Kevin Spacey, înlocuit (în post-producție) cu Christopher Plummer… ”All the Money in the World” va avea premiera în decembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/kevin-spacey-inlocuit-in-post-productie-cu-christopher-plummer-all-the-money-in-the-world-va-avea-premiera-in-decembrie/

Kevin Spacey va fi înlocuit de Christopher Plummer în drama ”All the Money in the World”. În ciuda schimbării de ultim minut, filmul regizat de Ridley Scott va avea premiera pe 22 decembrie.

Un articol de |9 noiembrie 2017

Decizia înlocuirii lui Kevin Spacey  a fost făcută de Ridley Scott şi producători de la Imperative Entertainment, cu sprijinul Sony Pictures.

“All the Money in the World” prezintă povestea răpirii, în anul 1973, a adolescentului John Paul Getty III. Spacey ar fi trebuit să îl interpreteze pe bunicul acestuia, miliardarul american din industria petrolieră Jean Paul Getty.

Din distribuţia filmului mai fac parte Charlie Plummer, Michelle Williams şi Mark Wahlberg.

Decizia vine la scurt timp după ce Sony Pictures a retras filmul din Festivalul de Film de la Los Angeles organizat de American Film Institute, în urma acuzaţiilor de hărţuire sexuală lansate la adresa actorului.

Potrivit Sony Pictures, în acest film mai sunt implicaţi alţi 800 de actori, scriitori şi membri ai echipei de producţie şi ar fi ”nedrept ca ei să fie pedepsiţi pentru greşelile unui singur actor care trebuia să apară într-un rol secundar”.

În prezent, echipa va trebui să filmeze din nou scenele în care apărea Kevin Spacey şi apoi să revină la post-producţie şi să le insereze în film. În plus, toate materialele de marketing în care apare Spacey vor fi anulate.

Spacey i-a cerut scuze luna trecută actorului Anthony Rapp, care l-a acuzat că a încercat să îl seducă în 1986, când el avea vârsta de 1 ani. Reprezentanţii lui Spacey au transmis ulterior că acesta vrea să urmeze un tratament.

Scotland Yard a început o investigaţie în legătură cu acuzaţiile de hărţuire sexuală aduse lui Kevin Spacey de un tânăr britanic aspirant la actorie, în urmă cu 10 ani.

Bărbatul, care nu a fost identificat, a declarat autorităţilor săptămâna aceasta că s-a apropiat de Spacey în 2008 cerându-i să-l ajute în carieră, potrivit cotidianului The Sun.

Actorul, dublu câştigător al premiului Oscar, l-a invitat pe tânăr, care avea 23 de ani pe atunci, în locuinţa sa din sudul Londrei. Spacey era atunci director la teatrul Old Vic, un post pe care l-a ocupat între 2004 şi 2015.

Reprezentanţii teatrului Old Vic din Londra, unde Kevin Spacey a lucrat timp de 11 ani, au transmis că au fost „consternaţi” de acuzaţii.

Foto: Kevin Spacey  si Christopher Plummer – facebook

 

25
/05
/22

La doar un an de la redeschiderea cinematografelor din țară (post pandemie), lanțul de cinematografe Cineplexx face anunțul primei investiții importante: First Class Cinema – serviciul premium de la Cineplexx Băneasa. Deschisă publicului cinefil din 25 mai, locația VIP reprezintă o reconfirmare a angajamentului pe care compania și l-a luat pentru dezvoltarea industriei naționale și menținerea experienței de cinema în topul preferințelor românilor.

15
/05
/22

TIFF propune la ediţia din acest an un Focus Polonia, care cuprinde o selecție a Festivalului Internațional de Film New Horizons din Wrocław, producții contemporane, filme cult  și o retrospectivă Krzysztof Kieślowski.

12
/05
/22

“Unde este Anne Frank?, în regia israelianului Ari Folman, este o modalitate inedită prin care publicul poate aprofunda istoria dincolo de manualele școlare sau cărțile de istorie, un promotor al memoriei și al cultivării valorilor democratice, un instrument al educației despre Holocaust, despre importanța combaterii discriminării, rasismului și a atitudinilor extremiste”, declară reprezentanții Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în Romania “Elie Wiesel”, în contextul lansării filmului în cinematografele din țară începnd cu 20 mai.

12
/05
/22

În paralel cu cea de-a 15-a ediție a festivalului One World Romania, în luna mai se vor desfășura mai multe evenimente KineDok, inclusiv în cadrul festivalului. Programul promovează filmul documentar în spații neconvenționale din șase țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, Georgia și România.