Kilipirim, târgul care depăşeşte 10.000 de titluri, începe astăzi
https://www.ziarulmetropolis.ro/kilipirim-targul-care-depaseste-10-000-de-titluri-incepe-astazi/

Peste 10.000 de tiluri îi aşteaptă pe iubitorii de carte la cea de a XV-a ediţie a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount.

Un articol de Andrada Văsii|29 octombrie 2013

Peste 10.000 de titluri îi așteaptă pe iubitorii de carte la cea de a XV-a ediție a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount.

Volume pentru copii și tineret, dar și pentru cititorii experimentați, deopotrivă beletristică, nonficțiune și albume de artă, muzică, albume de benzi desenate – acestea sunt produsele care compun oferta expozanților, pe parcursul celor 5 zile de târg (30 octombrie – 3 noiembrie, zilnic între orele 10.00 și 20.00), la Galeria Dalles.

Editura Humanitas vine la Kilipirim cu peste 650 de titluri și cărți la prețuri „rotunde”, de 5, 10 și 15 lei.

O ofertă asemănătoare în ceea ce privește numărul de titluri au și cei de la Polirom, cele mai multe dintre volume având un discount de 30%. Oferta Polirom și Cartea Românească e completată de o serie de titluri la prețul special de 9,99 lei, precum și de 30 de titluri din literatura română și universală, la doar 15 lei.

700 de titluri îi așteaptă pe iubitorii de carte și la standul Editurii Litera. Reducerile merg de la 20 până la 70%, la care se adaugă numeroase titluri la prețul special de 4,9 lei. „Suntem prezenți cu toate colecțiile Litera – IQ230, Premium, Thriller, Bestseller, Disney, Marvel, National Geographic, Disney English, precum și seriile – Crossfire (Atracția, Revelația, Împlinirea), Iphoneography, Mic dejun cu Socrate, Monștri.

Cele mai malefice personalități din istorie, seria Disney AudioBook (Jake și pirații din Țara de nicăieri, Bambi, Avioane, Cenușăreasa, etc) își dau întâlnire cu cititorii la Kilipirim”, ne-au declarat reprezentanții editurii.

Citiți și: Kilipirim aduce cartea cu discount la Bucureşti

La standul editurii Curtea Veche cititorii vor avea de ales dintr-o selecție de 500 de titluri, cu reduceri care urcă până la 75%. Titlurile aparțin unor domenii variate, de la bestselleruri din zona nonficţiunii şi dezvoltării personale (colecţii precum Cărţi-Cheie, Biblioterapia, Sănătatea, Familia la Curtea Veche), până la cele mai interesante titluri de ficţiune pentru adulţi (Byblos) şi copii (colecţia „Cărţile Copilăriei”). Titlurile din colecţia Byblos vor avea o reducere de până la 50%.

Editura Orizonturi vine în întâmpinarea cititorilor care vor veni la Kilipirim 2013 cu 100 de titluri din domenii diferite (cultură generală, biografii celebre, beletristică, colecţia practică), toate cu reduceri care ajung până la 60%.

Regal de edituri cu reduceri mari, la Kilipirim

La Kilipirim, Grupul editorial ALL va fi prezent cu tot portofoliul de titluri, de la colectiile de literatură română și universală, până la cartea academică și practică, volume pentru copii și adolescenți, romane istorice. Toate, cu reduceri de până la 70%: „Ne bucurăm de fiecare dată să constatăm că, pentru iubitorii de carte din București, întâlnirea cu Kilipirim a devenit deja tradiție. Îi aşteptăm cu drag pe cititori la ediția din această toamnă si, așa cum i-am obișnuit, le oferim cele mai noi apariții editoriale la prețuri cu reduceri consistente”, ne-au declarat reprezentanții editurii.

La standul Editurii Trei, reducerile de la Kilipirim vor varia între 30% și 50%. Dintre cele 350 de titluri prezente la stand, echipa editurii ne recomandă volume precum: „Vinovatul” de Lisa Ballantyne, „Codul blestemat” de Adam Blake, „Adolescenții și sexul” de Dr. John Coleman, „Ce tip de carieră ți se potrivește” de Dr. Donna Dunning sau „Motivaţie şi afaceri” de Abraham H. Maslow.

