Kilipirim îşi aşteaptă cititorii cu reduceri în acest week-end
https://www.ziarulmetropolis.ro/kilipirim-isi-asteapta-cititorii-cu-reduceri-in-acest-week-end/

În week-end, în cadrul ediţiei din această toamnă a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii propun o serie de evenimente, organizate împreună cu agenţia Headsome Communication.

Un articol de Corina Vladov|2 noiembrie 2013

În week-end, în cadrul ediției din această toamnă a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii propun o serie de evenimente, organizate împreună cu agenția Headsome Communication.

Reunite tematic sub sloganul „NIȘTE OBICEIURI MAI VECHI. DIN CĂRȚI” – „întîmplări” care pornesc de la ideea OLDIES, BUT GOLDIES, dar ajung imediat la carte și la stimularea lecturii –, organizatorii Kilipirim vă propun două evenimente. Primul dintre ele, având ca temă „Less is more sau simplitatea eleganței adevărate!”, are loc sâmbătă, 2 noiembrie, ora 18.00. O întâlnire care încearcă să lămurească ce înseamnă, de fapt, să fii elegant, să ai bun-gust și rafinament și să arate cât de mult ne-am înstrăinat astăzi de asemenea principii „demodate”.

Invitați: Aurora Liiceanu, Antoaneta Taneva-Nandriș, Virginia Costeschi.

Cel de-al doilea eveniment urmează să aibă loc duminică, 3 noiembrie, ora 15.00: „Rețetele bunicii sau bucuria zilei de ieri” – în cadrul acestei întâlniri, organizatorii se adresează publicului larg, mai ales doamnelor care oscilează permanent între dorința de a se desfăta cu mâncăruri și dulciuri ca pe vremuri și obsesia trendy, de a mânca sănătos și puțin. Uităm, însă, că multe dintre rețetele bunicilor chiar sunt sănătoase atât datorită ingredientelor, cât și metodelor de preparare, dar mai ales ne ajută, pe noi, cei din „secolul vitezei”, să ne regăsim tradițiile familiei, a zonei din care provenim, să putem deveni creativi în trendurile culinare din ziua de azi.

Participă: Chef Doru Șerban, Dan-Silviu Boerescu.

Citiţi şi: Kilipirim, târgul care depăşeşte 10.000 de titluri, începe astăzi

Duminică, 3 noiembrie, între orele 11.00 și 13.00, va avea loc evenimentul „Pofta de lectură se transmite genetic”, organizat împreună cu Talcioc urban. Organizatorii şi-au propus să le povestească celor mici care au fost cărțile copilăriei lor, ca să știe ce-i așteaptă. Fără critici literari, fără actori care să facă din citit un spectacol, ci cald, normal. Fiecare părinte e invitat să scotocească prin bibliotecă, să recupereze de acolo cartea care i-a fost cea mai dragă în copilărie și să vină la Kilipirim şi să povestească despre ea.

Kilipirim

La KILIPIRIM, ediția 2013, va avea loc și o acțiune de donare de cărți.

„Donează un «kilipir», ca să bucuri un copil” – acesta este sloganul sub care Kilipirim încearcă să strângă cărți pentru copii, care vor fi redistribuite de POLICY CENTER FOR ROMA AND MINORITIES, o organizaţie non-guvernamentală, non-profit, de tip think-tank, înfiinţată în România în anul 2008, care acţionează în vederea soluţionării problemelor legate de incluziunea socială a romilor şi a celorlalte minorităţi etnice.

Dacă vreți să vă implicați, veniți la Galeria Dalles în perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, între orele 10.00 și 20.00, la ediția de anul acesta a târgului de carte Kilipirim, și donați una sau mai multe cărți la punctul de colectare din cadrul târgului.

La etajul Sălii Dalles, în cadrul Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare ‘A Noua Dimensiune’, vizitatorii vor putea achiziţiona cărţi şi produse ezoterice sau pot participa la programul permanent de conferinţe pe teme generale de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii.

Pentru mai multe informaţii accesaţi site-ul oficial Kilipirim sau pagina de Facebook

22
/12
/19

Dragostea este în fel și chip. Sentimentul suprem, care se colorează în infinite nuanțe, care înflăcărează imaginația creatorilor dintotdeauna, a dat naștere unora dintre cele mai reușite romane, care își păstrează peste ani puterea de seducție asupra cititorilor.

16
/12
/19

Miercuri, 18 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, va avea loc lansarea romanului „Doamna Pylinska și secretul lui Chopin” de Eric-Emmanuel Schmitt, bestseller Gaudeamus 2019, recent apărut în seria de autor dedicată scriitorului francez, la Humanitas Fiction, în traducerea lui Doru Mareș.

15
/12
/19

Cartea „Milioanele arlechinului”, traducere din limba cehă și note de Sorin Paliga, a fost publicată la Editura Art în anul 2019.

14
/12
/19

Editura Humanitas vă învită luni, 16 decembrie, la ora 19.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea romanul „Deborah” de Cătălin Mihuleac, volum publicat în colecția „821.135.1 – Scriitori români contemporani”, coordonată de Andreea Răsuceanu.

05
/12
/19

Editura Corint vă invită la un eveniment cu totul special, dedicat pasionaților de istorie, dar și celor pentru care Regele Mihai I ocupă un loc aparte în inimă și bibliotecă. Joi, 5 decembrie, ora 18:00, la Exotique (Splaiul Unirii, nr. 96, București), are loc relansarea volumului „Ultimele convorbiri cu Regele Mihai I“ de Bogdan Șerban-Iancu.

04
/12
/19

Editura Humanitas Fiction vă invită joi, 5 decembrie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) la o întâlnire cu Eshkol Nevo, liderul noii generații de scriitori israelieni, prilejuită de lansarea romanului „Simetria dorințelor“, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea excelentă a Ioanei Petridean. Vor participa, alături de autor, jurnaliștii Cătălin Striblea și Marius Constantinescu. Întâlnirea va fi moderată de Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction. Seara se va încheia cu o sesiune de autografe.

03
/12
/19

Librăria Humanitas de la Cișmigiu vă invită miercuri, 4 decembrie, ora 19.00, la lansarea volumului bilingv Opere scelte / Opere alese de Ugo Foscolo, apărut recent la Editura Humanitas, în colecția „Biblioteca Italiană“, în traducerea Smarandei Bratu Elian şi a lui Cornel Mihai Ionescu, cu o prefaţă de Giulio Ferroni.

29
/11
/19

La 8 ani după primul volum, Bucătăria Hoinară se întoarce într-un nou album de fotografie savuros, purtând semnătura lui Răzvan Voiculescu. Evenimentul de lansare va avea loc luni, 2 decembrie, de la ora 19:00, la JW Marriott București, în sala Grand Ballroom.