KINOdiseea a avut 12.000 de spectatori
https://www.ziarulmetropolis.ro/kinodiseea-a-avut-12-000-de-spectatori/

12.000 de persoane au intrat în lumea de basm a filmului la KINOdiseea în perioada 15-22 noiembrie în Bucureşti.

Un articol de Andrada Văsii|25 noiembrie 2013

12.000 de persoane au intrat în lumea de basm a filmului, la KINOdiseea, în perioada 15-22 noiembrie, în Bucureşti.

Evenimentele au avut loc la Cinema Studio, Cinema Eforie, Cinema PRO și Cărturești Verona și s-au bucurat de săli pline și aprecieri deosebite.

Peste 12.000 de persoane au mers la filmele, atelierele și balul mascat din cadrul KINOdiseea, Festivalul Internațional de Film pentru Copii, care a avut loc în perioada 15-22 noiembrie în București.

KINOdiseea le-a oferit atât celor mici cât și celor mari șaisprezece filme, nouă în competiție, unul în afara selecției oficiale și șase în retrospectivă. Filmele care au intrat în concurs sunt producții noi, premiate internațional și au prezentat poveștile unor copii din alte țări, îmbogățindu-le celor mici cunoștințele și imaginația.

Pe lângă proiecții, KINOdiseea a organizat șaptesprezece ateliere: actorie, efecte speciale, montaj, costume, reciclare creativă, improvizație și multe altele. Copiii au avut șansa de a cunoaște profesioniști din lumea filmului care le-au împărtășit din tainele cinematografiei.

Premiul pentru cel mai bun film, acordat de juriul de copii, a mers la pelicula ,,Pe cuvânt de pionier!” (regia Alexandr Karpilovskij), o poveste din Rusia anilor ’70 in care doi elevi găsesc un câine abandonat și pornesc într-o aventură pentru a-l salva.

„Prietenul meu, portocalul” (regia Marcos Bernstein), filmul care a stârnit emoții puternice și discuții aprinse la ieșirea din sală, a primit premiul publicului. Vorbind despre dragostea și prietenia dintre Zeze și un portocal, care devine părtaș la visele și năzbâtiile copilului de opt ani, pelicula braziliană a fermecat prin candoare și acțiune.

Filme cu mesaje puternice la KINOdiseea

KINOdiseea a adus în România, pe perioada festivalului, producători, regizori, directori de imagine și actori ai filmelor din competiție, care au discutat cu copiii după proiecții. Vladimir Esinov, producătorul filmului „Pe cuvant de pionier!” a ținut trei sesiuni de întrebări și răspunsuri după proiecțiile sale și s-a arătat plăcut impresionat de publicul din România: „Copiii din țara voastră sunt extrem de inteligenți și apreciez întrebările și curiozitatea lor.”

Citiţi şi: KINOdiseea – 10.000 de rezervări la filme

„Mă bucur că festivalul este făcut în special de tineri și că există un interes puternic al copiilor să participe la el. M-am plimbat la multe evenimente de gen, iar la KINOdiseea apreciez curățenia din sufletele oamenilor și ardoarea cu care s-a lucrat la această manifestare. Sunt recunoscător celor care au investit financiar în acest festival și vă asigur că va da rezultate”, a adăugat Vladimir Esinov.

Încântată de atmosfera de basm de la KINOdiseea, Katerina Spurova, producătorul filmului Fierarul din Woodham, prezentă la București alături de directorul de imagine și de doi copii protagoniști, a mărturisit: „Ne-am bucurat să vedem reacțiile copiilor. Au trecut de la frică la bucurie și au reacționat la momentele cheie din film. De asemenea, suntem recunoscători actorilor care au dublat pentru că au transpus rolurile foarte bine.”

KINOdiseea

Aflat la cea de-a cincea ediție, festivalul își propune ca an de an să îi încânte pe cei mici cu filme inspiraționale și educative și să pună o piatră de temelie educației audiovizuale în România. Se dorește crearea unei comunități de cinefili și încurajarea copiilor de a învăța prin intermediul filmului.

