Krzysztof Penderecki, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/krzysztof-penderecki-la-sala-radio/

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

Un articol de Petre Ivan|13 Octombrie 2014

Krzysztof Penderecki / Vineri, 17 octombrie (19.00), la Sala Radio, iubitorii muzicii vor putea asculta ansamblul sub bagheta dirijorului său principal Tiberiu Soare, care deschide astfel cea de-a treia stagiune în ipostaza de dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Invitata specială a serii este carismatica violonistă poloneză Patrycja Piekutowska, prima violonistă din Polonia care a obţinut distincţia supremă la Cannes Classical Award – 2008, pentru înregistrarea partiturii Capriccio pentru vioară şi orchestră, interpretată chiar sub conducerea muzicală a lui Krzysztof Penderecki.

În evenimentul din 17 octombrie publicul va avea ocazia să asculte şi două dintre celebrele lucrări semnate de Ceaikovski: Uvertura fantezie Romeo şi Julieta şi Simfonia Manfred.

Krzysztof Penderecki

Krzysztof Penderecki

O trăsătură comună leagă cele două creaţii ale compozitorului rus: ambele sunt inspirate de emoţionante lucrări ale literaturii universale – tragedia shakespeariană, respectiv poemul romantic semnat de Byron, al cărui personaj central – Manfred – se spune că ar întruchipa drama personală a poetului.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Institutului Polonez Bucureşti şi al liniilor aeriene poloneze – LOT.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Foto: Krzysztof Penderecki – orchestreradio.com

Page 128 of 131« First...102030...126127128129130...Last »