KINOdiseea – 10.000 de rezervări la filme
https://www.ziarulmetropolis.ro/kinodiseea-10-000-de-rezervari/

10.000 de persoane şi-au rezervat locul la cinema la KINOdiseea, număr record pentru un festival de film din Bucureşti!

Un articol de Andrada Văsii|15 noiembrie 2013

10.000 de persoane şi-au rezervat locul la cinema la KINOdiseea, număr record pentru un festival de film din Bucureşti! Pe lângă Cinema Studio și Cinema Eforie, vor mai avea loc proiecții de film la Cinema PRO.

Datorită interesului puternic, KINOdiseea se extinde cu două zile, desfășurându-se în București în perioada 15-22 noiembrie. Metropolis Film împreună cu Primăria Sectorului 3 vor organiza proiecțiile KINOdiseea din cadrul Cinema PRO.

De azi, copiii sunt așteptați cu cele mai bune filme și ateliere la Cinema PRO, Cinema Studio, Cinema Eforie și Cărturești Verona. KINOdiseea, primul festival de film pentru copii din România după 1989, aduce zece noi producții internaționale, laureate la importante festivaluri de gen precum Toronto și Berlin și șase filme ale copilăriei.

Peliculele sunt subtitrate sau dublate in limba română și se adresează atât copiilor între 6 și 14 ani, cadrelor didactice, părinților și bunicilor, cât și iubitorilor de film în general. Proiecțiile pentru familii au loc la ora 19.00, iar elevii însoțiți de cadre didactice sunt asteptați la ora 10.00 și la ora 12.00. Gala de Deschidere va avea loc vineri și are ca invitat special criticul de film Irina Margareta Nistor.

17 ateliere la KINOdiseea

KINOdiseea este al copiilor, ei vizionează filme, dezbat și decid ce le place. Nouă filme frumoase și educative intră în concurs anul acesta, competiția fiind prezidată de un juriu de copii care s-au evidențiat în domeniul artelor.

Citiţi şi: KINOdiseea – Victor Rebengiuc vorbeşte despre primul său rol şi despre emoţii

Vor delibera Ariadna Titieni, cunoscută pentru rolul din filmul Domestic (regia Adrian Sitaru), Petru Mateescu, micuțul avid de cunoaștere care dedică istoriei blogul personal, Ioana Sandu, copil protagonist în filmul Domnișoara Christina (regia Alex Maftei), Radu Cristian Zarcu, chitaristul formației Rock Incorporation, care a cântat în numeroase concerte în București și în țară și Maria Negoescu. pasionată de filme, un posibil viitor critic de film.

Pe lângă proiecții, KINOdiseea organizează șaptesprezece ateliere : actorie, efecte speciale, montaj, costume, reciclare creativă, improvizație și multe altele.

KINOdiseea

Afișul Festivalului KINOdiseea

Jor Van Kline, coordonatorul atelierului de efecte speciale, vorbește despre KINOdiseea: „Cred cu tărie că acest festival are o influență pozitivă, este o modalitate de comunicare inter-culturală extraordinară și aduce beneficii tuturor celor care merg la filme și la ateliere.“

Citiţi şi: KINOdiseea – Victor Rebengiuc vorbeşte despre primul său rol şi despre emoţii

Van Kline vine pentru a doua oară la KINOdiseea, iar anul acesta pregătește demonstrații interactive ale metodelor prin care a realizat efecte speciale pentru filme precum Star Wars și Star Trek. „Sunt bucuros că domnul Daniel Mitulescu, Directorul Festivalului, m-a invitat din nou la KINOdiseea pentru a le arăta celor mici un pic din magia realizării filmelor“, a adăugat cineastul cu peste 40 de ani de carieră, care a colaborat cu zeci de actori renumiți și cu studiouri de film precum Disney, Warner Bros și Universal.

Ca în fiecare an, celor mici li se pregătește un Bal Mascat. Copiii sunt așteptați la Clubul Țăranului Român, sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 12.00, pentru ateliere de teatru Mini Art Show susținute de Ioana Ginghină și dans pe ritmurile trupelor de copii Tigru de Foc și Rock Incorporation.

Foto credit: KINOdiseea

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.

09
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Cineastul suedez Ruben Östlund a râs dintotdeauna de ridicolul şi prostia oamenilor, pornind de la compatrioţii săi şi mai ales de la cei din clasele de sus. În “Triangle of Sadness” (2022), filmul care i-a adus în acest an un al doilea Palme d`Or la Cannes, satira e împinsă la extrem.