Krzysztof Penderecki, la Sala Radio
https://www.ziarulmetropolis.ro/krzysztof-penderecki-la-sala-radio/

Krzysztof Penderecki, personalitate simbol a muzicii secolului XX, va fi prezent la Sala Radio în deschiderea stagiunii Orchestrei Naţionale Radio, dirijate de Tiberiu Soare, eveniment construit în jurul unui atractiv program ce îmbină romantismul muzicii lui Ceaikovski şi spiritul inovator al muzicii lui Penderecki.

Un articol de Petre Ivan|13 Octombrie 2014

Krzysztof Penderecki / Vineri, 17 octombrie (19.00), la Sala Radio, iubitorii muzicii vor putea asculta ansamblul sub bagheta dirijorului său principal Tiberiu Soare, care deschide astfel cea de-a treia stagiune în ipostaza de dirijor şef al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Invitata specială a serii este carismatica violonistă poloneză Patrycja Piekutowska, prima violonistă din Polonia care a obţinut distincţia supremă la Cannes Classical Award – 2008, pentru înregistrarea partiturii Capriccio pentru vioară şi orchestră, interpretată chiar sub conducerea muzicală a lui Krzysztof Penderecki.

În evenimentul din 17 octombrie publicul va avea ocazia să asculte şi două dintre celebrele lucrări semnate de Ceaikovski: Uvertura fantezie Romeo şi Julieta şi Simfonia Manfred.

Krzysztof Penderecki

Krzysztof Penderecki

O trăsătură comună leagă cele două creaţii ale compozitorului rus: ambele sunt inspirate de emoţionante lucrări ale literaturii universale – tragedia shakespeariană, respectiv poemul romantic semnat de Byron, al cărui personaj central – Manfred – se spune că ar întruchipa drama personală a poetului.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Institutului Polonez Bucureşti şi al liniilor aeriene poloneze – LOT.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radiorormaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Foto: Krzysztof Penderecki – orchestreradio.com

03
/04
/19

Opera Națională București prezintă miercuri, 3 aprilie 2019, începând cu ora 18:30 spectacolul de balet „Lacul Lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski. Regia şi coregrafia poartă semnătura lui Gheorghe Iancu, scenografia a fost realizată de către Luisa Spinatelli, iar lighting design-ul de către Camilla Piccioni. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea.

01
/04
/19

Din 18 mai, Opera Comică pentru Copii desfășoară, în premieră pentru o instituție culturală din România, o campanie unică: ,,Scrisoare pentru copilul meu”. Părinții care doresc să-și aștearnă gândurile de azi pentru tinerii în care se vor transforma copiii lor peste ani, o pot face într-o scrisoare pe care Opera Comică pentru Copii o va păstra, sigilată, până în momentul în care copiii vor împlini vârsta de 14 ani.

01
/04
/19

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 6 aprilie 2019, spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele și light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenți de regie Claudia Machedon și Paula Gherghe.  

31
/03
/19

Nicu Alifantis și FragileBand anunță un turneu național excepțional: Memorabilia, o călătorie emoționantă în muzica de teatru pe care a scris-o pentru spectacolele unora dintre cei mai importanți regizori români.

29
/03
/19

Cvartetul Ad Libitum, ansamblul cu o istorie de peste 30 de ani, care a obținut cele mai importante premii internaţionale pentru cvartet – Marele Premiu pentru interpretare, Premiul Presei și Premiul Discului, la ediția din 1997 a Concursului de la Evian (Franța) - va susține un recital HAYDN/MOZART/BRAHMS la Sala Radio!

29
/03
/19

Festivalul Internațional George Enescu, alături de Programul Național Cantus Mundi și compania de consultanță imobiliară CBRE România lansează în premieră un proiect menit să aducă muzica clasică în cartierele orașului, încă și mai aproape de publicul larg.

25
/03
/19

Opera Națională București prezintă sâmbătă, 30 martie 2019, și duminică, 31 martie 2019, premiera spectacolului „Tosca” de Giacomo Puccini. Regia, decorul, costumele și light design-ul poartă semnătura lui Mario De Carlo. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare. Corul Operei Naționale București va fi pregătit de către Daniel Jinga, iar corul de copii de către Smaranda Morgovan. Asistenți de regie Claudia Machedon și Paula Gherghe.  

21
/03
/19

Trupa britanică The Cure a înregistrat un nou album de studio, primul în decurs de zece ani, potrivit declaraţiilor solistului, Robert Smith. Invitat la emisiunea „The John Maytham Show” pentru a vorbi despre concertul pe care grupul îl va susţine joi, în Capetown, Smith a făcut dezvăluiri despre albumul care urmează „4:13 Dream”, lansat în 2008.

21
/03
/19

Când ați ascultat ultima oară o creație semnată de marele Amadeus? Mozart – considerat geniul muzicii clasice, care a compus peste 600 de lucrări în nenumărate genuri (operă, simfonii, concerte, muzică de cameră etc.) în doar 35 de ani de viață trăiți extrem de intens – este cel căruia îi este dedicat în întregime concertul susținut miercuri, 27 martie (19.00), la Sala Radio, de ORCHESTRA  DE  CAMERĂ RADIO, sub bagheta dirijorului RADU POSTĂVARU.

15
/03
/19

Ritmuri de tango, parfum de Argentina, sonoritatea inedită a bandoneón-ului și vocea ANALIEI SELIS, toate acestea sunt ”ingredientele” concertului programat miercuri, 20 martie (19.00), la Sala Radio,  în cadrul celei de-a doua ediții a proiectului TANGO SIMFONIC, ce poartă titlul Milonga de mis amores.

14
/03
/19

Ediția din 2019 a Festivalului „George Enescu” aduce o nouă premieră - Festivalul „George Enescu” pentru Copii – posibilă datorită parteneriatului cu Opera Comică pentru Copii din București.  Peste 1500 de spectatori vor avea ocazia să asculte marile lucrări prezentate în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” într-un format adaptat vârstei lor. Opera Comică pentru Copii va reproduce, în oglindă, la matineu, programul festivalului din fiecare week-end.

Page 3 of 13112345...102030...Last »