Kenzaburo Oe, Nobelul pentru Literatură 1994, la Polirom
https://www.ziarulmetropolis.ro/kenzaburo-oe-nobelul-pentru-literatura-1994-la-polirom/

Un alt laureat al Premiului Nobel pentru Literatură a intrat în portofoliul Polirom. Este vorba despre Kenzaburō Ōe (n. 1935), unul dintre marii prozatori japonezi ai secolului XX, din opera căruia Editura Polirom a publicat romanele Stîrpiţi răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii şi 17.

Un articol de Petre Ivan|24 iunie 2014

Romanul lui Kenzaburo Oe, Stîrpiţi răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom. Seria Esenţial”, şi în ediţie digitală.

Romanul povesteşte experienţa din timpul celui de-al Doilea Război Mondial a unui grup de băieţi orfani, evacuaţi din şcoala de corecţie şi rătăcind în căutarea unui adăpost. După trei săptămîni, ei reuşesc să ajungă într-un sat de munte şi sînt daţi în grija sătenilor, care-i tratează cu neîncredere şi-i păzesc cu arma în mînă. Lucrurile se agravează odată cu izbucnirea unei molime: locuitorii intră în panică şi părăsesc satul, izolîndu-l din exterior.

Rămaşi singuri, băieţii supravieţuiesc furînd din proviziile lăsate în urmă de ţărani şi organizîndu-se precum adulţii printre care au trăit. După întoarcerea localnicilor, viaţa li se complică însă, iar supravieţuirea nu li se mai pare uşoară, căci băieţii vor fi sechestraţi şi ameninţaţi cu moartea dacă nu păstrează secretul izolării lor.

„Romanul lui Ōe este mai întunecat, mai plastic, mai înverşunat decît Împăratul muştelor; furia atroce e transformată de scrii-torul japonez în artă literară, o

Kenzabura Oe

Kenzabura Oe

pledoarie pentru toleranţă mai impresionantă decît orice formă de vehemenţă.” (Kirkus Reviews)

„O alegorie a frumuseţii: simplă, elegantă, cutremurătoare.” (Chicago Tribune)

 „17”, inspirat de un caz real

Romanul 17, inspirat de cazul real al adolescentului Yamaguchi Otoya – care l-a asasinat pe liderul Partidului Socialist Japonez în 1960, apoi s-a sinucis, după trei săptămîni, în închisoare – , a fost publicat în colecţia de bestselleruri şi capodopere a editurii, „Top 10+”, şi în ediţie digitală, traducere din limba japoneză şi note de Roman Paşca.

 Protagonistul din 17, un adolescent timid care nu pare să aibă altă preocupare decît exerciţiul solitar al masturbării, se trezeşte prins într-un vîrtej de întîmplări care îl apropie de o grupare politică de extremă dreapta.

Aşa începe o călătorie iniţiatică de regăsire a identităţii – aceea de activist şi asasin. Autorul ne oferă o poveste alertăîn care se regăsesc mai multe mize importante şi relevante pentru societatea contemporană, precum legătura dintre pornirile sexuale şi politică, conflictul dintre eul privat şi cel public, violenţa sau extremismul.

Alte volume semnate de Kenzaburō Ōe: Prada (1957, distinsă cu Premiul Akutagawa), O experienţă personală (1964, distinsă cu Premiul Shinchosha),Strigătul înăbuşit (1967, distinsă cu Premiul Tanizaki), Potopul mă cuprinde (1973, recompensată cu Premiul Noma) şi Muşcat de hipopotam (1985, recompensată cu Premiul Yasunari Kawabata).

Foto cu Kenzaburo Oe, Stîrpiţi răul de la rădăcină, împuşcaţi copiii şi 17 – Polirom

22
/02
/19

Douăsprezece episoade din viața scriitorului Romain Gary, surprinse de François-Henri Désérable în romanul-tribut „Un anume domn Piekielny” (Editura Humanitas Fiction).

11
/02
/19

De peste zece ani, Fundația Calea Victoriei oferă publicului o selecție mereu interesantă de cursuri și ateliere în domeniul artelor și științelor umanise și organizează numeroase evenimente culturale. Echipa Fundației a început anul acesta cu două evenimente având în centru pasiunea pentru muzica clasică și talentul dirijoral, dar și de povestitor, al dirijorului Tiberiu Soare: un concert extraordinar și relansarea a două volume despre muzica clasică.

05
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT Tiparul apare în țara noastră la 1508 dar setea de cunoaștere, de informare a strămoșilor noștri este o realitate confirmată de existența numeroaselor copii ale unui manuscris răspândit în întreaga Europă, cu precădere în Bizanț, și anume ”Alexăndria”.

04
/02
/19

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate.

03
/02
/19

CĂRȚI DE NEOCOLIT. Între capodoperele literaturii române, "Țiganiada" lui Ion Budai Deleanu (1760-1820) ocupă un loc de excepție. Și explicația trebuie căutată nu numai în faptul că țiganii reprezintă o populație alogenă cu care conviețuim de peste 600 de ani, ci și pentru descrierea general umană pe care o conține.