Kaya de Vos în dialog cu Tatiana Niculescu – vineri, 26 februarie, ora 19.30
https://www.ziarulmetropolis.ro/kaya-de-vos-in-dialog-cu-tatiana-niculescu-vineri-26-februarie-ora-19-30/

Vineri, 26 februarie, ora 19.30, cu prilejul apariţiei cărţii Iubire, semne şi minuni.10 povestiri şi a reeditării volumului Jurnalul unei iubiri imposibile, semnate de Kaya de Vos vă invităm să vizionaţi dialogul dintre autoare şi scriitoarea Tatiana Niculescu.

Un articol de Petre Ivan|26 februarie 2021

Iubire, semne și minuni.10 povestiri Cele zece povestiri ale acestei cărți se situează la granița imperceptibilă dintre viață și moarte, vis și realitate, amintire și vedenie. Personajele lor trăiesc prietenia, iubirea, suferința bolii, a despărțirii sau a doliului cu o tulburătoare acceptare însoțită de premoniții și de mesaje criptice. Iubiri, semne și minuni dintr-un nevăzut magic rup vălul realității pătrunzând pe neașteptate în miezul vieții. Mișcându-se cu grație în spațiu – București, Oradea, Stockholm, New York, Barcelona – și în timp – din anii ’50 până în zilele noastre – Kaya de Vos construiește lumi după lumi în căutarea unui spațiu armonios și ocrotitor al fericirii la care visează, împreună cu ea, orice cititor.

Jurnalul unei iubiri imposibile: O studentă se îndrăgostește de un bărbat fără trecut, misterios și fascinant, apărut de niciunde în viața ei; o tânără de o frumusețe neobișnuită dispare fără veste după o noapte de dragoste, lăsând în urmă întrebări fără răspuns; o femeie la vârsta maturității își urmează soțul în spațiul straniu al unei alte dimensiuni — trei povești de dragoste, trei destine pendulând între real și fantastic și un oraș care le împletește surprinzător: Florența. În acest loc al tuturor promisiunilor, iluziilor și speranțelor, viața se scurge în ritmul inimii, vegheată de bătrânul Ponte Vecchio, martorul mut al atâtor istorii emoționante. O carte frumoasă ca o pictură florentină despre puterea iubirii de a spulbera tabuuri și prejudecăți, de a arunca în aer barierele spațiului și timpului și de a așterne punți între lumile văzute și cele nevăzute.

Evenimentul va fi difuzat pe pagina de noastră de Facebook – Humanitas Fiction – și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube. Înregistrările audio vor fi ulterior disponibile pe #HumanitasSoundcloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud.

Kaya de Vos predă arhitectura la o universitate din Europa. A publicat până acum câteva cărți, a semnat povestiri și eseuri în mai multe antologii tematice, precum și o serie de texte de specialitate. Are un birou de arhitectură unde proiectează dacă are comenzi și dacă ceea ce i se cere i se pare provocator. Scrisul poveștilor este un cadou pe care și-l face din când în când sieși, pentru că astfel își poate lăsa imaginația să se desfășoare în voie, fără cenzura bugetelor imposibile, fără presiunea termenelor inacceptabile, fără hărțuiala beneficiarilor cu exigențe greșit înțelese. Iar dacă ceea ce scrie poate să bucure, dacă nu câteva sute, măcar câteva zeci de oameni, se declară extrem de mulțumită.

Tatiana Niculescu este scriitoarea care a introdus în literatura română contemporană genul biografiei. A publicat la Editura Humanitas: „Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu“ (bestseller Humanitas, 2020); „Regele și Duduia. Carol II și „Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee“ (bestseller Humanitas, 2019); „Ei mă consideră făcător de minuni. Viaţa lui Arsenie Boca“ (Humanitas, 2018); „Mistica rugăciunii și a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu “(bestseller Humanitas, 2017); „Mihai I, ultimul rege al românilor“ (Humanitas, 2016, 2020); „Regina Maria. Ultima dorinţă“ (Humanitas, 2015, 2016, 2018, 2020). A debutat în literatură cu romanul „Spovedanie la Tanacu“ (Humanitas, 2006), urmat de „Nopţile Patriarhului“, „Povestea domniţei Marina și a basarabeanului necunoscut“, „Tăierea fecioarelor“. Este coorodonatoarea volumelor colective „Iubirea din oglindă. Despre sex și identitate“ (Humanitas, 2017) și „Cartea întâmplărilor. Mistere, ciudăţenii, uimiri“ (Humanitas, 2019) și a îngrijit volumul „Maria, regina României, Gânduri pentru vremuri grele“ (Humanitas, 2020).

