizorul» şi «Bădăranii»). Eu — care am fost o modestă violă în orchestra colectivului nostru — n-aş face decît să repet fapte şi concluzii deja cunoscute. M-am gândit să desprind din amintirile — inedite — ale voiajului nostru, unele pe care să vi le împărtăşesc în spaţiul ce mi s-a acordat cu ospitalitate de către revista «Teatrul»“, scria Ion Finteşteanu, în septembrie 1958.

Redăm în continuare un fragment din textul actorului.

„Desigur că ar fi interesant de cunoscut emoţiile prin care am trecut cu toţii, seară de seară, timp de 30 de zile cât am purtat mesajul graiului românesc în faţa celui mai sever arbitru de teatru: publicul sovietic. Pentru a fi putut înregistra starea permanent emoţională, în care am trăit în acest timp, ar fi fost necesar un adevărat… seismograf, deoarece şi emoţiile noastre au avut un caracter… curat seismic.

Poate v-ar interesa în ce fel ne manifestam fiecare în parte în culise, unii aşteptînd intrarea în scenă, alţii supraveghind spectacolul.

Să începem cu conducerea, evident.

Aurel Baranga se plimba nervos peste tot; din culise în cabine, din cabine în culise, în sală, iar în culise, gata-gata să intre în scenă după noi.

Sică Alexandrescu are, ca orice om de teatru însemnat, ticurile lui: îşi mîngîie scurt de două ori nasul şi-şi ciocăneşte de trei ori fruntea cu degetele. Din pricina emoţiei, uneori se întîmpla ca ticurile să se încurce şi Sică să-şi ciocănească nasul şi să-şi mângîie fruntea.

Cine-l privea pe Calboreanu parcurgînd drumul de la cabină la scenă, în «Anii negri», dacă n-ar fi ştiut ce joacă, nu şi-ar fi închipuit că interpretează pe muncitorul Buznea. Emoţia lui era nespus de mare, însă şi-o ascundea vitejeşte, împrumutîndu-şi expresia voievodală a domnilor romîni în prejma marilor bătălii.

Sub masca lui patriarhală, sub calmul lui aparent, Costache Antoniu tăinuia cu greu clocotul dinăuntru.

Aura Buzescu avea îngheţat pe figură un zîmbet cu totul străin de tumultul ei interior; îşi frîngea uşor mîinile, cît pe-aci să se volatilizeze din exces de sensibilitate.

Vasiliu-Birlic, mai nervos, mai agitat, mai neastîmpărat ca de obicei, ca argintul viu, exagerat preocupat de toaleta nasului… care îi trăda emoţia.

Lui Beligan, palid sub machiaj, i se adâncise cuta gândirii dintre sprîncene, devenise mai filozof. La întrebări răspundea foarte scurt şi foarte… îndepărtat.

Giugaru, de teamă parcă să nu-l ia emoţia pe sus, punea picioarele mai cu nădejde pe pămînt, să se încredinţeze că-l stăpîneşte.

Marcel Anghelescu rîdea cu usurinţă şi la glumele neizbutite.

În timp ce Eugenia Popovici se smiorcăia chiar cînd cerea un pahar cu apă.

Niki Atanasiu devenise excesiv de volubil, parcă pentru a compensa tăcerea lui Costache Antoniu.

Elvira Godeanu triplase doza de cafea, cu care stimula de obicei nervii coanei Zoiţica.

Lui Ion Manu îi pierise şi graiul şi fantezia, pe care altădată o risipea persiflînd — epigramatic — «defectele» colegilor. Acum, topit cum era, constituia el însuşi poanta unei epigrame.

Ghibericon îşi manifesta emoţia cu cîteva ore înainte de spectacol, cîntînd arii din opere şi încercînd să se pună cît mai bine în mască.

Iar Brancomir, ca să-şi controleze dictiunea, recita, cu glas ridicat, versuri umoristice.

Să nu vă imaginaţi însă că observînd toate aceste manifestări emotive ale colegilor mei eu am fost scutit de ele. În ziua şi în preziua spectacolului — ce se-ntîmpla, nu ştiu — dar deveneam maniac: eram un fel de «bolnav închipuit». Toate junghiurile, toate nevralgiile, guturaiurile mă asaltau, mă încolţeau, puneau stăpînire pe mine… Încolo, eram foarte calm“ – Ion Finteşteanu.

Citiţi şi: Grigore Vasiliu Birlic: o declaraţie de dragoste pentru teatru

Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte pe 14 decembrie pe Sfântul Mucenic Filimon, care a fost, în vremea împăratului Diocleţian, comediantul păgân al cetăţii Tebaidului Egiptului şi ocrotitorul tuturor actorilor.

