Kirk Douglas, 100!
https://www.ziarulmetropolis.ro/kirk-douglas-100/

„Viaţa de zi cu zi seamănă cu un film prost de serie B. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aş refuza.” – Kirk Douglas. Ultimul supravieţuitor al epocii de aur a Hollywood-ului împlineşte, astăzi, 100 de ani! Cu această ocazie, numeroase ziare din întreaga lume i-au dedicat legendarului actor şi producător american articole omagiale.

Un articol de Petre Ivan|9 decembrie 2016

Issur Danielovitch Demsky, fiu al unor imigranți evrei analfabeți (numele de familie l-a luat de la actorul pe care îl adora Douglas Fairbanks), a fost considerat, după „Spartacus”, puțin „fanfaron, egocentric și incapabil să suporte criticile, dacă îndrăznea cineva să i le facă”.

De puține ori a avut succes când a jucat eroi pozitivi, astfel încât s-a specializat în roluri negative: Chuck Tatum în „Ace In the kirk douglasHole”, sau Jonathan Shields în „The Bad and the Beautiful” (1952), an în care a fost nominalizat la Oscar, însă statueta a mers în mâinile lui Gary Cooper.

În 1960, Douglas a devenit producător, actor și… aproape regizor la „Spartacus”, un film care a început să fie regizat de Anthony Mann, dar care a ajuns în mâinile lui Stanley Kubrick, o tânără speranță (30 de ani) pe atunci.

Filmul care a avut un buget colosal (12 milioane de dolari, echivalent cu peste o sută de milioane în zilele noastre) era aparent un film istoric, dar mesajul său progresist care punerea accent pe revolta gladiatorului împotriva Romei în anul 73 î.H. a făcut ca Hollywood-ul să-l privească cu alți ochi.

A jucat alături de John Wayne în „In Harm’s Way” (1965) și de Frank Sinatra în filmul de război, „Cast a Giant Shadow” (1966) și sub îndrumarea unor regizori precum Billy Wilder, Vincente Minnelli și Stanley Kubrick cu care a filmat înainte de Spartacus „Path of Glory” (1957).

Kirk Douglas & Lana Turner

Kirk Douglas & Lana Turner

În acest film a întâlnit-o pe cea de-a treia și ultima sa soție, Christiane Harlan (cea care interpreta rolul cântăreței de la final).

Douglas a fost căsătorit anterior cu Diana și Anne, dar s-a iubit cu cele mai frumoase actrițe, deși nu era considerat un bărbat deosebit de atrăgător. A fost împreună cu Marlene Dietrich („Venea acasă, îmi făcea supă, mă răsfăța”), cu Lauren Bacall și Lana Turner („Era încă iubita lui Fernando Lamas, un tip foarte gelos”), cu Rita Hayworth, Gene Tierney, Mia Farrow…

De altfel, viața personală nu i-a fost lipsită de tumult: a supraviețuit rănilor de pe front în cel de-al Doilea Război Mondial, unui accident de elicopter și unui atac cerebral care l-a lăsat cu probleme de vorbire.

Una dintre cele mai memorabile scene în care joacă Kirk Douglas este cea din Spartacus, în care personajul său îl înfruntă într-un dialog plin de cinism pe sir Laurence Olivier.

(sursa: Agerpres, wikipedia)

Foto: Kirk Douglas – facebook, cinemagia

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.