Teatrul Naţional continuă frumoasa tradiţie de a monta piesa câştigătoare a premiului UNITER. Anul acesta, „Matilda şi groparii“ de Stela Giurgeanu, jurnalistă pentru Dilema Veche şi câştigătoare a premiului UNITER de Dramaturgie din 2018, a fost pusă în scenă de Mircea Rusu sub auspiciile Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală Ion Sava.
Un articol de Alexandra Ares|20 februarie 2020
Premiul continuă o preferință pentru drame noir, cu tentă macabră. Ne aflăm pe terasa unei case în care locuiesc trei femei trecute de prima tinerețe, înrudite dar și prietene, care administrează un cimitir și o afacere cu pompe funebre. O casă năpădită de ciori și o curte plină de sicrie, care, în mod ciudat, servesc pe post de pat pentru că de trei zile casa e închisă pentru o presupusă dezinfecție. Este clar că s-a întâmplat ceva cumplit și că femeile încearcă să navigheze consecințele acestui dezastru. Întocmai ca surorile lui Cehov, ‘surorile’ lui Stela Giurgeanu visează să vândă și să părăsească această casă funestă cât pot de repede, deși una din ele pare lovită de stupoarea victimei atașate ilogic de agresor, sindromul Stockholm. Ratarea acestor femei a fost provocată de căsătorii care le-au adus nefericire dar care din fericire s-au încheiat. Soții lor sunt, sau mai degrabă au fost, trei gropari cu două fețe, o față amabilă pentru străini și o față violentă pentru familie. Doi dintre ei au murit în împrejurări neclare și cel de-al treilea e plecat într-o călătorie deși spectatorii ghicesc imediat că e pe lumea cealaltă.
Prima jumătate de oră a spectacolului e lungă și repetitivă, cu flecăreală fără funcție dramatică (deși ar fi putut să ofere mai multe informații despre backstory-ul personajelor), dar apoi lucrurile evoluează și cresc, convingându-ne că piesa și-a meritat premiul. Sonia, care pare a fi lidera celor trei, interpretată cu multă forță de Amalia Ciolan, încearcă să țină sub control un vulcan care mai devreme sau mai târziu o să erupă. Olga (Cesonia Postelnicu) este o femeie care a fost frumoasă dar care după căsătoria dezastroasă pe care și ea a făcut-o, s-a lăsat în paragină și s-a refugiat în alcool și ghicit în cărți. Singura care nu și-a pierdut încă iluziile, dar și-a pierdut, în urma șocului, amintirile, este Nora, interpretată cu o mare sensibilitate tragicomică de Erika Băieșu. Nora speră să scape de tratamentul infect al soțului dacă îi face pe plac pentru că, repetă obsesiv, în ciuda amantelor, scandalurilor și violenței domestice, „nu este un băiat rău.” Cele trei femei lâncezesc în trauma pe care le-a adus-o fiecăreia căsătoria, mângâindu-se cu ideea că măcar Matilda, fiica de 29 de ani a Soniei, este tânără și independentă și poate face ce vrea.
Piesa ia o întorsătură dramatică odată cu reîntoarcerea Matildei, (frumoasa Fulvia Folosea), cu logodnicul ei, Peter (carismaticul Lari Giorgescu), amândoi avocați într-un oraș aflat la depărtare. În mod normal, măritișul fetei ar trebui să fie o veste bună, dar femeile, și mai ales mama, primesc vestea ca pe o lovitură în moalele capului. Cum să fie căsătoria mai bună decât libertatea? Ce valoare au cuvintele unui bărbat care nu vrea decât să te prindă în laţ? Dragostea și cuvintele frumoase încetează imediat după nuntă, după care începe un calvar. De aici, textul devine din ce în ce mai viu și mai surprinzător. Autoarea Stela Giurgeanu ne delectează cu dialoguri pline de spirit și de subînțelesuri între cele două generații.
Reîntoarcerea Matildei în casa părintească cu logodnicul mi-a adus aminte de piesa Copilul Îngropat a lui Sam Shepard, câștigătoare a premiului Pulitzer și montată de Cătălina Buzoianu in 1995 la Teatrul Bulandra, doar că acolo fiul venea cu prietena și descoperea secretul cumplit al familiei și secretul era mai imprevizibil. Între timp, dramaturgia internațională a alunecat într-o direcție destul de aridă, reprezentată de frecventa dramatizarea a unor cauze sociale Politically Correct, cum ar fi violența domestică, care sacrifică finețea literară cu bâta de lemn a mesajului militant. Marele merit al piesei lui Stela Giurgeanu este că abordează tema violenței domestice fără un moralism tematic explicit. Morala, dacă există una, este că noua generație este în măsură să evite demonii care au bântuit generația părințiilor lor. Totuși, cred că Stela Giurgeanu ar fi putut merge mai departe în explorarea destinelor Olgăi și Soniei cu câte un monolog care să sondeze mai adânc calvarul prin care au trecut și crima pe care a comis-o fiecare, care să fi dat o șansă acestor actrițe excelente să aibă un moment al lor în care să strălucească. Cum și când și-au omorât soții și cum fuseseră aceștia? Personajele lor sunt prea generice din punct de vedere dramatic, doar personajul Norei este bine conturat. De asemenea, surpriza Matildei din final mi s-a părut cumva neverosimilă. Copii sunt primele victime ale scandalurilor și tensiunilor din familie, nu ultimele, și ar fi fost interesant de văzut mai nuanțat cum o afectaseră pe fată. Cu toate aceste mici neajunsuri, premiera Stelei Giurgeanu anunță un dramaturg de urmărit pe viitor, cu talent cert.
Mircea Rusu a creat un spectacol atmosferic, de calitate, care merită să fie văzut. Vizual, scenografia sumbră a lui Gabi Albu este ‚spartă’ în final de secvența ce dezvăluie, prin sugestie, adevărul din casă. Ca regizor, Rusu excelează în lucrul cu actorii și nu și-a propus o montare de imagine, sau probabil că nu a avut buget pentru așa ceva. Cu toate acestea, spectacolul are momente memorabile începând cu dansul celor trei prietene pe muzica lui The Rolling Stones, care dintr-o dată evocă un trecut al acestor femei care lipsește în text și care intrigă, și continuând cu scenele cu Lari Giorgescu și Fulvia Folosea care au electrizat publicul și au catapultat spectacolul spre succes.
Matilda și groparii se joacă la sala Atelier a Teatrul Național din București, cu două distribuții.
Alexandra Ares este o scriitoare româno-americană, romanicer, dramaturg, analist politic și critic de teatru, autoare, cel mai recent a cărții Sam Shepard, Rebel al Rigorii Mortale, publicată de Tracus Arte și premiată de Asociația Uniunii Scriitorilor din București pentru cea mai bună carte de teatru a anului 2019.