Pe 14 decembrie, Ziarul Metropolis vă va spune povestea actorului care a devenit sfânt, acum 1.700 de ani, şi care este considerat ocrotitorul breslei. Până atunci, vă vom prezenta, în fiecare zi, timp de o lună, mari poveşti despre mari artişti români care nu mai sunt printre noi. Sfântul Filimon a vegheat şi asupra lor.

Articol republicat cu acordul Institutului Național al Patrimoniului, deţinătorul site-ului www.cimec.ro, care conţine arhiva electronică a revistei „Teatrul“.

Foto sus: spectacolul Bădăranii, Teatrul Naţional „I. L. Caragiale“

Citiţi şi:
25
/10
/16

Autorul „Cuvintelor potrivite” se naște sub semnul zodiacal al Gemenilor, în 21 mai 1880, la București, ca rod al conviețuirii nelegitime dintre tatăl român, Nicolae Theodorescu, funcționar de bancă și Rozalia Arghesi, de origine germană, venită din Ardeal, menajeră, în casa Theodorescu.

20
/10
/16

Calea Victoriei, Podul Mogoşoaiei până la războiul pentru  independenţă din 1877-1878, era socotită coloana vertebrală a oraşului, strada cea mai aristocratică, unde aveau loc evenimente mondene, se preumbla lumea bună – într-un cuvânt, unde se făcea şi se desfăcea tot ce conta în societatea bucureşteană.

08
/10
/16

Oraş cosmopolit, cu o activitate comercială susţinută, Bucureştiul a fost sute de ani loc de întâlnire pentru negustori de toate naţiile. Între aceştia cei mai reprezentativi rămân grecii, evreii şi armenii. Cei din urmă s-au aşezat într-un cartier compact, liniştit, curat, cu case temeinic clădite, în jurul bisericii care le aminteşte neamul.

07
/10
/16

Pe o întindere de 100.000 de metri pătraţi, având în centru spaţiul actual al halelor din spatele magazinului BUCUR, Târgul Moşilor a reprezentat, până la Primul Război Mondial, o formă de perpetuare a tradiţiei din vremea daco-romanilor.

29
/09
/16

Nae Ionescu are motive să fie invidiat de către orice scriitor ilustru sau o altă personalitate din orice domeniu al cunoașterii, căci Dora Mezdrea i-a alcătuit cea mai vastă biografie. Nici Goethe, care s-a însurat după 80 de ani, nici Titu Maiorescu, Mihai Eminescu sau Dobrogeanu Gherea n-au ajuns la numărul de record de volume biografice.

27
/09
/16

“Mi-am iubit profesia, am stimat-o. În fiecare film şi spectacol laşi câte ceva din tine. Cred că fiecare om se termina aşa, dându-şi sufletul pentru fiecare lucru pe care l-a făcut.” – Sebastian Papaiani. Îndrăgitul actor s-a stins din viaţă la vârsta de 80 de ani.

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.

08
/09
/16

„Dan Spătaru era fermecător, semăna cu Alain Delon, în plus, avea un timbru deosebit, dar, în vremurile acelea, cultul personalităţii era practic inexistent. El îşi vedea de meserie şi privea succesul extraordinar de care se bucura, ca pe o recompensă firească a muncii lui. Tot ce cânta el devenea şlagăr (...)” - Margareta Pâslaru.

07
/09
/16

Setea de cultură a bucureştenilor s-a manifestat plenar în a doua jumătate a sec. al 19-lea. Un grup de iniţiativă, creat în vremea lui Cuza Vodă, a început să organizeze, seara la ora 9.00, conferinţe în casele lui Costache Ghica de lângă Cişmigiu (în piaţa Valter Mărăcineanu de azi).

05
/09
/16

„Nu voi fi un rock star, voi fi o legendă.” - Freddie Mercury. Artistul născut în Zanzibar, considerat unul dintre cei mai mari cântăreţi de muzică rock din istorie, ar fi împlinit astăzi 70 de ani. O vârstă la care Freddie Mercury, liderul formației britanice Queen, nu şi-ar fi dorit să ajungă: „Nu mă aştept să ajung la bătrâneţe. Mi-e totuna ce va fi. Ar fi plicticos să trăiesc până la şaptezeci de ani”.

02
/09
/16

Concepţia strămoşilor noştri despre igiena corporală era puţin deosebită de a noastră. Ea nu intra în practica cotidiană, ci se transforma într-un eveniment plăcut, săptămânal ori şi la răstimpuri mai mari.