„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj al lui Florin Piersic Jr, la Festivalul de la Varşovia
https://www.ziarulmetropolis.ro/killing-time-cel-de-al-treilea-lungmetraj-al-lui-florin-piersic-jr-la-festivalul-de-la-varsovia/

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie. O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” […]

Un articol de |25 septembrie 2012

„Killing Time”, cel de-al treilea lungmetraj scris şi regizat de Florin Piersic Jr., a fost selecţionat în competiţia „Free Spirit” a Festivalului de Film de la Varşovia, care se va desfăşura în perioada12-21 octombrie.

O comedie „extrem de neagră” despre doi asasini plătiţi, cu viziuni teribil de diferite asupra vieţii şi a morţii, „Killing Time” a fost prezentat în avanpremieră în cadrul Zilelor Filmului Românesc – TIFF 2012 şi este considerat de selecţionerii festivalului de la Varşovia drept „un omagiu adus lui Quentin Tarantino”.

Pelicula va fi lansată în cinematografele din România în februarie 2013.

„«Killing Time» pleacă de la un clişeu simplu, de la o situaţie deja folosită într-o mie de alte filme. Tocmai de-asta, în primele secvenţe, nici măcar nu evită parodierea unor filme-cult ale genului noir. Dar filmul vrea, de fapt, să ajungă într-o zonă mai puţin explorată, spunând într-un alt fel o poveste despre viaţă şi moarte”, spune regizorul Florin Piersic Jr.

Alături de Florin Piersic Jr., din distribuţie mai fac parte Cristian Ioan Gutău, Daniel Popa, Olimpia Melinte şi Florin Zamfirescu.

„Killing Time” este o producţie independentă, realizată în parteneriat de Andrei Creţulescu (Kinosseur Productions) şi Dan Burlac (Elefant Film), cu sprijinul Zenith Media şi cu participarea HBO România. Post-producţia video a fost realizată la Digital Cube, iar sunetul a fost mixat la Chainsaw Europe.

În vârstă de 43 de ani, Florin Piersic Jr. este cunoscut atât ca actor de teatru şi film, cât şi ca regizor. Este absolvent al Academiei de Teatru şi Film, secţia actorie, promoţia 1991. În 2004, el a înfiinţat casa de producţie Artificial Horizon. Este scenarist, regizor şi producător pentru filme de scurtmetraj („Advertising” – premiul special al juriului la Festivalul Alternative, Târgu Mureş, 2004), precum şi lungmetraje („Fix Alert” – premiul special al juriului la B-Est Film Festival, Bucureşti, 2005; premiu pentru debut la gala UCIN, 2006; „Eminescu vs Eminem”).

El a jucat în filme precum „Călătoria lui Gruber” (regia Radu Gabrea), „Contratimp 2” (regia Jesús del Cerro), „Bibliothèque Pascal” (regia Hajdú Szabolcs) şi „Youth Without Youth/ Tinereţe fără tinereţe” (regia Francis Ford Coppola).

Festivalul de Film de la Varşovia, unul dintre cele 14 festivaluri internaţionale competitive acreditate de FIAPF (Fédération Internationale des Associations de Producteurs de Films), a ajuns anul acesta la cea de-a 28-a ediţie.

Competiţia „Free Spirit” salută filmele „independente, inovatoare şi rebele din întreaga lume”. „Killing Time” va concura pentru premiul secţiunii alături de filme precum „Not in Tel Aviv” (Premiul Special al Juriului – Locarno 2012), „Trash Dance” (Premiul Special al Juriului – SXSW 2012) sau „Le grand soir” al iconoclaştilor Benoit Delepine şi Gustave Kervern (Premiul Special al Juriului „Un certain regard” – Cannes 2012).

Sursa: Mediafax

21
/07
/14

GOOGLE îl sărbătoreşte, astăzi, pe Vasile Alecsandri printr-un logo special, care marchează împlinirea a 193 de ani de la naşterea acestei personalităţi a culturii române.

20
/07
/14

Lungmetrajul "Hercules", regizat de Brett Ratner şi care îi are în distribuţie pe actorii Dwayne Johnson, John Hurt şi Ian McShane, va avea premiera în cinematografele din România pe 25 iulie, informează distribuitorul, Forum Film România.

19
/07
/14

Oare ce-ar face Hitler dacă s-ar trezi, viu și nevătămat, în Berlinul anului 2011? Poate că ar deveni... vedetă de televiziune. Acest scenariu este imaginat de Timur Vermes, în romanul „Ia uite cine s-a întors”.

18
/07
/14

Miercuri, 23 iulie, de la ora 19.00, editura Humanitas vă aşteaptă la Librăria sa din Cişmigiu alături de Sandra Ecobescu, Alexandra Rusu, Andreea Răsuceanu şi Radu Paraschivescu pentru a afla povestea vieţii lui Constance, soţia celebrului scriitor englez Oscar Wilde.

17
/07
/14

Am fost la avanpremiera spectacolului „Viză de clown”, la Odeon, montat dintr-un text de un umor brutal, semnat de Saviana Stănescu. Saviana Stănescu a plecat și ea la New York, New York, să-și întâlnească destinul.

17
/07
/14

Cineastul Ron Howard a anunţat că va produce şi va regiza un lungmetraj documentar despre trupa The Beatles, care se va concentra pe perioada cuprinsă între anii 1960 şi 1966 din cariera grupului britanic.