Kubrick, Aristotel & Ravel
https://www.ziarulmetropolis.ro/kubrick-aristotel-ravel/

Într-o zi de 7 martie se stingeau din viaţă Stanley Kubrick, unul dintre cei mai inovativi, vizionari şi influenţi regizori de film, Aristotel, faimosul filosof al Greciei Antice. Tot într-o zi de 7 martie se năştea compozitorul francez Maurice Ravel.

Un articol de Petre Ivan|7 Martie 2017

Născut  la New York, în 1928, Kubrick era pasionat de fotografie. La vârsta de 16 ani, revista “Look” îl angaja ca fotograf liber profesionist, după ce îi publicase o fotografie cu un vânzător de ziare, făcută în ziua în care murise preşedintele Franklin D. Roosevelt. Cu economiile strânse, viitorul regizor îşi va finanţa documentarul de 16 minute “The Day of the Fight”. În ultimii 40 de ani ai carierei, Kubrick a locuit în Anglia, alături de numeroasele sale pisici.

322 (î.Hr.) – S-a stins din viaţă Aristotel, unul din cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși bazele filosofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa.

1274 – S-a stins din viaţă Toma d’Aquino, teolog și filosof italian, canonizat în 1323 (n. 1225)

1875 – S-a născut Maurice Ravel, compozitor francez impresionist, celebru mai ales datorită muzicii de balet pentru orchestră în Do major Boléro, compusă în 1928, una din ultimele piese compuse înainte ca boala să-l condamne la tăcere.

1876 – Alexander Graham Bell a primit brevetul pentru o invenție pe care a numit-o telefon.

1908 – S-a născut Anna Magnani, actriță italiană, simbol al Italiei postbelice şi figură emblematică a neorealismului (Roma, oraş deschis, Amore, Bellissima, Trandafirul tatuat (Premiul Oscar), Sălbatic e vântul, Orfeu în infern, Secretul din Santa Vittoria).

1924 – S-a născut Kobo Abe, scriitor, fotograf și inventator japonez. Kobo Abe a colaborat cu regizorul Hiroshi Teshigahara la adaptarea pentru ecran a romanelor sale: Groapa, Femeia nisipurilor, Chip străin sau Harta ruinată. A fost comparat cu Kafka pentr7 martie u explorările la limita dintre suprarealism și coșmar ale individului, iar faima sa a depășit granițele țării sale, după ce Femeia nisipurilor a avut succes la Festivalul de Film de la Cannes.

1946 – S-a născut Matthew Fisher, muzician britanic (Procol Harum)

1931 – S-a stins din viaţă Lupu Pick, actor, scenarist, regizor şi producător de origine română. A avut o contribuţie importantă la dezvoltarea genului Kammerspielfilm (film de cameră), deosebit de apreciate în Germania de după Primul Război Mondial.

1942 – S-a stins din viaţă Nina Arbore, pictor, grafician român (n. 1889)

1977 – S-a stins din viaţă Virgil Gheorghiu, poet, eseist, muzicolog, pianist român (n. 1905)

1983 – S-a stins din viaţă Dumitru D. Panaitescu, eseist și traducător român (n. 1915)

Foto cu 7 martie în cultură – Cinemagia şi Wikipedia

20
/10
/16

Într-o zi de 20 octombrie se năşteau Arthur Rimbaud, Bela Lugosi și Viggo Mortensen. Rimbaud, copilul teribil al literaturii franceze, a avut parte de unul dintre cele mai spectaculoase destine literare. La 10 ani a început să scrie poezii pentru ca 6 ani mai târziu să publice prima sa scriere "Les étrennes des orphelins". După vârsta de 20 de ani Arthur Rimbaud nu mai scrie nimic în domeniul literar, deși posteritatea îl va considera figură centrală a literaturii moderne și unul dintre precursorii simbolismului.

14
/10
/16

Într-o zi de 14 octombrie se năştea Ciprian Porumbescu, unul dintre cei mai faimoşi compozitori români ai vremii sale. Cuprins de dragostea pentru valorile neamului său, a participat în adolescenţă la sărbătorile organizate de societatea Culturală „Arboroasa“, la Mănăstirea Putna, din anul 1871, unde l-a cunoscut şi s-a împrietenit cu Mihai Eminescu.

07
/10
/16

''Dacă-ți accepți vârsta și aspectul și joci rolurile potrivite, atunci reușești să-ți dai seama că, într-adevăr, fiecare vârstă are frumusețea ei'' - Diana Lupescu. Într-o zi de 7 octombrie se stingea din viaţă scriitorul Edgar Allan Poe şi se năşteau actriţa Diana Lupescu şi muzicianul Thom Yorke, solistul trupei britanice Radiohead.