19
/07
/14

Oare ce-ar face Hitler dacă s-ar trezi, viu și nevătămat, în Berlinul anului 2011? Poate că ar deveni... vedetă de televiziune. Acest scenariu este imaginat de Timur Vermes, în romanul „Ia uite cine s-a întors”.

18
/07
/14

Miercuri, 23 iulie, de la ora 19.00, editura Humanitas vă aşteaptă la Librăria sa din Cişmigiu alături de Sandra Ecobescu, Alexandra Rusu, Andreea Răsuceanu şi Radu Paraschivescu pentru a afla povestea vieţii lui Constance, soţia celebrului scriitor englez Oscar Wilde.

17
/07
/14

Luni, 21 iulie, ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu, va avea loc lansarea cărţii Marea cea Mare. O istorie umană a Mediteranei, un impresionant volum, reunind acribia academică şi savoarea poveştilor cu corsari, pelerini, comercianţi sau comandanţi de flote, scris de unul dintre specialiştii în istoria Mediteranei, David Abulafia, profesor la Universitea Cambridge.

10
/07
/14

Carlo M. Cipolla, mort în anul 2000, la 78 de ani, a sintetizat în “Legile fundamentale ale imbecilității umane” (Editura Humanitas, 2014) cea mai gravă dintre problemele cu care omenirea se confruntă în prezent.

09
/07
/14

Joi, 10 iulie, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti Verona (Str. Arthur-Verona nr. 13-15, Bucureşti) va avea loc lansarea volumelor Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese de Angelo Mitchievici şi Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată de Ioan Stanomir, apărute recent la Editura Cartea Românească.

30
/06
/14

Unul dintre cei mai importanți prozatori români contemporani a împlinit 60 de ani. Fost tipograf, salahor, boxeur, ziarist şi, cel mai adesea, liber profesionist, Radu Aldulescu a debutat în 1993 cu romanul “Sonata pentru acordeon”, pentru care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor.

24
/06
/14

Un alt laureat al Premiului Nobel pentru Literatură a intrat în portofoliul Polirom. Este vorba despre Kenzaburō Ōe (n. 1935), unul dintre marii prozatori japonezi ai secolului XX, din opera căruia Editura Polirom a publicat romanele Stîrpiţi răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii şi 17.

21
/06
/14

Scriitoarea, jurnalista şi profesoara Ana Maria Sireteanu, director al postului Radio România Cultural în perioada 1996 - 2002, a murit vineri, la vârsta de 69 de ani, după o lungă şi grea suferinţă.

13
/06
/14

Volumul ,,Născut în URSS” de Vasile Ernu, apărut la Editura Polirom în patru ediţii de succes – în 2006, ediţia a II-a, cu CD, în 2007, ediţia III-a în 2010 şi ediţia a IV-a în 2013 –, a fost publicat de curînd în Polonia, la editura Claroscuro, în traducerea de Radosław Biniarz, cu titlul ,,Urodzony w ZSRR”.

11
/06
/14

"Broaşte", un nou roman tradus în limba română al laureatului premiului Nobel pentru Literatura în 2012, scriitorul chinez Mo Yan, recent apărut în colecţia "Raftul Denisei" a editurii Humanitas Fiction va fi prezentat publicului miercuri, 11 iunie, ora 19.00 in Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta nr.38).

10
/06
/14

Asociația Ortodoxă pentru o Lume Nouă și Librăria Cărturești (de la Muzeul Țăranului Român) vă invită la o conferință cu tema ECHILIBRU, suținută de criticul literar Dan C. Mihăilescu, pe 12 iunie, de la ora 19:00. Intrarea este liberă.

09
/06
/14

Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate - ARCEN organizează marţi, 10 iunie, de la ora 19.30, în faţa Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR), situat pe Bulevardul Dacia din Capitală, evenimentul "Recviem pentru Muzeu", în contextul în care existenţa instituţiei este pusă în pericol.