„King Arthur: Legenda Sabiei” a intrat în cinematografe
https://www.ziarulmetropolis.ro/king-arthur-legenda-sabiei-a-intrat-in-cinematografe/

Aclamatul realizator Guy Ritchie îşi imprimă stilul dinamic noului film de aventură şi acţiune „King Arthur: Legenda Sabiei”, care vine în întâmpinarea fanilor din România de vineri, 12 mai, când  va putea fi vizionat în avanpremieră pe durata întregului weekend, pe marile ecrane din toată ţara.

Un articol de Liliana Matei|13 mai 2017

Avându-l pe Charlie Hunnam în rolul principal, pelicula reprezintă o abordare iconoclastă a clasicului mit al lui Excalibur, urmărind traseul lui Arthur de pe străzile din Londinium și până la tron.

Când tatăl copilașului Arthur este ucis, unchiul său – Vortigern (Jude Law) – preia conducerea regatului. Rămas fără dreptul din naștere la tron și fără să știe cine este cu adevărat, Arthur este nevoit să răzbată prin viață de unul singur, pe aleile întunecate ale orașului. Dar în momentul în care reușește să scoată sabia din piatră, viața sa se schimbă radical, el fiind forțat să-și recunoască adevărata obârșie.

Pe lângă Hunnam (serialul FX „Sons of Anarchy”) și Law, nominalizat la premiile Oscar („Cold Mountain”, „Talentatul domn Ripley”), din distribuție mai fac parte și Astrid Bergès-Frisbey („Pirații din Caraibe: Pe ape și mai tulburi”), Djimon Hounsou, nominalizat la premiile Oscar („Diamantul sângeriu”, „In America”), Aiden Gillen (serialul HBO „Urzeala tronurilor”) și Eric Bana („Star Trek”).

Guy Ritchie („Agentul de la U.N.C.L.E.”, filmele „Sherlock Holmes”) a regizat filmul după un scenariu scris de Joby Harold, Guy Ritchie și Lionel Wigram,  pe baza unei povești de David Dobkin și Joby Harold. Pelicula este produsă de Akiva Goldsman, laureat al premiilor Oscar („O minte sclipitoare”), Joby Harold, Tory Tunnell, Steve Clark-Hall, Guy Ritchie și Lionel Wigram. David Dobkin și Bruce Berman sunt producătorii executivi.

Din echipa creativă condusă de Ritchie fac parte directorul de imagine John Mathieson, nominalizat de două ori la premiile Oscar („Gladiatorul”, „Fantoma de la Operă”), scenografa Gemma Jackson, nominalizată la premiile Oscar („În căutarea Tărâmului de Nicăieri”), editorul de imagine James Herbert, designerul de costume Annie Symons și supervizorul efectelor vizuale Nick Davis, nominalizat la premiile Oscar („Cavalerul negru”). Muzica a fost compusă de Daniel Pemberton.

18
/10
/22

49 de proiecții de film, 3 piese de teatru, 3 dezbateri și un total de peste 2.600 de spectatori, dintre care 18% copii. Acesta este bilanțul primei luni de funcționare constantă la Cinema Victoria Timișoara, primul dintre cinematografele tradiționale ale orașului care s-a redeschis după o renovare completă.

10
/10
/22

CRONICĂ DE FILM Cum poate un film ca „Athena” (de Romain Gavras), îndoielnic atât din punct de vedere etic, cât şi estetic, să fie inclus în competiţia unui festival precum cel de la Veneţia?

09
/10
/22

La ediția a X-a a festivalului internațional de film fantastic Dracula vor avea loc o serie de evenimente speciale, menite să celebreze ediția aniversară a festivalului de la Brașov. Oaspeți de seamă din Spania, Italia, Finlanda și România vor întâlni publicul iubitor de fantasy & horror, într-o serie de evenimente speciale care se vor desfășura pe parcursul celor 5 zile de festival.

04
/10
/22

Clasicul film "Manasse" (1925), de Jean Mihail, poate fi redescoperit acum în versiune restaurată 4k, ceea ce înseamnă că imaginea are un aspect cât mai apropiat de cel al peliculei originale. Filmul poate fi văzut la Cinemateca Eforie.