Kaash – un spectacol tulburător despre oameni și zei
https://www.ziarulmetropolis.ro/kaash-un-spectacol-tulburator-despre-oameni-si-zei/

Un spectacol de dans contemporan care a epuizat toate ipostazele umanităţii în faţa unei divinităţi capricioase. Akram Khan Company a prezentat, în premieră pentru publicul din România, Kaash, vineri şi sâmbătă seară, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti, în cadrul celei de a XVI-a ediţii a Întâlnirilor JTI.

Un articol de Petre Ivan|13 mai 2015

După cum explică Akram Khan, directorul artistic al Akram Khan Company, „zei hinduși, găuri negre, cicluri temporale indiene, creație și distrugere” au reprezentat punctele de plecare pentru Kaash, continuând încercarea de a clădi punți între dansul contemporan și dansul clasic indian Kathak.

Cei cinci dansatori, provenind din culturi diferite (două dansatoare gemene englezoaice, dar originare din Barbados, o dansatoare născută în insula Reunion și formată în Franța, doi dansatori născuți la capete diferite ale lumii – Coreea de Sud și Italia), au adus un plus de energie spectacolului creat de Akram Khan în 2002 și reluat în 2014 cu noua trupă.

Spectacolul începe cu un dansator singur, în fața unui dreptunghi negru desenat pe perete, un simbol al solitudinii absolute în fața divinității. Contactul fizic între dansatori e minim, iar dreptunghiul luminat diferit, de la tonuri albe, albastre și până la roșu intens, conturează cu atât mai profund confuzia umanului în fața zeului.

Plec acasă după acest spectacol cu o infuzie de energie, cu o mare bucurie. Mi-ar plăcea să văd pe scenele noastre mai multe spectacole de dans contemporan de acest gen, și românesc, și străin. A fost energetic, mistic și în același timp, senzual – Radu Afrim

Scenografia realizată de Anish Kapoor completează astfel magistral simbolistica spectacolului. Momentele în care se dansează fără fundal sonor aduc peKaash scenă, tulburător și dramatic, senzația de lume fără divinitate, de liniște golită de sens, în care umanul chinuit de capriciile zeilor e singur din nou, în fața unui univers care poate fi impasibil sau distrugător.

Mișcările precise, riguroase, dar și orientarea mâinilor și a degetelor preluată din dansul indian, pe fundalul compozițiilor muzicale semnate de Nitin Sawhney, duc spectatorul în transcendență, într-o transcendență care nu aduce seninătatea sau paradisul, ci dimpotrivă, ne apropie de Kaash (cuvântul hindus pentru „dacă”), de jocul violent, ciclic, al zeității, prin care murim și renaștem.

Un spectacol fabulos. Dacă aș face un spectacol de dans, așa l-aș face –  Cătălin Ștefănescu, producător și realizator de televiziune.

Akram Khan Company a ajuns în doar 14 ani una dintre cele mai inovatoare companii de dans din lume. Iar Akram Khan a obținut numeroase premii internaționale de dans (de exemplu, Premiul Olivier, în 2012).

Artistul este în prezent profesor la Universitatea de Arte din Londra, colaborează cu Teatrul Sadler’s Wells din Londra, Grenoble din Franța și, de asemenea, cu festivaluri prestigioase din întreaga lume.

Foto: Kaash – JTI

18
/04
/22

În cadrul celebrării a 30 de ani de relații diplomatice între Republica Kazahstan și România, în data de 3 mai 2022, ora 19:00, va avea loc pe scena Operei Naționale București concertul „Muzica Marii Stepe – Uly Dala Sazy” susținut de către Orchestra Academică de Stat Folclor și Etnografie "Otyrar Sazy", cu suportul Ambasadei Republicii Kazahstan în România.

18
/04
/22

Așa cum și-au obișnuit publicul meloman, Orchestrele și Corurile Radio România propun în fiecare an, în apropierea Paștelui, un concert deosebit cu un repertoriu axat în special pe o tematică religioasă, o seară muzicală a cărei emoție este o pregătire în sine pentru sărbătoarea pascală.

18
/04
/22

Săptămâna viitoare, vă invităm să urmăriți spectacolele de operă „Cavalleria Rusticana & Pagliacci” de Pietro Mascagni și Ruggero Leoncavallo, „Norma” de Vincenzo Bellini, recitalul de foaier „Note de primăvară” și spectacolul de balet „Giselle” de Adolphe Charles Adam, toate făcând parte din repertoriul actual al operei bucureștene.

18
/04
/22

Centrul Național de Artă “Tinerimea Română” invită publicul în zilele de 5 și 6 mai de la ora 19.00 la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București la o întâlnire de sărbătoare cu obiceiul, muzica, dansul și autenticul costum tradițional românesc, ansamblul folcloric “Cununa Carpaților”având ca invitaţi și viitorii performeri ale spectaculoaselor dansuri românești, elevi ai liceului de coregrafie Floria Capsali din București.

07
/04
/22

În perioada 13 – 16 aprilie 2022, Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” desfășoară în premieră Turneul național de Paște „Săptămâna Patimilor”, sub coordonarea dirijorilor Anna Ungureanu și Cezar Verlan. Proiectul se va desfășura în orașele Arad: 13 aprilie, la Filarmonca din Arad, Timișoara: 14 aprilie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Alba Iulia: 15 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor; Cluj–Napoca: 16 aprilie la Teatrul Maghiar de Stat.