Jurnalul intim al lui Yasmine din #Selfie69, prea picant pentru facebook…
https://www.ziarulmetropolis.ro/jurnalul-intim-al-lui-yasmine-din-selfie69-prea-picant-pentru-facebook/

După ce promovarea afişului mult-aşteptatului #Selfie69 a fost interzisă de Facebook, senzualul Jurnal nepudibond al lui ”Dirty Yasmine”, unul dintre personajele feminine din #Selfie69, are aceeaşi soartă.

Un articol de Liliana Matei|13 iulie 2016

Producătorilor filmului li s-a interzis boostarea/promovarea pe pagina de facebook (facebook.com/SelfieYourMovie) a primei pagini din jurnal, proaspăt scrise ieri, din aceleași motive de conținut prea liber.

Fanii care se încăpățânează (și bine fac! (sic)) să citească jurnalul lui ”Dirty Yasmine”, o pot face pe www.insideyasmine.ro, sub titlul: ”Yasmine se dezbracă de ea!”

#Selfie69, regizat de Cristina Iacob, este continuarea celui mai bine vândut film românesc al anului 2014, #Selfie și va fi lansat în cinematografe de ZAZU Film toamna aceasta.
”‘For fuck’s sake, what have you done, you bloody fuckheads’! Probabil că așa o ard pe slang după Brexit mulți dintre englezii care au votat – alas, in fucking vain – ”Remain”! Cu aceeași voluptate pătimașă, dar umbrită de gustul amar al înfrângerii, or exclama și francezii ”putaine de merde”, după ce portughezii le-au suflat Cupa Europeană chiar de sub Turul Eiffel!

”Fuck off” zbiară cu năduf milioane de americani la adresa lui Donald Trump, de pildă! Da, acei americani, care au reinventat slang-ul și inventat facebook-ul… Cât despre folosirea slang-ului cu scopul unei intense evocări stilistice a unei memorabile experiențe erotice – presărate cu mult umor – se recomandă atenta și plăcuta studiere a uneia dintre cele mai ”cuminți” pagini de pe facebook, Urban Dictionary…

Or, toate aceste exprimări în și de argou ale furiei apar ipostaziate ca postări în facebook-ul nostru cel de toate zilele și nopțile.

”Bovaricul” jurnal al lui ”Dirty Yasmine”, una dintre protagonistele mult-așteptatului #Selfie69, a fost semi-cenzurat*, de la boostare/promovare, de cerberii facebook. Asemeni unui Bukowski feminin, Yasmine își relatează trăirile, senzațiile, emoțiile și orgasmele multiple într-un stil foarte evocator. Fără falsă ipocrizie sau pudibonderie, jurnalul ei intim nu face rabat la slang, așa că fanii personajului și ai celui mai de succes film din 2014 – #Selfie, precum și ai celui mai așteptat film din 2016, #Selfie69 – se pot înfrupta cu maximă ”plăcere vinovată” din variațiuni explicite ale ”F”-word-ului în faina versiune neaoșă a limbii române. Așa că, până depășește faza obsesiv-compulsivă de ”Fuck Slang”, demnă de ”Brigada Moravuri” sau de ”PORN.HABotnicii”, Dirty Yasmine și toate celelalte personaje din #Selfie69 îi reamintesc altminteri bunului lor partener FACEBOOK un detaliu picant!

Picant cât o plăcere vinovată a celor mai mulți dintre utilizatorii săi, și anume că numele celei mai mari și mai tari rețele de socializare din lume începe cu aceeași literă faină ca mult hulitul și mult iubitul ”F”-word…”

„Facebook a lovit din nou! De fapt, Facebook nu prea mai are simțul umorului”, spune Cristian Șimonca, the-one&only-Otravă, specialist în social media (bloguluotrava.ro). „Probabil că există un algoritm care pur și simplu când dă de un cuvânt blochează postarea respectivă. Interesant e că nu există o explicație concretă pe care Facebook ar putea să o dea pentru niciun caz în parte. Toată lumea e luată la „pachet”. Știm ca am folosit cuvinte mai colorate, însă până la urma așa vorbim cu toții în viața de zi cu zi. Mai râdem și noi… măi Facebook?”, întreabă retoric Otravă.

Ce știm până acum despre #Selfie69

În #Selfie69, cele trei fete din primul lungmetraj, din 2014, Yasmine, Roxi și Ana fac un pariu video ce devine viral pe facebook: care dintre ele se marită prima în 3 zile?! Vor afla că uneori iubirea poate fi chiar sub nasul tău, deși tu ai căutat-o în cele mai neobișnuite locuri, în cele  mai neașteptate momente și la cele mai ciudate persoane! Și încă ceva foarte important: nu fă pariu cu iubirea pentru că… e foarte riscant!

Din distribuția filmului fac parte actorii din #Selfie: Olimpia Melinte (Roxi), Vlad Logigan (Magi), Crina Semciuc (Yasmine), Flavia Hojda (Ana), Alex Călin (Brain), Levent Sali (Mihai), alături de Alina Chivulescu (Cecilia) și Răzvan Vasilescu (Nea Ceaușu). Roluri inedite au Maia Morgenstern, Dorina Chiriac, Marian Râlea, Alex Bogdan, Andrei Huțuleac, Tolea Ciumac, alături de actori consacrați sau debutanți.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.

04
/10
/23

Bizară şi explozivă apariţie e acest “Nu aştepta prea mult de la sfârşitul lumii” (2023), cel mai nou film al lui Radu Jude. El adună într-o structură inedită, inconfortabilă şi surprinzătoare la fiecare pas, cam toate preocupările formale de până acum ale regizorului, care le pune de această dată în slujba unei critici virulente a capitalismului deopotrivă românesc şi european.

04
/10
/23

Descris de Variety ca fiind un film „bogat în detalii și foarte specific în descrierea familiei de clasă mijlocie pe care o observă” și care „oferă libertatea publicului de a-și alege punctele de vedere cu care se identifică cel mai mult în imaginea de ansamblu.”, TÓTEM a cucerit simpatia spectatorilor prezenți la cele două proiecții din programul competițional al celei de-a 19-a ediții Bucharest International Film Festival (BIFF), unde a obținut Premiul Juriului. Filmul se va lansa în cinema din 13 octombrie, distribuit de August Film.