06
/10
/16

"Ştiţi ce înseamnă un bun ministru? Nu să fii bun funcţionar, ci să ai vocaţie de stăpân. Când un ministru e funcţionar, se încurcă în hârtii. Iar ca prim-ministru, trebuie să porţi în geantă imaginea ideală a României, spre care să te mişti asimptotic." - Petre Ţuţea. Într-o zi de 6 octombrie (1902) se năşteau filosoful şi eseistul Petre Ţuţea şi actriţa Vasilica Tastaman (1933) şi se stingea din viaţă actriţa amemricană Bette Davis (1989).

29
/09
/16

În urmă cu mai bine de un secol, pe 29 septembrie 1910, se năstea Arsenie Boca, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români. Tot Într-o zi de 29 septembrie s-au născut Miguel de Cervantes, Caravaggio, Michelangelo Antonioni şi Anita Ekberg şi s-au stins din viaţă Iulia Hasdeu, Émile Zola, Gellu Naum si Tony Curtis.

19
/09
/16

Într-o zi de 19 septembrie se năşteau actorul Jeremy Irons, Jarvis Cocker, fondatorul şi solistul grupului britpop Pulp, şi romancierul britanic William Golding, laureat al Premiului Nobel. Tot într-o zi de 19 septembrie s-au stins din viaţă Lucia Sturza Bulandra, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Horia Șerbănescu şi Johnny Răducanu.

09
/09
/16

Într-o zi de 9 septembrie se năşteau Lev Tolstoi, autorul romanelor "Război şi pace" şi "Anna Karenina" şi actorul britanic Hugh Grant, cunoscut în special pentru rolurile din "Patru nunți și o înmormântare", "Notting Hill" şi "Jurnalul lui Bridget Jones". Tot pe 9 septembrie se stingea din viaţă Toulouse-Lautrec, unul dintre cei mai mari pictori ai perioadelor postimpresioniste şi art nouveau.

29
/08
/16

Într-o zi de 29 august se năştea Ingrid Bergman. De trei ori câştigătoare a premiului Oscar, actriţa suedeză a rămas în inimile cinefililor graţie prestaţiei memorabile din Casablanca, unde, alături de Humphrey Bogart, a format unul dintre cele mai iubite cupluri de îndrăgostiţi de pe marile ecrane. Ingrid Bergmans-a stins din viaţă la 29 august 1982, în ziua în care împlinea 67 de ani.

20
/08
/16

Într-o zi de 20 august se năştea istoricul literar Zoe Dumitrescu-Bușulenga (1920) şi se stingeau din viaţă îndrăgitul cântăreţ Joe Dassin (1980) şi Dimitrie Bolintineanu, "unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a produs poporul român" (N. Iorga) şi "poate cel mai genial" (O. Densușianu)...

19
/08
/16

Într-o zi de 19 august (1881) se năştea George Enescu, cel de-al optulea copil al familei Costache şi Maria Enescu. Viitorul muzician de geniu rămâne în scurt timp singura odraslă a familiei, toţi ceilalţi şapte copii veniţi pe lume înaintea sa stingându-se din viaţă la vârste fragede.

18
/08
/16

Într-o zi de 18 august (1952) se năştea actorul şi dansatorul american Patrick Swayze, devenit celebru după rolurile din "Dirty Dancing" (1987) - film pentru care a scris și compus cântecul She's Like the Wind -, "Ghost" (1990) sau "Point Break" (1991).

12
/08
/16

Într-o zi de 12 august (1913) se năştea una dintre marile doamne ale teatrului românesc. Despre Clody Bertola Emil Cioran spunea: “Fata asta e ca o cruce pe care să o porţi pe piept”, iar Liviu Ciulei: “Cea mai mare actriţă cu care am avut fericirea să lucrez vreodată”.

11
/08
/16

Într-o zi de 11 august se stingea din viaţă Ion Barbu (Dan Barbilian), unul dintre cei mai importanţi poeţi români interbelici. Debutul său artistic a fost declanşat de un pariu cu Tudor Vianu. Plecat într-o excursie la Giurgiu în timpul liceului, Dan Barbilian îi promite lui Tudor Vianu că va scrie un caiet de poezii, argumentând că spiritul artistic se află în fiecare. Din acest “pariu”, Dan Barbilian îşi descoperă talentul şi iubirea faţă de poezie.

Page 10 of 19« First...89101112...Last »