“Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj al lui Florin Piersic Jr, la Festivalul de la Varşovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/killing-time-cel-de-al-treilea-lungmetraj-al-lui-florin-piersic-jr-la-festivalul-de-la-varsovia/

“Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia “Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie “extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, “Killing Time” […]

Un articol de |25 septembrie 2012

“Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia “Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie.

O comedie “extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, “Killing Time” a fost prezentat în avanpremieră în cadrul Zilelor Filmului Românesc – TIFF 2012 şi este considerat de selecţionerii festivalului de la Varşovia drept “un omagiu adus lui Quentin Tarantino”.

Pelicula va fi lansată în cinematografele din România în februarie 2013.

“«Killing Time» pleacă de la un clişeu simplu, de la o situaţie deja folosită într-o mie de alte filme. Tocmai de-asta, în primele secvenţe, nici măcar nu evită parodierea unor filme-cult ale genului noir. Dar filmul vrea, de fapt, să ajungă într-o zonă mai puţin explorată, spunând într-un alt fel o poveste despre viaţă şi moarte”, spune regizorul Florin Piersic Jr.

Alături de Florin Piersic Jr., din distribuţie mai fac parte Cristian Ioan Gutău, Daniel Popa, Olimpia Melinte şi Florin Zamfirescu.

“Killing Time” este o producţie independentă, realizată în parteneriat de Andrei Creţulescu (Kinosseur Productions) şi Dan Burlac (Elefant Film), cu sprijinul Zenith Media şi cu participarea HBO România. Post-producţia video a fost realizată la Digital Cube, iar sunetul a fost mixat la Chainsaw Europe.

În vârstă de 43 de ani, Florin Piersic Jr. este cunoscut atât ca actor de teatru şi film, cât şi ca regizor. Este absolvent al Academiei de Teatru şi Film, secţia actorie, promoţia 1991. În 2004, el a înfiinţat casa de producţie Artificial Horizon. Este scenarist, regizor şi producător pentru filme de scurtmetraj (“Advertising” – premiul special al juriului la Festivalul Alternative, Târgu Mureş, 2004), precum şi lungmetraje (“Fix Alert” – premiul special al juriului la B-Est Film Festival, Bucureşti, 2005; premiu pentru debut la gala UCIN, 2006; “Eminescu vs Eminem”).

El a jucat în filme precum “Călătoria lui Gruber” (regia Radu Gabrea), “Contratimp 2” (regia Jesús del Cerro), “Bibliothèque Pascal” (regia Hajdú Szabolcs) şi “Youth Without Youth/ Tinereţe fără tinereţe” (regia Francis Ford Coppola).

Festivalul de Film de la Varşovia, unul dintre cele 14 festivaluri internaţionale competitive acreditate de FIAPF (Fédération Internationale des Associations de Producteurs de Films), a ajuns anul acesta la cea de-a 28-a ediţie.

Competiţia “Free Spirit” salută filmele “independente, inovatoare şi rebele din întreaga lume”. “Killing Time” va concura pentru premiul secţiunii alături de filme precum “Not in Tel Aviv” (Premiul Special al Juriului – Locarno 2012), “Trash Dance” (Premiul Special al Juriului – SXSW 2012) sau “Le grand soir” al iconoclaştilor Benoit Delepine şi Gustave Kervern (Premiul Special al Juriului “Un certain regard” – Cannes 2012).

Sursa: Mediafax

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

18
/05
/21

După mai mult de un an de introspecție și de distanțare socială, timpul petrecut cu noi, în spațiile care au devenit din confortabile limitative, a căpătat complet alte semnificații. Momentele dragi din trecut le-am păstrat departe de estompare iar perioadele de solitudine impusă a făcut zilele, săptămânile și lunile să se comprime. Nu știm când și cum au trecut ultimele 15 luni așa că amintirile ne sunt mai apropiate ca niciodată.

18
/05
/21

Teatrul independent Apollo111 lansează campania de donații „Independent de viitor”. După un an în care spațiile culturale pentru arte performative au fost mai mult închise din cauza pandemiei COVID-19, și fără un sprijin real venit din partea autorităților pentru sectorul cultural independent, Apollo111 face un apel la spectatori: pentru a reporni motoarele teatrului, aceștia pot dona 2 euro prin SMS la 8846, își pot redirecționa 3,5% din impozitul pe venit pentru cauză sau pot face donații direct.

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.

17
/05
/21

Așteptarea ia sfârșit! Filmele revin pe marile ecrane de la Cineplexx începând de vineri, 28 mai, în toate cele cinci cinematografe: Băneasa, Titan, Satu-Mare, Sibiu și Târgu-Mureș. Locațiile vor fi pregătite să găzduiască din nou spectatorii și fascinantul univers cinematografic, cu cele mai avansate tehnologii de imagine și sunet.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?

17
/05
/21

Jaemin Han a câștigat marele premiu al secțiunii de violoncel la Concursul Internațional George Enescu, după o finală în care a interpretat Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Shostakovich, sâmbătă, 15 mai, la Ateneul Român. Pe locul al doilea s-a situat Sebastian Fritsch din Germania, iar locul al treilea i-a revenit lui Ștefan Cazacu din România.