Editura Herald a pregătit peste 200 de titluri speciale: apariții editoriale noi, dar și cărți esențiale ale umanității. Anul acesta, reducerile Editurii Herald pornesc de 35 și ajung până la 65 %. Pe lista recomandărilor înscriindu-se cărți precum „Filosofia științei” de Peter Godfrey-Smith, titlu care va avea un preț foarte accesibil la Kilipirim 2013.

Cărţi cu reduceri de până la 75%  și la standul Editurii Univers din cadrul Kilipirim, alături de pachete promoţionale cuprinzând titluri de Boris Vian, Javier Marias, Cees Nooteboom, Claudia Pineiro, Andre Baillon, Jorge Amado sau Jostein Gaarder. Oferta Editurii Univers include 109 titluri, printre care se află atât volume de ficţiune, cât şi studii şi enciclopedii din colecţia Decouvertes.

Kilipirim

Afişul târgului de carte Kilipirim

200 de titluri, cu reduceri de 30% îi așteaptă pe cititori și la standul Editurii Prut, cu o ofertă bogată de carte pentru copiii de toate vârstele şi pentru părinţi: de la carte educativă, poveşti şi carte-jucărie la capodopere ale literaturii române şi universale, atlase tematice şi enciclopedii.

Cărțile pentru copii sunt bine reprezentate la Kilipirim, în special de ofertele editurilor Aramis și Girasol.

La standul Editurii Aramis, cititorii vor avea de ales dintr-o selecție de peste 150 de titluri, care se vând la Galeria Dalles cu reduceri între 25% și 75%, oferta fiind completată de o serie de volume la prețuri de „kilipir”: între 1 și 3 lei.

Tot aproximativ 150 de titluri aduc și cei de la Girasol, cu reduceri „obișnuite”, care variază de la 10% la 50%, dar și solduri, unde discounturile ajung și la 90%. „La Kilipirim, vom avea cele mai mari reduceri de anul acesta”, au declarat reprezentanții editurii.

Echipa ComicShop.ro va aduce la Kilipirim 2013 peste 60 de titluri, cu o reducere de 30%. „Din ofertă, recomandăm în special seriile de reviste ce cuprind o întreagă poveste, grupate în combo pack-uri: Age of Ultron, Batman Eye of the Beholder, Batman R.I.P. The missing chapter și Superman: Last stand on New Krypton, precum și colectii tip Trade Paperback din seria Batman si Superman, si Hard Cover – Star Wars”, au declarat reprezentanții echipei ComicShop.ro.

La rândul ei, muzica figurează în oferta Kilipirim 2013, prin intermediul nicherecords.ro, care vor veni la Sala Dalles cu o ofertă de peste 1.000 de titluri, pe CD, DVD, BLURAY, Vinyl, practicând reduceri de 50% la produsele mai vechi și până la  15% la produsele din categoria New Age.

„Vom veni cu foarte multe apariții discografice recente care nu beneficiază de reduceri în afara târgului și cu multe titluri pentru care avem exclusivitate. Cumpărați muzică pe suport original! Susțineți artiștii!” este mesajul echipei nicherecords.ro.

Info:

La etajul Sălii Dalles, în cadrul Festivalului de Spiritualitate şi Terapii Complementare ‘A Noua Dimensiune’, vizitatorii vor putea achiziţiona cărti şi produse ezoterice  sau pot participa la programul permanent de conferinţe pe teme generale de dezvoltare personală sau tehnici de îmbunătăţire a calităţii vieţii.

Foto credit: Bookfest, Kilipirim 

21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.

06
/01
/15

Există literatură care nu se cuvine povestită folosind convenționalul propozițiilor și frazelor. Există literatură pentru care cuvintele – cuvintele simple, unul lângă altul până la sfârșit – sunt îndeajuns. ”Crăiasa Zăpezii” (Polirom, 2014) de Michael Cunningham din înaltul acestei literaturi coboară.