Ioana Sandu, copil protagonist în filmul Domnişoara Christina (regia Alex Maftei) şi membru al juriului, a spus: „Festivalul a fost o experiență unică. Nu m-am gândit că cineva ar putea ține cont de opiniile mele cinematografice și m-am bucurat că am putut fi de folos.”

Actorul Dan Bordeianu a prezentat galele KINOdiseea și a declarat despre inițiativă: „E minunat că se întâmplă asta în București și că cei mici pot viziona filme la care altfel nu au acces. Industria filmelor pentru copii ar trebui luată în seamă și în România. Sala este arhiplină, iar reacțiile pe măsură.”

Foto credit: KINOdiseea – International Children Film Festival

18
/06
/15

Actriţa sud-africană Charlize Theron şi actorul american Sean Pean s-au despărţit, punând astfel capăt unei relaţii care a durat aproximativ 18 luni, afirmă mai multe surse citate de presa americană.

17
/06
/15

Actorul britanic John Hurt, de două ori nominalizat la Oscar pentru rolurile din filmele "Expresul de la miezul nopţii/ Midnight Express" şi "Omul elefant/ The Elephant Man", a anunţat printr-o declaraţie de presă că a fost diagnosticat cu cancer pancreatic.

17
/06
/15

Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu, în perioada 24 - 28 iunie, pentru a noua ediţie şi va fi deschis de proiecţia peliculei "Kurt Cobain: Montage of Heck", de Brett Morgen, primul documentar despre solistul trupei Nirvana realizat cu ajutorul familiei sale.

16
/06
/15

Cea de-a noua ediţie a evenimentului Noaptea Institutelor Culturale are loc în Bucureşti vineri, începând cu ora 16.00, şi va aduce publicului un program variat, cu filme, muzică, teatru, spectacole de dans, ateliere de creaţie, degustări de preparate tradiţionale şi târguri de produse hand-made.

16
/06
/15

Cu puțin înainte de finalul anului școlar, Cinema-Edu a încheiat cu succes cea de-a 5-a ediție a sa, începută în luna februarie. Unul dintre cele mai complexe programe naționale de educație alternativă, Cinema-Edu a reușit să le facă cunoștință liceenilor români cu nouă filme de artă, între lunile februarie și iunie 2015, în cadrul a 90 de evenimente susținute în capitală și în alte cinci orașe din România.

16
/06
/15

Povestea fermierului Niels Stokholm care își îngrijește ferma lui biodinamică în armonie totală cu natura a impresionat juriul competiției principale a Pelicam 2015 format din fostul comisar european Dacian Cioloș, regizoarea Farida Pacha și André Abreu de Almeida, de la Tara Oceans.

15
/06
/15

O selecție de filme din programul celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania va rula între 17-18 și 20-21 iunie la Cinema Elvire Popesco din București.

13
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Prezentat în cadrul secţiunii Un Certain Regard la Cannes şi, mai recent, la TIFF-ul clujean, "Un etaj mai jos", noul lungmetraj al lui Radu Muntean, este un pseudo-„film de gen”, ambalat în estetica realistă şi antispectaculară a Noului Cinema Românesc.

11
/06
/15

Miercuri, 17 iunie, începând cu ora 19:00, noua ediție CineȘoc de la Sala ARCUB din strada Batiște nr. 14 își propune să impresioneze și să șocheze publicul iubitor de film prin proiecția Manda Bala (Send a Bullet, 2007), un documentar impresionant despre lumea ascunsă a Braziliei, unde corupția este la putere.

11
/06
/15

Pe 12 iunie, Timbuktu se lansează în cinematografele din țară. Regizorul filmului, Abderrahmane Sissako, a găsit într-o tabără de refugiați o mică vedetă de cinema.Cu peste 1 milion de spectatori în Franța, filmul a câștigat numeroase premii importante și a obținut o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin.